Moise dăduse poporului poruncă: În ziua a şasea, să-şi strângă mană pe două zile, pentru că „ziua a şaptea este zi de odihnă şi de închinare Domnului“ (Ieşirea 16, 23). Dar păcatul lăcomiei i-a scos pe unii să strângă mană şi în ziua Domnului. N-au aflat însă nimic. „Şi au ieşit unii să strângă mană şi în ziua a şaptea şi n-au găsit“.
Dumnezeu trăsese darul din calea lacomilor. Exact în chipul acesta sunt şi lacomii de azi care nu cruţă de lucrări şi alergări trecătoare nici ziua Domnului, ziua duminicii. Duminica este zi „de odihnă şi de închinare Domnului“, dar păcatul lăcomiei îl mână pe om la lucru, la hotar, la drum, la târg, la daraverile vieţii celei trecătoare. Dar exact aşa păţesc şi aceştia, ca şi lacomii cei din Biblie. Dumnezeu îşi trage darul şi binecuvântarea Sa din toate alergările şi lucrările ce se fac în praznicele Lui. Vai de sporul ce-l face omul cu lucrul din ziua Domnului şi din praznicele Domnului! Îşi închipuie omul că dă înainte cu acest lucru. Ce înşelăciune! Ce nebunie! Cum oare ar putea da omul înainte cu un lucru din care lipseşte binecuvântarea lui Dumnezeu? Cum ar putea da înainte cu un lucru despre care toate scripturile spun că nu place lui Dumnezeu şi Îl supără pe Dumnezeu? Cu lucrul ce se face în praznicele Domnului nu numai că nu poate da omul înainte, ci mai curând ori mai târziu trage sigur asupra lui şi asupra muncii sale pedeapsa lui Dumnezeu. Lucrul din ziua Domnului strică şi truda omului din celelalte şase zile.
La ţară am cunoscut un om în stare bună, care îndemnat de ispita lăcomiei a furat din avutul vecinului său. Prins fiind cu fapta, a plătit, un mic furt, cu truda muncii sale de pe ani de zile. Aşa păţeşte şi cel ce umblă să fure pentru daraverile lor ziua Domnului, ziua sufletului. Dar şi mai mult decât aceştia păcătuiesc alţii despre care scriem mai jos.
Moise a oprit strângerea manei în ziua a şaptea, fiind vorba despre o mâncare trupească şi un lucru omenesc. Însă cu mana noastră cea sufletească lucrurile se petrec tocmai contra.
Nouă ni s-a dat poruncă să ne strângem „mană“, hrană duhovnicească, tocmai în ziua Domnului. În această zi se aude porunca Domnului: „Ieşiţi şi vă strângeţi mană… Aceasta este ziua în care, cu mic cu mare, trebuie să ieşiţi să vă strângeţi mană, hrană pentru suflet“.
Ziua Domnului, duminica, este o zi pentru strângere de mană sufletească. Duminica ar trebui să-l vezi pe tot creştinul în biserică, în adunări duhovniceşti, în şcoala de duminica, în citirea Bibliei, în citire de cărţi şi foi religioase, în rugăciuni şi cântări duhovniceşti.
Ei, dar ce se întâmplă? Diavolul, mişelul, a alergat şi aici tot în galop şi a schimbat mana creştinilor. În loc de mană cerească, diavolul a pus duminica, în faţa creştinilor, mana lui cea blestemată. Diavolul a imitat şi aici pe Dumnezeu. A pus Dumnezeu oamenilor o zi de cules mană cerească – diavolul şi-a zis: Hai să pun şi eu mana mea la cules tot în aceeaşi zi.
Şi, vai, creştinii au primit această ispită. În ziua duminicii aleargă oamenii cu mic, cu mare, la „mana“ dracului.
Duminica se fac toate desfătările, toate adunările lumeşti, toate petrecerile, jocurile, chefurile, beţiile, minciunile, etc. Adică tocmai duminica ies oamenii să strângă mana diavolului. Ah, ce lucru grozav s-a întâmplat şi aici.
În praznicele Domnului, tot creştinul ar trebui să strângă mană sufletească, dar tocmai în această zi îi vezi pe oameni strângând cu zor la mana diavolului şi hrănindu-se cu ea duminica. Ziua Domnului, ziua sufletului, a devenit o zi de alergare după mana diavolului. Vai, ce păgânătate!
Preot Iosif Trifa, Spre Canaan
