Cu adevărat, trăim vremuri biblice. De ani de zile, Dumnezeu a început a grăi cu oamenii prin semne şi arătări cereşti. Şi războiul a fost un astfel de semn, şi răutăţile şi greutăţile de după război sunt un astfel de semn, şi vremile grele: potopurile, furtunile, seceta, greutăţile etc., sunt un astfel de semn… prin care Dumnezeu îi cheamă pe oameni la întoarcere din căile cele rele.
Dar oamenii nu se întorc, ci tot mai răi şi mai răi se fac. Cu adevărat, se împlineşte în zilele noastre proorocia din Apocalipsa, pe care o arată chipul de alături.
„Şi am auzit glas mare zicând celor şapte îngeri: «Mergeţi şi vărsaţi pe pământ cele şapte cupe ale mâniei lui Dumnezeu». Şi s-a dus cel dintâi şi a vărsat cupa sa pe pământ şi s-a făcut rană rea şi mare între oameni, dar oamenii nu s-au îndreptat. Al doilea înger a vărsat cupa sa în râuri şi în izvoarele apelor şi s-au făcut sânge (războiul), dar oamenii nu s-au întors. Al treilea înger a vărsat cupa lui pe soare şi i s-a dat lui să-i dogorească pe oameni cu foc (secetă), dar oameni au hulit numele lui Dumnezeu, Cel ce are stăpânire peste aceste răni, şi nu s-au îndreptat. Un alt înger a vărsat cupa lui în aer şi s-au făcut fulgere, vuiete şi tunete şi cutremur mare s-a făcut… şi au hulit oamenii mai departe pe Dumnezeu” (Apocalipsa 16).
Iată cu adevărat o proorocie pe care o trăim în zilele noastre. De ani de zile se descarcă peste noi cupele mâniei lui Dumnezeu, dar oamenii nu se întorc. A venit peste noi cupa cea cu sânge – războiul – dar n-am ascultat-o; suntem mai răi ca înainte de război. Au venit apoi, rând pe rând, cupele cu foc (secetă), grindini, potopuri, uragane, boli, greutăţi şi alte fel de fel de plăgi. Cupele mâniei lui Dumnezeu se descarcă mereu peste noi, dar, în loc să ne îndreptăm, tot mai răi ne facem. Cine ştie câte cupe mai sunt până când trâmbiţa judecăţii va chema pe tot omul înaintea Dreptului Judecător!
Glasul Domnului peste noi strigă astăzi, grăind: „Întoarceţi-vă, oamenilor!” Cel care nici acum n-aude şi n-ascultă chemarea Domnului este un pierdut.
O scrisoare din război
Din focul războiului celui mare, un soldat îmi scria: „Pe aici e mare răutate şi osândă, iubite d-le părinte. Coasa morţii coseşte din greu. Cad oamenii polog. Eu am făcut făgăduinţă lui Dumnezeu că, dacă voi scăpa din acest prăpăd, apoi trei părţi din viaţa mea le voi petrece tot în coate şi în genunchi, cu rugăciune şi mulţămită lui Dumnezeu”… După război, l-am văzut pe autorul acestei epistole. L-am văzut la un praznic al Sf. Paşti… într-o cârciumă. Izbea cu pumnul în masă şi înjura de cele sfinte, de te luau fiorii. Făgăduim întoarcere la Dumnezeu numai până ce ne îmblăteşte pedeapsa cerului de sus.
Preot Iosif Trifa, Citiri și tâlcuiri din Biblie
