Vom cerceta cu de-amănuntul istoria cetăţilor Sodoma şi Gomora, din Biblie. Această istorie nu este o istorie ca oricare alta. Istoriile din Biblie sunt altfel de istorii. Ele sunt învăţături şi chemări pentru noi şi mântuirea noastră. Aşa e şi cu istoria cetăţilor Sodoma şi Gomora. Ea este o chemare a Dumnezeirii. Ea ne arată ca o oglindă starea noastră păcătoasă şi strigă pe noi să ieşim din răutăţi. „Domnul a prefăcut în cenuşă cetăţile Sodoma şi Gomora ca să slujească de pildă celor ce vor trăi în fărădelegi“ (II Petru 2, 6).
În acest înţeles vom cerceta cu deamănuntul istoria cetăţilor Sodoma şi Gomora. Minunate învăţături sunt şi în această istorie. De la început până la sfârşit, istoria cetăţilor Sodoma şi Gomora este plină de învăţături sufleteşti.
Le vom arăta rând pe rând. Ce spune Biblia despre cetăţile Sodoma şi Gomora?
Din Biblie putem afla că: locuitorii Sodomei şi Gomorei erau din urmaşii lui Ham (Facere 10, 6), adică şi de viţa lor erau răi. Mai amănunţit Biblia nu ne spune cum au ajuns aici şi cum şi-au zidit cetăţile. Biblia ne spune numai două lucruri: oamenii din aceste cetăţi trăiau într-un ţinut plin de belşug şi bogăţie, iar, a doua, că erau foarte stricaţi.
Cetăţile Sodoma şi Gomora erau aşezate în câmpia Iordanului. Azi această câmpie e o pustietate mare. E un ţinut mort ca şi Marea Moartă, fără vegetaţie şi fără viaţă. Nu însă aşa era acest ţinut înainte de prăpădul cetăţilor. Biblia ne spune că în timpul acela valea Iordanului era un adevărat paradis. Iordanul nu se oprea în Marea Moartă, ci curgea înainte până la Marea Roşie, revărsând în jurul lui viaţă şi belşug.
Când Avraam s-a despărţit de Lot, fratele său, Lot şi-a ales câmpia Iordanului tocmai pentru belşugul ei. „Şi ridicându-şi Lot ochii, a văzut că toată câmpia Iordanului era bine udată. Înainte de a nimici Domnul Sodoma şi Gomora, până la Ţoar, era ca o grădină a Domnului, ca ţara Egiptului“ (Facere 13, 10).
Fireşte, într-un ţinut plin de atâta bunătate, locuitorii Sodomei şi Gomorei duceau o viaţă uşoară şi plină de belşug. Dar s-a întâmplat şi aici ceea ce se întâmplă şi azi. Îndestularea şi îmbuibarea i-a semeţit pe oamenii din cele două cetăţi; i-a făcut să uite de Dumnezeu şi să se cufunde în păcate. „Iată aceasta a fost nelegiuirea Sodomei: îngâmfarea, îndestularea de pâine şi nepăsarea“ (Iezechiel 16, 49).
Ah, ce ticălos mare-i omul! Când apucă la trai bun şi belşug, el uită pe Dumnezeu. S-apucă de păcate. „Şi a mâncat Iacob şi s-a săturat şi a uitat pe Domnul. Israil s-a îngrăşat şi a părăsit pe Dumnezeu, Ziditorul, şi aducea jertfă dracilor“ (Deuteronom 32, 15). Când apucă omul la belşug, în loc să mulţumească lui Dumnezeu, el uită pe Dumnezeu. Prisosul de belşug şi îndestulare, omul îl preface în păcat.
Prima învăţătură ce ne-o dau Sodoma şi Gomora aceasta este: „Şi după ce vei mânca şi te vei sătura şi îţi vei zidi case, şi după ce ţi se vor înmulţi boii tăi şi oile tale şi banii şi toate câte ai, ia aminte să nu te înalţi cu inima şi să uiţi pe Domnul Dumnezeul tău“ (Deuteronom 8, 12-l5).
Păcatul oamenilor din Sodoma şi Gomora era îmbuibarea; era stricăciunea sufletească din cauza belşugului. Păcatul nostru este mai mare decât acesta. „Pe viaţa Mea, zice Domnul, Sodoma n-a făcut ceea ce voi aţi făcut“ (Iezechiel 16, 48).
Şi anume ce?
Apoi aceea că Sodoma şi Gomora n-au trecut prin focul lipsurilor, greutăţilor şi necazurilor. Că, poate de treceau, se îndreptau. Ei au murit înecându-se în belşug.
Pe noi însă Domnul ne-a băgat de ani de zile în focul greutăţilor, lipsurilor şi necazurilor. Ne-a băgat în acest jug ca să ne îndreptăm şi de răutăţi să ne lăsăm. „Pentru că în mijlocul belşugului, n-aţi slujit Domnului Dumnezeu, veţi sluji în mijlocul foamei, setei, goliciunii şi lipsei de toate… Domnul va pune pe grumazul vostru un jug de fier“ (Deuteronom 28, 47-48). De ani de zile Domnul ne-a băgat cu adevărat într-un „jug de fier“. Dar noi ne vedem înainte de păcate şi răutăţi. „Aşa zice Domnul: «bătutu-v-am cu grindină şi arsură în grâu, dar nu v-aţi întors către Mine… V-am nimicit ca pe Sodoma şi Gomora, aţi ajuns ca un tăciune în foc, dar nu v-aţi întors către Mine»“ (Amos 2, 7-11). Şi încă ceva. Sodoma şi Gomora erau două cetăţi în „plină înflorire“ şi „în plin progres“. Dar, vai, ce folos de înflorirea lor materială, dacă viaţa lor cea sufletească era putredă şi putrezea mereu?!
Se vorbeşte şi în zilele noastre despre „progrese cu paşi repezi“. E plină lumea cu fel de fel de invenţii şi maşinării. Dar ce folos de acest progres cu paşi repezi dacă viaţa cea sufletească a oamenilor e în plin „regres“, e putredă şi putrezeşte mereu?!
Fratele meu! Gândeşte-te nu numai la istoria Sodomei şi Gomorei, ci gândeşte-te mai ales la tine. Gândeşte-te că poate şi viaţa ta s-a făcut o mică Sodomă şi Gomoră. Ai învăţătură, ai casă mândră, ai bani, ai belşug, dar ce folos de toate acestea dacă viaţa ta cea sufletească este stricată? Ce folos de viaţa ta dacă, în ziua de apoi, va veni peste ea focul şi pucioasa osândei veşnice?
Preabunule Doamne! Poate şi viaţa mea este o mică Sodomă şi Gomoră. Poate că şi eu petrec într-un loc ce ameninţă să ia foc şi pieire veşnică. Trezeşte-mă, Doamne, trezeşte-mă, să văd starea păcătoasă în care mă aflu! Mai bine mă trezeşte cu nuiaua suferinţelor şi încercărilor decât să trăiesc „liniştit“ într-o Sodomă şi Gomoră de păcate şi de pieire veşnică.
Preot Iosif Trifa, Sodoma şi Gomora
