În viaţa omului vin dureri şi amaruri aşa de grele, că-i este peste putinţă să le înghită. Da, omul poate răbda foarte mult. Nu degeaba zice românul: „Să nu dea Dumnezeu omului cât poate să rabde!”, cu toate că nu poate răbda chiar peste măsură, dacă nu are şi anumite proptele care-l feresc de prăbuşire. Prin singurele lui puteri nu poate răbda prea mult.
Învățătura acestei evanghelii, pe scurt, este aceasta: Gloata celor cinci mii de oameni s-a hrănit mai întâi cu Cuvântul lui Dumnezeu şi numai după această săturare sufletească a urmat minunea lui Iisus care a săturat și foamea lor cea trupească. Aceste două feluri de săturări sunt puse înaintea noastră cu învăţătură: să avem grijă mai întâi de cele sufletești să căutăm mai întâi împărăţia lui Dumnezeu (Matei 6, 33) și Învățăturile Lui și atunci va îngriji și de trebuințele noastre trecătoare.
Vom cerceta cu de-amănuntul istoria cetăţilor Sodoma şi Gomora, din Biblie. Această istorie nu este o istorie ca oricare alta. Istoriile din Biblie sunt altfel de istorii. Ele sunt învăţături şi chemări pentru noi şi mântuirea noastră. Aşa e şi cu istoria cetăţilor Sodoma şi Gomora. Ea este o chemare a Dumnezeirii. Ea ne arată ca o oglindă starea noastră păcătoasă şi strigă pe noi să ieşim din răutăţi. „Domnul a prefăcut în cenuşă cetăţile Sodoma şi Gomora ca să slujească de pildă celor ce vor trăi în fărădelegi“ (II Petru 2, 6).
Gustaţi şi vedeţi că Biblia e Cartea lui Dumnezeu, Cartea Vieţii!
Vom începe cu întrebarea: Ce este Biblia sau Sfânta Scriptură?
Răspunsul e scurt şi precis: Biblia este Cartea lui Dumnezeu. Biblia este o Carte a Dumnezeirii, o Carte prin care Dumnezeu ne-a descoperit planurile Sale cu privire la mântuirea neamului omenesc şi cu privire la mântuirea sufletelor noastre. Un “nor întreg de mărturii” (Evrei 12, 1) întăreşte acest adevăr. S-ar putea scrie o carte întreagă cu înşirarea acestor dovezi. Acum vom spune pe scurt numai câteva.
Evanghelia de duminică ne spune cum a tămăduit Iisus doi orbi care strigau după Dânsul: „Miluieşte-ne pe noi, Fiul lui David”. „Credeţi că Eu pot face asta?” – i-a întrebat Iisus. „Da, Doamne” – au răspuns orbii. Şi atingându-Se Iisus de ochii lor, le-a dat vederea. Fariseii se arată îndată şi aici, spunând că Iisus face minuni cu ajutorul dracilor. (Citiţi această evanghelie la Matei 9, 27-35)
Sus pe muntele Taborului, în faţa celor trei ucenici, se petrecea marea sărbătoare a puterii dumnezeieşti prin schimbarea la faţă a Domnului. Jos în vale, la poala muntelui, rămăsese mulţime de norod, între ei şi cei nouă apostoli care n-au fost luaţi de Domnul în munte. Se făcuse mare pricire. Mizeria şi necazul oamenilor era mare şi lipsea putinţa de ajutorare. Un om adusese la apostoli pe fiul său lunatic, cuprins de duh necurat, să-l vindece. Şi nu puteau. Căpeteniile jidovilor căutau să răsfrângă neputinţa ucenicilor asupra Învăţătorului lor, ca să-L umilească înaintea poporului. Şi se făcuse tulburare mare.
Psalmul 26, versetul 8
Gândul care a fost la temelia zidirii unei Case pentru Dumnezeu, a unei Case care să fie numai a Lui, peste care şi în care să fie chemat numai Numele Său, în care să fie închinat şi slăvit numai El, care să fie în stăpânirea numai a Lui, păstrată ca proprietate înscrisă numai pe Numele Său — gândul acela a fost un gând sfânt (II Samuel 7, 13).
Acum duminică avem evanghelia slăbănogului din Capernaum, pe care l-a tămăduit Iisus, zicându-i: „Ia-ţi patul tău şi umblă”. Minunea aceasta se întâmplă şi azi în jurul nostru, de câte ori ne apropiem de Mântuitorul cu bolile cele sufleteşti şi luăm tămăduire. Dar această minune se întâmplă şi în viaţa cea trupească, când trăim o viaţă aprinsă şi cuprinsă de credinţă tare şi încredere în Mântuitorul. Iată, spre pildă, ce istoriseşte un medic de la Bucureşti într-o revistă:
Chipul de mai sus arată doi prieteni adevăraţi din Vechiul Testament: proorocul David şi Ionatan, fiul regelui Saul. Aşa de frumos istoriseşte Biblia această prietenie: „sufletul lui Ionatan s-a lipit de sufletul lui David şi Ionatan îl iubea ca pe sufletul său. Şi a făcut Ionatan cu David legământ, căci îl iubea ca pe sufletul său“… David era prigonit de Saul, care căuta să-l omoare. Ionatan l-a scăpat de la moarte, înştiinţându-l pe neştiute de mânia tatălui său.
Imaginea de mai sus arată lupta israeliţilor cu Amalec, pe care Biblia o istoriseşte astfel:
„Şi a zis Moise lui Iosua (Iisus Navi): «Alege ţie bărbaţi tari şi ieşi de te luptă cu Amalec şi iată, eu voi sta pe vârful muntelui şi toiagul lui Dumnezeu în mâna mea.» Şi ieşind Iosua, a stătut împotriva lui Amalec, iar Moise şi Aron, şi Or s-au suit pe vârful dealului. Şi a fost când îşi ridica Moise mâinile sale, biruia Israel; iar când lăsa jos mâinile, biruia Amalec.