Evanghelia de duminică ne spune cum a tămăduit Iisus doi orbi care strigau după Dânsul: „Miluieşte-ne pe noi, Fiul lui David”. „Credeţi că Eu pot face asta?” – i-a întrebat Iisus. „Da, Doamne” – au răspuns orbii. Şi atingându-Se Iisus de ochii lor, le-a dat vederea. Fariseii se arată îndată şi aici, spunând că Iisus face minuni cu ajutorul dracilor. (Citiţi această evanghelie la Matei 9, 27-35)
Preot Iosif Trifa, «Lumina Satelor», anul 1929, nr. 28, pag. 3
Sus pe muntele Taborului, în faţa celor trei ucenici, se petrecea marea sărbătoare a puterii dumnezeieşti prin schimbarea la faţă a Domnului. Jos în vale, la poala muntelui, rămăsese mulţime de norod, între ei şi cei nouă apostoli care n-au fost luaţi de Domnul în munte. Se făcuse mare pricire. Mizeria şi necazul oamenilor era mare şi lipsea putinţa de ajutorare. Un om adusese la apostoli pe fiul său lunatic, cuprins de duh necurat, să-l vindece. Şi nu puteau. Căpeteniile jidovilor căutau să răsfrângă neputinţa ucenicilor asupra Învăţătorului lor, ca să-L umilească înaintea poporului. Şi se făcuse tulburare mare.
Preot Iosif Trifa, «Lumina Satelor» anul 1922, nr. 31, pag. 3
Psalmul 26, versetul 8
Gândul care a fost la temelia zidirii unei Case pentru Dumnezeu, a unei Case care să fie numai a Lui, peste care şi în care să fie chemat numai Numele Său, în care să fie închinat şi slăvit numai El, care să fie în stăpânirea numai a Lui, păstrată ca proprietate înscrisă numai pe Numele Său — gândul acela a fost un gând sfânt (II Samuel 7, 13).
Traian Dorz, Hristos – Comoara Psalmilor, vol. 2
Acum duminică avem evanghelia slăbănogului din Capernaum, pe care l-a tămăduit Iisus, zicându-i: „Ia-ţi patul tău şi umblă”. Minunea aceasta se întâmplă şi azi în jurul nostru, de câte ori ne apropiem de Mântuitorul cu bolile cele sufleteşti şi luăm tămăduire. Dar această minune se întâmplă şi în viaţa cea trupească, când trăim o viaţă aprinsă şi cuprinsă de credinţă tare şi încredere în Mântuitorul. Iată, spre pildă, ce istoriseşte un medic de la Bucureşti într-o revistă:
Preot Iosif Trifa, «Lumina Satelor», anul 1925, nr. 12 pag. 1
Chipul de mai sus arată doi prieteni adevăraţi din Vechiul Testament: proorocul David şi Ionatan, fiul regelui Saul. Aşa de frumos istoriseşte Biblia această prietenie: „sufletul lui Ionatan s-a lipit de sufletul lui David şi Ionatan îl iubea ca pe sufletul său. Şi a făcut Ionatan cu David legământ, căci îl iubea ca pe sufletul său“… David era prigonit de Saul, care căuta să-l omoare. Ionatan l-a scăpat de la moarte, înştiinţându-l pe neştiute de mânia tatălui său.
Preot Iosif Trifa, Citiri şi tâlcuiri din Biblie
Imaginea de mai sus arată lupta israeliţilor cu Amalec, pe care Biblia o istoriseşte astfel:
„Şi a zis Moise lui Iosua (Iisus Navi): «Alege ţie bărbaţi tari şi ieşi de te luptă cu Amalec şi iată, eu voi sta pe vârful muntelui şi toiagul lui Dumnezeu în mâna mea.» Şi ieşind Iosua, a stătut împotriva lui Amalec, iar Moise şi Aron, şi Or s-au suit pe vârful dealului. Şi a fost când îşi ridica Moise mâinile sale, biruia Israel; iar când lăsa jos mâinile, biruia Amalec.
Preot Iosif Trifa, Citiri şi tâlcuiri din Biblie
În vremea aceea, trecând Iisus în latura Gherghesenilor, L-au întâmpinat pe Dânsul doi îndrăciţi, ieşind din mormânturi, foarte cumpliţi, încât nu putea nimenea să treacă pe calea aceea. Şi iată, au strigat grăind: „Ce este nouă şi Ţie, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu? Ai venit aici mai înainte de vreme să ne munceşti pe noi?”. Şi era departe de dânşii o turmă mare de porci, păscând. Iar dracii Îl rugau pe El, zicând: „De ce ne goneşti pe noi?
Preot Iosif Trifa, «Lumina Satelor», anul 1923, nr. 25, pag. 3
Psalmul 26, versetul 1
Cu toate că sufletul credincios nu poate să nu se roage pentru pocăinţa şi mântuirea celor ce-l prigonesc şi-l nedreptăţesc, din milă pentru sufletele lor nenorocite, robite şi folosite de diavolul în scopurile lui cele rele, el totuşi, în apăsarea lor, strigă către Dumnezeu după dreptate…
Traian Dorz, Hristos – Comoara Psalmilor, vol. 2
Sărmanul Ilie! Se războise cu păgânătatea vremii sale. Coborâse foc şi apă din cer. Şi acum, Izabela umbla să-i ia viaţa. Se jurase că-i va lua viaţa. Şi iată-l pe Ilie fugar în pustie. Stă mâhnit şi îndurerat sub un ienupăr. I se părea prea crudă lovitura. „Şi dorea să moară.” (I Împărați 19, 4).
Preot Iosif Trifa, «Isus Biruitorul» anul 1935, nr. 4-5-6, pag. 9
Psalmul 25, versetul 15
Cât de primejdios este păcatul şi cât de multe sunt ispitele vrăjmaşului înşelător, întinse ca nişte curse şi laţuri ucigătoare pe toate căile noastre! În cât de multe feluri ştie amăgitorul să ne atragă spre cădere — şi cât de aplecată este firea noastră pământească să asculte şi să urmeze orice drum rău pe care o momeşte el!
Traian Dorz, Hristos – Comoara Psalmilor, vol. 2