Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa – Pr. Iosif Trifa

Un rege al Angliei avea între sfetnicii săi un necredincios. Toată lumea ştia acest lucru. Într-o adunare a sfetnicilor, regele luă o Biblie şi o dete celui necredincios zicându-i:

– Te rog deschide Evanghelia de la Ioan, cap. 14, vers. 6 şi citeşte.

Sfetnicul citi: „Iisus i-a zis: Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine…”

– Destul! Acum te rog, spune dumneata, s-a mai aflat cineva în istoria lumii să zică despre el că este calea, adevărul şi viaţa? Vezi, dragul meu, eu sunt împărat peste 300 de milioane de oameni, dar dacă aş zice că sunt calea, adevărul şi viaţa, lumea ar spune că sunt nebun. Nimenea dintre muritorii pământului n-a cutezat – nici măcar prin gând nu i-a trecut – să rostească astfel de vorbe! Cel ce le-a spus, a fost nu numai un om, ci El a fost şi Dumnezeu; a fost Fiul lui Dumnezeu…

Necredinciosul a rămas ruşinat şi din acea clipă a părăsit necredinţa.

 

Iisus Hristos n-a fost numai un Învăţător. El n-a dat numai sfaturi morale. Sfaturi morale mai dau ei şi alţii destui (dintre care cei mai mulţi ei înşişi nu le ţin). Domnul Isus este Calea vieţii, El este Adevărul, El este Viaţa Însăşi.

Eu sunt Calea… Înainte de a veni Mântuitorul, lumea trăia în umbră şi în întuneric (Luca 1,79); n-avea nici lumina vieţii, nici calea vieţii. Prin Jertfa Sa cea scumpă, Domnul ne-a deschis iar calea spre cer. Ne-a scos din căile morţii şi ne-a îndrumat pe căile vieţii. Domnul Iisus este Calea cea adevărată a vieţii. Numai prin El putem înainta pe calea ce duce la viaţa cea veşnică.

Domnul este „calea cea îngustă” ce duce la Cer. „Intraţi prin uşa cea strâmtă, că largă este uşa şi lată este calea ce duce la pierzare şi mulţi sunt cei ce intră pe ea. Dar strâmtă este uşa şi îngustă este calea ce duce la viaţă şi puţini sunt cei ce o află” (Matei 7, 13-15). Cu adevărat, puţini sunt cei ce află calea vieţii şi umblă pe ea.

Lumea e plină de cei ce aleargă în galop pe căile morţii. De ce? Pentru că diavolul, mişelul cel mare, atrage pe oameni cu fel de fel de apucături şi minciuni în căile rătăcirii. Satana pândeşte pas de pas calea vieţii noastre şi încearcă pas de pas să ne abată din căile Domnului. Lumea şi viaţa sunt pline de răscruci şi căi încurcate de unde pândeşte satana sufletele, întocmai ca păianjenul din păienjeniş.

Văzut-aţi cum face păianjenul? El ţese o pânză întreagă de căi încurcate şi încâlcite şi pe urmă se pune într-un colţ la pândă. Vai de musca ce a dat în pânza acestor căi încurcate! E pierdută. Păianjenul sare asupra ei şi îi soarbe viaţa. Aşa păţesc şi cei ce se lasă înşelaţi de căile lumii şi ispitele diavolului.

Bătrânii noştri au ridicat pe vremuri cruci la răscrucile drumurilor şi la răspântiile hotarelor. Mare înţeles sufletesc este în aceste cruci (pe care noi însă le lăsăm să se răstoarne). La fiecare răspântie ele ne arată icoana lui Iisus Cel Răstignit, vrând parcă să ne zică: Luaţi aminte că şi viaţa voastră cea sufletească este plină de fel de fel de răspântii ispititoare, pe unde vă pîndeşte satana. La fiecare răspîntie din viaţa voastră, gândiţi-vă la Iisus Cel Răstignit şi vă rugaţi Lui să vă apere de calea rătăcirii şi pierzării sufleteşti.

Când vrei să furi, gândeşte-te că ai în faţa ta o răspîntie a diavolului… când vrei să desfrânezi… când vrei să te răzbuni… să înşeli, etc… gândeşte-te că toate acestea sunt tot atâtea răspântii ale diavolului prin care încearcă să ne atragă în căile morţii. În faţa tuturor acestor ispite trebuie să vedem icoana Celui răstignit pe Cruce… trebuie să ne aducem aminte de cuvintele Domnului: „Staţi la drumuri şi întrebaţi de cărările cele veşnice ale Domnului şi vedeţi care este calea cea bună şi mergeţi pe ea şi veţi afla odihnă sufletelor voastre” (Ier. 6, 16).

Ah, dacă la toate răspântiile vieţii L-am vedea pe Domnul şi am asculta de El, ce viaţă curată şi adevărată am trăi! Însă cei mai mulţi ascultă de diavolul şi aleargă în galop pe căile lui cele mincinoase.

Din războiul cel mare un soldat îmi spunea o întîmplare plină de învăţătură sufletească: Pe frontul din Galiţia, soldaţii austrieci au fost la început atraşi în cursă de către adversarii ruşi cu o apucătură şireată. Pe la răspântiile drumurilor erau tăbliţe cu indicaţii mincinoase. Indicaţia de pe tablă arăta că drumul cutare şi cutare duce colo şi colo, dar el ducea drept în tabăra vrăjmaşilor, adică drept la moarte şi prinsoare.

Aşa face şi vrăjmaşul diavol. El a împănat răspântiile vieţii cu înşelăciuni, cu păreri mincinoase despre lume şi viaţă, care duc direct la moarte şi pieire sufletească. „Multe căi i se par bune omului, dar la urmă ele duc la moarte.” (Prov. 16, 25)

Acestea sunt căile mincinoase ale diavolului.

A fi un creştin adevărat înseamnă a putea cânta cu psalmistul: „Pe căile poruncilor Tale Doamne, am alergat… Făclie picioarelor mele a fost Cuvântul Tău şi lumină cărărilor mele” (Psalm 118). În viaţa cea sufletească nu sunt decât două căi: calea vieţii şi calea morţii (Ier. 21, 8). Pe care din aceste două eşti tu?

Pr. Iosif Trifa, Mai lângă  Domnul meu