Inima omului firesc dorește mereu să nu păzească nicio poruncă a lui Dumnezeu, pentru că fiecare poruncă a lui Dumnezeu îi osândește o plăcere trupească și-l îndeamnă la o înfrânare. Îi osândește o plăcere pe care nu vrea s-o lase și-l îndeamnă la o înfrânare pe care nu vrea s-o ia. Din pricina aceasta, omul firesc nu primește lucrurile lui Dumnezeu și nu dorește să le păzească (Rom. 7, 23; Gal. 5, 17). Iar dacă nu dorește să păzească poruncile lui Dumnezeu, bietul om firesc este nefericit. Nefericit nu numai prin urmările păcatului său asupra vieții sale, ci mai ales prin urmările neascultării sale asupra sufletului său.
Dacă zăbovește, așteaptă, căci va veni și se va împlini negreșit. (Habacuc 2:3)
Mai serile trecute, însoțit fiind de cineva în călătorie, m-am dus pe la un prieten pentru a sta de vorbă și a-mi continua apoi drumul mai departe. Nu era prea târziu. Dar ușa era încuiată, iar lampa stinsă. Se culcaseră cu toții. Obosiți de drum, stăteam în fața unei uși încuiate.
”- Ce facem?- întreb pe cel ce mă însoțea?”
S-aud prin întuneric chemări îndurerate
de pace, de lumină, de pâine flămânzind;
răspunde-le, străjere: Numa-n Hristos sunt toate,
veniţi la El, căci toate le veţi afla venind.
Auzi cum şi spre tine, scump suflet, mai adie
a lui Hristos iubire, chemându-te să vii;
Cu acest prilej, repet ceea ce am spus de atâtea ori.
Cititți pe apostolul Pavel, căci nimeni dintre muritorii pământului n-a înțeles atât de adânc pe Mântuitorul și n-a predicat cu atâta putere pe Hristos cel Răstignit ca el și nici o carte din lume nu atrage pe om cu atâta putere la picioarele Crucii ca epistolele lui.
Dar Apostolul Pavel a fost nu numai un mare vestitor al Evangheliei ci și un profet. A profețit din cuvânt în cuvânt vremile și oamenii de azi.
Un prieten mă cam mustra zilele trecute spunând că prea îmi las viața să se topească în munca ce o fac. „- O, dragul meu, – i-am răspuns – eu îți dau toată dreptatea dar mai întâi te rog să aprinzi lumânarea aceasta. – Foarte bine! Iată, am aprins-o! Și ce vrei să spui cu acest lucru?
Un vechi obicei este că aproape toate breslele de oameni îşi au câte un sfânt păzitor. Un sfânt patron şi protector. Spre pildă, corăbierii, încă din vechime, îl au pe sfântul Cristofor.
Noi, la Oastea Domnului, îl avem pe Iisus Biruitorul. El este Păzitorul, Patronul şi Conducătorul nostru. Iar dacă totuşi, pe lângă Domnul şi Mântuitorul nostru e vorba să avem şi noi un sfânt al Oastei, apoi acela, eu zic să fie sfântul şi marele apostol Pavel.
Ce mici sunt totdeauna contemporanii profeţilor mari ai lui Dumnezeu!
Profeţii lui Dumnezeu trăiesc totdeauna în viitor, iar contemporanii lor trăiesc mereu numai în trecut. De aceea neputându-i înţelege îi urăsc.
Un profet înţelept lasă pe o mie de mincinoşi nebuni să vorbească fiindcă un singur cuvânt al lui spulberă o mie de cuvinte ale lor.
În ajunul Rusaliilor, sâmbătă, 18 iunie, a avut loc adunarea de sărbătoare a Oastei Domnului, răsad al Duhului Sfânt, după rânduiala stabilită de părintele Iosif Trifa.
Mormântul părintelui ne-a așteaptat și anul acesta în cimitirul din Dumbrava Sibiului, cu lacrimile și florile recunoștinței noastre către Domnul pentru acest umil slujitor al Său prin care s-a născut Oastea Domnului.
Un fiu al răbdării și o jertfă a dragostei pentru Domnul a fost și fratele nostru Moroz Ioan din Volovăț, Burla.
Fratele Moroz Ioan s-a născut la 24 iunie 1893, din părinții Nicolae și Maria. Tatăl său a murit pe când el era încă copil mic. Mama sa recăsătorindu-se, nu a mai avut grijă de el și de ceilalți frățiori ai lui. Abia crescut mai mărișor, a fost slugă la străini și așa și-a câștigat traiul până târziu.
Istoria trezirii și mântuirii sufletești e plină cu fel de fel de întâmplări minunate.
Un întors la Domnul din Anglia spunea în gura mare că pe el l-a întors din calea pierzării o muscă.
Cum așa? Iată cum!
