Imaginea de mai sus ne arată o întâmplare din Biblie pe care o cunoaştem din pruncie, de când umblam la şcoală. E chipul lui Isav din Biblie, care şi-a vândut moştenirea şi pe urmă a pierdut şi binecuvântarea, pentru… un blid de linte.
„Şi şi-a vândut Isav cu jurământ naşterea cea dintâi lui Iacov şi Iacov a dat lui Isav pâine şi friptură de linte şi a mâncat Isav şi a băut şi pe urmă s-a dus şi astfel şi-a nesocotit dreptul de întâi născut.“ (Întâia naştere, la evrei, era dreptul de moştenire, adică feciorul cel întâi născut moştenea toată averea şi ceilalţi erau slugi.) Isav şi-a vândut toată averea pentru un blid de linte. După moştenire, a pierdut apoi şi binecuvântarea. În vreme ce Isav se dusese la vânat, Iacov, ajutat de mama sa, s-a îmbrăcat în hainele fratelui său şi – prin înşelare – a luat şi binecuvântarea de la tatăl lor Isac. Pe urmă a văzut şi Isav ce a pierdut şi, „ridicându-şi glasul, plânse cu amar, zicând: «Binecuvântează-mă şi pe mine, părintele meu!»“. Dar era prea târziu. Moştenirea şi-o vânduse, iar binecuvântarea o căpătase Iacov. (Citiţi pe larg această istorie în Biblie la Facere 25, 29-34 şi cap. 27.)
Altcum înţelegeam această istorioară în pruncie, la şcoală, şi altfel o înţeleg acum. Atunci mă gândeam numai la blidul de linte, mă gândeam câte oi şi câţi berbeci a pierdut Isav pentru un blid de linte. Dar istoria are un înţeles mai adânc, e plină de o adâncă învăţătură sufletească şi pentru noi. În epistolele Apostolului Pavel am aflat eu tâlcul acestei istorioare. „Băgaţi de seamă – scria Apostolul Pavel evreilor – ca nimenea să nu se lipsească de darul lui Dumnezeu… să nu fie cineva curvar sau spurcat ca Isav care, pentru o mâncare, şi-a vândut naşterea sa cea dintâi. Ştiţi că mai pe urmă, când a vrut să capete binecuvântarea de la tatăl său, n-a fost primit şi, măcar că o cerea cu lacrimi, n-a putut face ca tatăl să-şi schimbe hotărârea“ (Evrei 12, 15-17). Adică Pavel zicea: băgaţi de seamă să nu fie şi între voi din aceia care îşi vând moştenirea şi binecuvântarea cerească pentru blidul de linte al patimilor şi păcatelor din această lume. Băgaţi de seamă, creştinilor, vă zic şi eu cu Apostolul Pavel: istoria lui Isav se întâmplă şi azi. Prin jertfa Crucii, Iisus Hristos ne-a făcut fiii lui Dumnezeu şi moştenitori ai împărăţiei cerurilor (Ioan 1, 12). Dar cei mai mulţi creştini – ca şi Isav din Biblie – îşi vând moştenirea vieţii de veci pentru un blid de linte, adică pentru poftele şi plăcerile, pentru patimile şi păcatele acestei lumi. „Şi a mâncat şi a băut Isav“… o dată numai. Atât a fost preţul moştenirii, cu atât şi-a vândut toată averea. E plină şi azi lumea de Isavi care îşi mănâncă şi îşi vând moştenirea vieţii de veci pentru fel de fel de pofte şi plăceri lumeşti. Aceştia sunt cei despre care a zis Apostolul Pavel că „Dumnezeul lor este pântecele“ şi pentru acest pântece şi-au vândut moştenirea vieţii de veci. „Iată, eu tot merg spre moarte, ce‑mi mai foloseşte oare dreptul de întâia naştere?“… Aşa îşi zicea Isav înainte de a mânca din linte şi a-şi vinde moştenirea (Facere 25, 32). Aşa zic şi creştinii de azi: „Hai să bem şi să ne trăim (!) viaţa, căci ca mâine vom muri“.
Bagă de seamă, cititorule, că şi tu eşti un Isav de câte ori pentru vreo plăcere, patimă sau lăcomie lumească te lepezi de Iisus Hristos şi îţi vinzi moştenirea cea cerească.
Eu, când eram şcolar, mă miram de Isav că şi-a vândut oile şi berbecii pentru un blid de linte, dar azi nu mă mai mir de Isav, ci mă mir de creştinii de acum, care îşi vând sufletul şi moştenirea vieţii de veci pentru un blid de plăcere – sau, mai bine zis, de otravă. E mai mare nesocotinţa noastră decât a lui Isav din Biblie.
Dragă cititorule! Înaintea ta stă veşnic, de-o parte moştenirea vieţii de veci, iar de altă parte blidul de linte, adică lăcomia, plăcerile şi patimile acestei lumi. Ia seama să nu-ţi vinzi şi tu moştenirea cerească pentru un blid de linte, ca Isav. Despre Isav ne spune Biblia că pe urmă a plâns cu amar şi cu lacrimi a cerut binecuvântare, dar era prea târziu. Aşa şi păcătoşii – după ce o viaţă întreagă şi-au vândut sufletul şi viaţa de veci pentru pofte şi păcate, pe urmă, pe patul morţii, plâng, dar atunci va fi prea târziu… prea târziu…
Preot Iosif Trifa, Citiri şi tâlcuiri din Biblie
