O, ce mare bucurie face Domnului o smerită ascultare și o sinceră întoarcere! Și cât de neuitată și de folositoare pentru mulți, rămâne pilda acestora, pentru toți cei ce le văd!
La astfel de fapte, Duhul răspunde totdeauna cu mult har. Ținta unei credințe este să ajungă la picioarele lui Iisus. Să cadă și să se roage la îngenuncherea acolo.
Iată gândul însemnat al oricărei mărturisiri drepte: aducerea tuturor sufletelor, la picioarele Mântuitorului. Iată scopul fiecărui trimis adevărat al Domnului: vestirea lui Iisus Cel Răstignit, pentru a aduce pe toți ascultătorii la picioarele Lui și aceasta este și încheierea fericită, a fiecărei slujbe curate. Ea sfârșește tot acolo.
Locul fiecărui păcătos, care vrea cu adevărat mântuirea sufletului său, este să cadă și să rămână la picioarele Mântuitorului Iisus. Acolo își află cu adevărat, toată răsplata sa și odihna sa veșnică fiecare credincios și smerit vestitor și ostenitor al Domnului Iisus. Căci acolo este încununarea fericită, a fiecărei vieți biruitoare.
Toată truda vieții noastre și toată dorința cea mai înflăcărată a inimii noastre, ar trebui să fie numai pentru aducerea la picioarele Domnului, la acest Loc slăvit, tot ce avem noi pe pământul acesta, împreună cu sufletul nostru răscumpărat de Sângele vărsat acolo.
La picioarele lui Iisus, Dulcele meu Binefăcător, să-mi aduc și eu toate rugăciunile mele și toate cererile mele. Și să le așez cu toată credința inimii mele la picioarele Lui. Acolo să mă aștern implorând mila Lui, pentru familia mea și pentru fiecare dintre ai mei.
La picioarele lui Iisus, la aceste picioare străpunse pentru păcatele mele, să mă aduc și eu pe mine însumi, predat și ținut acolo în ascultarea și în slujirea Scumpului meu Mântuitor, pe totdeauna și în întregime.
La picioarele Lui, să-mi așez bucuriile mele pământești și sufletești, pentru ca de ele să Se folosească în întregime numai Domnul meu Hristos și nu lumea, să Se slujească numai Harul și nu păcatul, numai lumina și nu întunericul.
La picioarele Domnului meu, să-mi plâng, recunoscându-mi orice vină și greșeală, când cercetându-mă singur mă găsesc nevrednic de numele meu și de chemarea mea.
La picioarele Domnului și Mântuitorului meu, să cad cerând putere și lumină și dar, când mă pregătesc să merg la alții, pentru ca tot ce voi vorbi sau voi face pentru ei să fie tuturora numai spre un puternic îndemn de a-i face și pe ei să ajungă acolo, predați Domnului pe deplin și pe totdeauna.
O, ce mult doresc să pot vedea și să pot cuprinde aievea la inima mea, picioarele Tale, Domnul nostru Preaiubit, scumpele Tale picioare, care au alergat și au sângerat atât de mult, pentru mântuirea mea, pentru mântuirea fiecăruia dintre noi!
Traian Dorz, Poruncile iubirii
