Acum avem praznicul Înălțării Sfintei Cruci. Prăznuim amintirea când împărăteasa Elena, călătorind la Ierusalim, a făcut săpături și a aflat crucea pe care fusese răstignit Mântuitorul. Și a înălțat-o în mijlocul bisericii din Ierusalim.
Când am fost la pelerinaj la Ierusalim, am văzut și locul unde s-a aflat Crucea Răstignirii. E un loc foarte adânc și îngust. Crucea Mântuitorului a fost aflată la o mare adâncime. Și așa e și azi. Crucea Mântuitorului e și azi o taină mare și se află numai pătrunzând în adâncimile ei.
Crucea este poarta cea strâmtă despre care spunea Mântuitorul (Matei 7, 14). Crucea este ușa prin care intrăm în Împărăția lui Dumnezeu. Iar ușa aceasta este strâmtă, pentru că la intrarea ei trebuie să lăsăm multe, multe. Trebuie să lăsăm lumea, să lăsăm sarcina păcatelor. Să lăsăm eul nostru. Să lăsăm totul, pentru ca să dobândim totul.
Crucea e poarta cea strâmtă prin care ieșim dintr-o lume și intrăm în alta. Ieșim dintr-o viață și intrăm în alta. Hristos și mântuirea e și azi ușa cea îngustă. La Hristos, la mântuire, poți ajunge numai prin poarta cea îngustă a lepădării de sine și de lume.
O, dacă în acest înțeles ar afla oamenii Crucea Golgotei, cum s-ar schimba fața lumii și viața lumii! Dacă Crucea lui Iisus s-ar înălța cu adevărat peste toate țările și popoarele, Împărăția lui Dumnezeu ar fi sosit de mult pe pământ.
Dacă creștinismul de azi e cel mai veritabil păgânism, o cauză e tocmai aceasta: oamenii își închipuie că pot merge la Hristos și la mântuire intrând prin poarta cea largă a lumii și pășind bărbătește pe calea cea largă a lumii.
Crucea Mântuitorului e și azi o taină îngropată pentru cei mai mulți creștini. De aceea se vede în viața lor atât de puțin puterea ei și biruința ei.
Preot Iosif Trifa, Isus Biruitorul, anul 1935, nr. 38, pag. 1
