Psalmul 26, versetul 1
Cu toate că sufletul credincios nu poate să nu se roage pentru pocăinţa şi mântuirea celor ce-l prigonesc şi-l nedreptăţesc, din milă pentru sufletele lor nenorocite, robite şi folosite de diavolul în scopurile lui cele rele, el totuşi, în apăsarea lor, strigă către Dumnezeu după dreptate…
Cu toate că este bine încredinţat că suferinţa lui nevinovată şi nemeritată din partea oamenilor este spre binele său şi spre slava lui Dumnezeu… şi cu toate că bunul credincios nu doreşte nimănui răul şi nu se bucură de necazul şi nenorocirea nici unui om, oricât l-a duşmănit şi i-a făcut răul…, totuşi, în îndelungata lui apăsare nedreaptă, în neîncetata lui urmărire şi pândire de către prigonitorul său, în multa silnicie la care este supus, în opreliştea răuvoitoare şi răufăcătoare pusă Lucrării Domnului de legiuirile nedrepte şi părtinitoare — chiar cel mai răbdător şi mai credincios suflet nu poate să nu strige odată către Dumnezeu după dreptate.
Nu poate să nu se roage îndurerat: «Fă-mi dreptate, Dumnezeule!». Este atunci acesta strigătul zdrobit al celui ce, cu toate că umblă în neprihănire, cercetându-se singur sau cercetându-l oricine — nu-l află vinovat. Totuşi, se găsesc oameni şi multe legi care îl nedreptăţesc mereu pe cel nevinovat.
«Fă-mi dreptate, Doamne!», trebuie să strige omul credincios, pentru că, deşi n-a greşit (cum spune Sf. Apostol Pavel) nici împotriva Legii, nici împotriva Templului, nici împotriva Cezarului (Fapte 25, 8), totuşi toate aceste stăpâniri îi fac nedreptate.
«Fă-mi dreptate, Doamne!», este recursul pe care îl înaintează nevinovatul nedreptăţit Singurului şi Supremului Judecător Drept, după ce toate judecăţile omeneşti şi pământeşti au dat şi au menţinut împotriva lui mereu sentinţe nedrepte, şi măsuri silnice, şi urmăriri samavolnice, ani îndelungaţi.
«Fă-mi dreptate, Dumnezeule!», este geamătul dureros al credinţei înlănţuite, al lacrimii nevinovate prelinse sub zăbrelele neîndurate, al sudorilor curse nerăsplătite, al sângelui vărsat fără vină, al muncii silnice chinuită nelegiuit.
«Fă-mi dreptate, Doamne!», este strigătul cel mai cu grabă ascultat în ceruri (Psalmul 43, 1) şi vai de acela împotriva căruia se înalţă acest strigăt către Dumnezeu!
Vai de aceia din cauza cărora se ridică înspre Dumnezeu aceste dureroase gemete, această sfâşietoare rugăciune, acest chinuitor strigăt!
Vai de cel care asupreşte pe cel nevinovat, care osândeşte pe cel fără apărare, care nedreptăţeşte pe cel drept, care chinuieşte pe cel slab, care jefuieşte pe cel neştiutor, care răpeşte dreptul sau plata celui cinstit, care ia bunul sau libertatea sau viaţa altuia! Când va cădea acesta în mâinile Viului Dumnezeu, nimeni nu va mai fi să-l poată scăpa (Ezechiel 8, 18).
Dragul meu, tu, care eşti sănătos şi avut şi care eşti înălţat acum şi tare, ai minte şi nu face fapte nebune şi nedrepte împotriva nimănui. Nu face legi nedrepte şi nu executa nedrept o lege împotriva nimănui, dar mai ales împotriva celor ce iubesc pe Dumnezeu şi care nu umblă după lucrurile de pe pământ! Credincioşii lui Dumnezeu nu vor râvni niciodată nici averea ta, nici funcţia ta, nici bunurile tale — şi nici ale altora. Nu le face nici tu vreo nedreptate, ca să nu strige careva împotriva ta către Dumnezeu. Căci va fi vai de tine când Dumnezeu îi va asculta. Ascultă bine la această înştiinţare grea. Oricine ai fi tu!
Dumnezeule Drepte, din locul locuinței Tale veşnice ia aminte totdeauna când va striga către Tine vreun asuprit! De oriunde ar striga și împotriva oricui ar striga el după dreptatea lui, vino degrab’ în ajutorul său şi-i fă dreptate, Doamne! Ai milă, Doamne, de Biserica Ta şi de Lucrarea Te adesea atât de nedrept prigonite! Adu-Ți aminte de Numele Tău batjocorit, de Cuvântul Tău oprit, de fiii Tăi chinuiţi şi prigoniți, de dreptatea încălcată şi de tot ce se ridică silnic şi nedrept, împotriva Adevărului şi Dragostei Tale, undeva pe fața pământului acestuia şi ridică-Te împotriva celor ce le încalcă! Doamne, nu mă lăsa nici pe mine să nedreptăţesc niciodată pe nimeni în nici un fel! Nici pe aceia care se pot apăra cu cuvântul lor, dar nici mai ales pe aceia care nu se pot. Dar ai milă şi fă-mi odată şi mie dreptate, Doamne! Amin.
Traian Dorz, Hristos – Comoara Psalmilor, vol. 2
