În vremea aceea, trecând Iisus în latura Gherghesenilor, L-au întâmpinat pe Dânsul doi îndrăciţi, ieşind din mormânturi, foarte cumpliţi, încât nu putea nimenea să treacă pe calea aceea. Şi iată, au strigat grăind: „Ce este nouă şi Ţie, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu? Ai venit aici mai înainte de vreme să ne munceşti pe noi?”. Şi era departe de dânşii o turmă mare de porci, păscând. Iar dracii Îl rugau pe El, zicând: „De ce ne goneşti pe noi?
Psalmul 26, versetul 1
Cu toate că sufletul credincios nu poate să nu se roage pentru pocăinţa şi mântuirea celor ce-l prigonesc şi-l nedreptăţesc, din milă pentru sufletele lor nenorocite, robite şi folosite de diavolul în scopurile lui cele rele, el totuşi, în apăsarea lor, strigă către Dumnezeu după dreptate…
Sărmanul Ilie! Se războise cu păgânătatea vremii sale. Coborâse foc şi apă din cer. Şi acum, Izabela umbla să-i ia viaţa. Se jurase că-i va lua viaţa. Şi iată-l pe Ilie fugar în pustie. Stă mâhnit şi îndurerat sub un ienupăr. I se părea prea crudă lovitura. „Şi dorea să moară.” (I Împărați 19, 4).
Psalmul 25, versetul 15
Cât de primejdios este păcatul şi cât de multe sunt ispitele vrăjmaşului înşelător, întinse ca nişte curse şi laţuri ucigătoare pe toate căile noastre! În cât de multe feluri ştie amăgitorul să ne atragă spre cădere — şi cât de aplecată este firea noastră pământească să asculte şi să urmeze orice drum rău pe care o momeşte el!
Cu adevărat, trăim vremuri biblice. De ani de zile, Dumnezeu a început a grăi cu oamenii prin semne şi arătări cereşti. Şi războiul a fost un astfel de semn, şi răutăţile şi greutăţile de după război sunt un astfel de semn, şi vremile grele: potopurile, furtunile, seceta, greutăţile etc., sunt un astfel de semn… prin care Dumnezeu îi cheamă pe oameni la întoarcere din căile cele rele.
Zis-a Domnul: „Luminătorul trupului este ochiul. Deci, de va fi ochiul tău curat, tot trupul tău va fi luminat. Iar de va fi ochiul tău rău, tot trupul tău va fi întunecat. Deci, dacă lumina care este întru tine este întuneric, dar întunericul cu cât mai mult va fi? Nimeni nu poate sluji la doi domni, că sau pe unul va uri şi pe altul va iubi, sau de unul se va ţine şi de altul nu va griji; nu puteţi sluji lui Dumnezeu şi Mamonei.
Cu cât găseşte cineva scris numai în ziarele dintr-o singură zi, dobândeşte atâta maldăr de fapte pentru a se îngrozi de ameninţarea păcatului, încât nu-i trebuie mai mult. În adevăr, găseşti că, din pricina beţiei, din pricina poftei de a nu sta acasă, ci de a petrece afară, din pricina dragostei vinovate, din pricina neplăcerii de a munci şi mai bine a fura, se petrec atâtea răutăţi, încât nu-ţi mai trebuie dovadă mai grozavă despre pustiirea şi nefericirea pe care păcatul le aduce în lume.
Imaginea de mai sus ne arată o întâmplare din Biblie pe care o cunoaştem din pruncie, de când umblam la şcoală. E chipul lui Isav din Biblie, care şi-a vândut moştenirea şi pe urmă a pierdut şi binecuvântarea, pentru… un blid de linte.
Evanghelia de duminică istoriseşte cum i-a chemat Iisus la apostolie pe patru dintre apostolii Săi; i-a văzut pescuind în marea Galileii, S-a apropiat de ei şi le-a zis: „Veniţi după Mine şi vă voi face pe voi vânători de oameni”, iar ei îndată lăsându-şi mrejele şi corabia, au mers după Domnul… (citiţi pe larg această evanghelie la Matei 4, 17-25).
Imaginea de mai sus arată una din vedeniile Evanghelistului Ioan istorisite în Apocalipsa, la cap. 6. Când citeşti în Biblie această vedenie, parcă vezi în ea istoria vremurilor noastre. Iată mai jos această vedenie: