Grea slujbă! – Pr. Iosif Trifa

Un credincios, care trăia cu adevărat Evanghelia, spunea odată între niște oameni:

– Am un lucru foarte greu. Când vine seara, stau să cad mort de oboseală… abia apuc să mă dau odihnei.

– Și ce lucru atât de greu vei fi având? întrebară oamenii.

– Un lucru foarte greu. În fiecare zi păzesc doi șoimi, îngrijesc doi iepuri, asupresc doi săpători, birui un leu, apăr o casă de foc, curăț o fântână și vindec un bolnav.

Ascultătorii zâmbiră. Credeau că omul lui Dumnezeu glumește.

– Desigur, dumneata glumești cu noi, căci unde s-a mai pomenit ca cineva să îngrijească iepuri și să omoare lei. Astea-s povești!

– Nicidecum! răspunse credinciosul. Ceea ce v-am spus e adevărat. Ascultați!

Cei doi șoimi sunt ochii mei, pe care trebuie să-i păzesc toată ziua, să nu “zboare” pe acolo pe unde se rănesc inimile și se strică sufletele.

Cei doi iepuri sunt picioarele mele, de care trebuie să grijesc neîncetat să nu alerge în căile pierzării și să nu mă ducă și pe mine în calea cea rea.

Cei doi săpători sunt mâinile mele, pe care trebuie să le “asupresc” neîncetat cu munca, pentru a-mi câștiga traiul vieții și a ajuta, după puterile mele și pe cei săraci și lipsiți.

Leul, pe care trebuie să-l birui, este vrăjmașul diavol care “umblă neîncetat răcnind ca un leu și căutând să mă înghită” (I Petru 5, 8).

Focul, de care trebuie să apăr casa, este limba mea, căci “foc este limba, care aprinde case și păduri” (Iacob 3, 5). De acest foc îmi apăr mereu casa sufletului, înfrânându-mi limba, ca să nu grăiesc decât ceea ce place lui Dumnezeu.

Iar fântâna, pe care trebuie să o curăț în fiecare zi, este inima mea, care, una-două, o simt că se umple cu deșertăciune și trufie. Și trebuie să o curăț mereu de acest “nămol”, pentru ca să Se sălășluiască în ea Duhul lui Dumnezeu.

Și în sfârșit, bolnavul pe care trebuie să-l vindec este trupul meu, este lutul acesta neputincios care, oricât de mult m-aș îngriji eu, tot se mai strecoară destulă otravă în el și trebuie să-l vindec mereu prin Sângele Domnului și prin lacrimi de căință.

Iată, acesta este lucrul cel mai greu pe care îl fac în fiecare zi și îl voi face mereu, până la sfârșitul vieții, ca să dobândesc viața și odihna cea veșnică.

Am dat această istorioară, de învățătură pentru cei ce cred că se pot mântui cu fel de fel de nimicuri; de învățătură pentru cei ce cred că se pot mântui cu câteva cruci și închinări făcute, în grabă mare, seara și dimineața; pentru cei care cred că se pot mântui rugându-se dimineața lui Dumnezeu și trăind toată ziua fără Dumnezeu; pentru cei care cred că se pot mântui uitând calea Bisericii și pentru cei ce dimineața sunt la Biserică, iar după-amiaza la cârciumă și la păcate.

O, dragul meu, nu te juca nici tu cu mântuirea sufletului! A dobândi mântuirea înseamnă a trăi clipă de clipă o viață cu Domnul. A dobândi mântuirea înseamnă a trăi o viață de luptă și de biruință asupra păcatelor.

O astfel de viață și-au ales – și trebuie să aibă – cei care intră în Oastea Domnului.

Pr. Iosif Trifa, 600 de istorioare religioase