„Nimeni nu s-a suit în cer, afară de Cel ce S-a pogorât din cer, adică Fiul Omului, Care este în cer. “ (Ioan 3, 13)
Nimeni nu s-a suit singur, prin puterea sa, în cer, afară de Hristos. El Singur S-a suit prin puterea Sa, ducând împreună cu El și după El pe toți cei care sunt ai Lui (1 Corinteni 15, 20-23, Coloseni 4, 18).
Cât de zguduitoare şi pilduitoare sunt întâmplările prin care a trecut scumpul nostru Mântuitor în Săptămâna cea Mare! În Joia cea Mare este și Evanghelia cu spălarea picioarelor. Mântuitorul Se adunase cu apostolii Săi la cină, la cea din urmă cină, când Se pregătea să le împărtășească multe taine sufleteşti. Dar, când colo, ce se întâmplă? Un lucru grozav. Ni-l spune Evanghelia. La masă, între apostoli, s-a iscat şi o ceartă: care din ei avea să fie socotit ca cel mai mare (Luca 22, 24).
În vremea aceea venit-a un om la Iisus, îngenunchind înaintea Lui şi zicând: „Învăţătorule, am adus pe fiul meu la Tine, având duh mut. Şi am zis ucenicilor Tăi să-l scoată, şi n-au putut”. Şi l-a adus pe el la Dânsul. Şi văzându-l pe dânsul, îndată duhul l-a scuturat pe el şi, căzând la pământ, se tăvălea aspumând. Şi a întrebat pe tatăl lui: „Câtă vreme este de când i s-a făcut lui aceasta?”. Iar el a zis: „Din copilărie. Şi de multe ori pe el şi în foc l-a aruncat şi în apă, ca să-l piardă.
„Şi s-a adunat tot poporul la piaţa cea dinaintea porţii apei şi a citit Ezdra în cartea legii de dimineaţă până la amiazi în faţa bărbaţilor şi femeilor şi în faţa celor ce erau în stare să înţeleagă şi tot poporul asculta cu luare-aminte cartea legii… Şi învăţa Ezdra şi le tâlcuia învăţătura Domnului şi înţelegea poporul cele ce se citea… şi tot poporul plângea când a auzit cuvintele legii” (Citiţi pe larg în cartea lui Neemia, cap. 8).
Bătrânii noștri nu erau poate așa de ocoși și învățați ca noi, nepoții lor de astăzi, dar, în schimb, ei aveau mai multă înțelepciune de viață și o mai adâncă înțelegere a rosturilor vieții celei adevărate. Așa, între altele, bătrânii noștri privegheau neîncetat să fie casa lor curată, cinstită și ferită de purtările cele slabe. Numele de „casă” era, la bătrânii noștri, un nume sfânt, pe care-l apărau de păcate cu ochi de vultur și mână de fier.
Şi a fost, în zilele acelea, ieşită poruncă de la Cezarul August să se scrie toată lumea. Şi mergeau toţi să se scrie, fiecare în cetatea sa. Şi s-a suit şi Iosif din Galileea, din cetatea Nazaret, la Iudeea, în cetatea lui David, care se cheamă Vifleem (pentru că era el din casa şi din seminţia lui David), să se scrie cu Maria, cea logodită cu el, fiind grea. Şi a fost când erau ei acolo, s-au umplut zilele ca să nască ea. Şi a născut pe Fiul său, Cel întâi născut, şi L-a înfăşat pe Dânsul şi L-a culcat în iesle, pentru că nu aveau ei loc la gazdă. Şi păstorii erau într-acelaşi ţinut, petrecând şi păzind streji de noapte împrejurul turmei lor. Şi, iată, îngerul Domnului a stătut înaintea lor şi mărirea Domnului a strălucit împrejurul lor; şi s-au înfricoşat cu frică mare.
Psalmul 20, versetul 1
Ca să te poată asculta Dumnezeu când te rogi tu, ca să poată El lua aminte la cererile tale, ca să-ţi poată răspunde cu bunătate şi cu grabă Dumnezeu, mai ales în ziua necazului şi a primejdiei, când Îl chemi, strigând îngrozit după ajutorul Lui, — ca să te poată asculta El, aceasta este un mare dar şi har de la Dumnezeu. Este o minune şi o binefacere deosebită şi personală. Dar aceasta cuprinde în ea şi o mare obligaţie pentru acela căruia i se face acest mare har de la Dumnezeu.
Moise dăduse poporului poruncă: În ziua a şasea, să-şi strângă mană pe două zile, pentru că „ziua a şaptea este zi de odihnă şi de închinare Domnului“ (Ieşirea 16, 23). Dar păcatul lăcomiei i-a scos pe unii să strângă mană şi în ziua Domnului. N-au aflat însă nimic. „Şi au ieşit unii să strângă mană şi în ziua a şaptea şi n-au găsit“.
Zis-a Domnul: „Nimeni nu s-a suit în cer, fără numai Cel Care S-a pogorât din cer – Fiul Omului, Care este în cer. Şi, precum Moise a înălţat şarpele în pustie, aşa se cade a Se înălţa Fiul Omului. Ca tot cel ce crede întru El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. Că aşa a iubit Dumnezeu lumea, cât şi pe Fiul Său, Cel Unul-Născut, L-a dat, ca tot cel ce crede întru El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. Că n-a trimis Dumnezeu pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca să se mântuiască lumea prin El”. (Ioan 3, 13-17)
… așa zice un învățat creștin.
Într-o revistă din străinătate citesc un articol interesant și potrivit la frământările politice din zilele noastre.
Politica de partid – scrie învățatul – este opera lui Satan; este opera Necuratului de a învrăjbi pe oameni, pentru ca și prin aceasta să primejduiască și să zădărnicească realizarea împărăției lui Dumnezeu pe pământ. Politica de partid e opera lui Satan, pentru că în ea se întâlnesc și înfloresc toate virtuțile iadului.