Chipul de mai sus arată doi prieteni adevăraţi din Vechiul Testament: proorocul David şi Ionatan, fiul regelui Saul. Aşa de frumos istoriseşte Biblia această prietenie: „sufletul lui Ionatan s-a lipit de sufletul lui David şi Ionatan îl iubea ca pe sufletul său. Şi a făcut Ionatan cu David legământ, căci îl iubea ca pe sufletul său“… David era prigonit de Saul, care căuta să-l omoare. Ionatan l-a scăpat de la moarte, înştiinţându-l pe neştiute de mânia tatălui său.
David atunci a fugit din casa lui Saul şi, la despărţire, cei doi prieteni „se sărutară unul cu altul şi plânseră amândoi unul pentru altul şi David plânse mai mult“. (Citiţi pe larg această istorie în cartea I Regi sau I Samuel, cap. 18, 19, 20.)
Minunată a fost prietenia şi iubirea dintre David şi Ionatan. În Biblia Vechiului Testament mai sunt şi alte pilde frumoase de acest fel, dar totuşi iubirea de oameni din Vechiul Testament era numai umbra iubirii pe care a adus-o în lume Iisus Mântuitorul. O dată cu Iisus Mântuitorul a răsărit în lume iubirea cea adevărată de care trebuie să fie cuprins fiecare suflet de om. Aceasta este iubirea creştină pe care Evanghelistul Ioan a prins-o atât de bine în cuvintele: „Întru aceasta este dragostea, nu că noi L-am iubit pe Dumnezeu, ci pentru că El ne-a iubit pe noi şi L-a trimis pe Fiul Său ca ispăşire pentru păcatele noastre. Dacă Dumnezeu ne-a iubit aşa, şi noi datori suntem să ne iubim unii pe alţii (I Ioan 4, 10-11). „Cine nu iubeşte pe fratele său n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este iubire“ (I Ioan 4, 16). „Dacă zice cineva că-L iubeşte pe Dumnezeu, dar urăşte pe fratele său, mincinos este, pentru că cine iubeşte pe Dumnezeu cu adevărat, acela iubeşte şi pe fratele său“ (I Ioan 4, 20-21). „Cine nu-l iubeşte pe fratele său rămâne în moarte“ (I Ioan 3, 14). În temeiul creştinismului stă iubirea de oameni, de aceea ne-a lăsat Iisus ca un testament porunca: „Acestea poruncesc vouă, ca să vă iubiţi unii pe alţii precum şi Eu v-am iubit (Ioan 15, 1-2). „Poruncă nouă vă dau vouă, ca să vă iubiţi unul pe altul precum şi Eu v-am iubit. Întru aceasta vor cunoaşte toţi că ai Mei ucenici sunteţi, dacă veţi avea dragoste între voi“ (Ioan 13, 34-35). Creştinii cei dintâi au înţeles acest testament; ei trăiau în iubire şi dragoste. Scriptura ne spune că ei „erau în legătură frăţească, întru frângerea pâinii şi întru rugăciuni. Şi era una sufletul şi inima celor ce s-au botezat“ (Fapte 2, 42 şi 4, 32). „Îmbrăţişaţi-vă unii pe alţii în sărutare sfântă“, scria Apostolul Pavel (Romani 16, 16). „Mângâiaţi‑vă unii pe alţii şi vă clădiţi unii pe alţii“ (I Tesaloniceni 5, 11).
Dar, o, cât de mult a scăzut dragostea creştină dintre creştinii de azi! În vremile noastre se urăsc popoarele, se urăsc fiii aceluiaşi neam, se urăsc chiar şi cei din aceeaşi casă. S-au împlinit parcă profeţiile Scripturilor: „Tatăl va fi împotriva feciorului şi feciorul împotriva tatălui; mama împotriva fetei şi fata împotriva mamei (Luca 12, 53). „Frate pe frate înşeală“ (Ieremia 9, 4). „Nu vor căuta (oamenii) decât să-şi facă rău unul altuia şi, stând la aceeaşi masă, vor grăi vicleşuguri“ (Daniel 11, 27).
Acestea sunt dovezi grăitoare că cei mai mulţi oameni de azi trăiesc un creştinism (o viaţă) fără Hristos şi fără Evanghelia iubirii.
Creştinii cei adevăraţi trăiesc ca fraţi în Domnul Iisus şi se alipesc cu sufletul lor unul de altul aşa cum s-a alipit David de Ionatan. Oriunde s-ar întâlni două suflete cuprinse şi aprinse de iubirea creştină, aprind şi ele un foc de iubire lângă care îi trag şi pe alţii. Aşa făceau creştinii cei dintâi şi aşa fac şi azi creştinii cei adevăraţi.
Apostolul Pavel, despre dragostea creştină
De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu‑m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi de aş avea proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de aş avea atâta credinţă, încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt. Şi de aş împărţi toată avuţia mea şi de aş da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte. Dragoste îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă“… (I Corinteni 13).
Preot Iosif Trifa, Citiri şi tâlcuiri din Biblie
