Psalmul 21, versetul 1
Numai acela care a pribegit pe căi neumblate (Psalmul 107, 4), în mijlocul tuturor primejdiilor (II Corinteni 11, 23-26), în focul tuturor încercărilor, ispitirilor şi vrăjmaşilor, numai acela poate şti cu adevărat cât de puternică este ocrotirea pe care o dă Dumnezeu şi cât de sigură este apărarea adăpostului Său.
Zis-a Domnul pilda aceasta: Un om, ducându-se departe, a chemat slugile sale şi le-a dat lor avuţia sa: unuia i-a dat cinci talanţi, iar altuia, doi şi altuia, unul; fiecăruia după puterea lui, şi s-a dus îndată. Şi, plecând, cel ce luase cinci talanţi a negustorit cu dânşii şi a făcut alţi cinci talanţi.
Psalmul 20, versetul 7
Pe Numele cel Puternic al Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos ne-am bizuit când am luat hotărârea de a intra în Oastea Lui, deşi ştiam bine câte primejdii şi câţi duşmani se vor ridica împotriva noastră. Îndată. Şi până la moarte.
Evanghelia acestui praznic ne spune că, la patruzeci de zile după Naşterea din Vifleem, Maria cu Iosif au luat pe Iisus, Copilul Sfânt, şi L-au dus la biserică, cu jertfa de curăţire, „ca să facă după obiceiul Legii pentru El”. În biserică aştepta bătrânul Simeon, „om drept şi temător de Dumnezeu, căruia îi era făgăduit de la Duhul Sfânt să nu vadă moartea până nu va vedea pe Mesia”.
Bătrânii noștri nu erau poate așa de ocoși și învățați ca noi, nepoții lor de astăzi, dar, în schimb, ei aveau mai multă înțelepciune de viață și o mai adâncă înțelegere a rosturilor vieții celei adevărate. Așa, între altele, bătrânii noștri privegheau neîncetat să fie casa lor curată, cinstită și ferită de purtările cele slabe. Numele de „casă” era, la bătrânii noștri, un nume sfânt, pe care-l apărau de păcate cu ochi de vultur și mână de fier.
Psalmul 23, versetul 1
În acest strigăt fericit există multă bucurie, mult ajutor, mult belşug, multă pace, şi nădejde, şi dragoste, pentru orice suflet credincios care poate spune aceste cuvinte fericite cu sinceritate şi recunoştinţă. Dar cel mai puternic simţământ care izbucneşte din cuvintele acestea este siguranţa…
În cartea Deuteronom, la capitolul 20, se află un fel de scutiri de armată. „Când vei merge la război contra vrăjmaşilor tăi, grăia Domnul către Moise la apropierea luptei, preotul să vorbească poporului: Ascultă Israele! Voi astăzi sunteţi aproape de luptă contra vrăjmaşilor voştri. Să nu vi se tulbure inima, fiți fără teamă, nu vă îngroziți dinaintea lor.
În vremea aceea, fost-a, când S-a apropiat Iisus de Ierihon, un om care şedea lângă cale, cerşind; şi, auzind norodul trecând, a întrebat ce este aceasta. Şi au zis lui că Iisus Nazarineanul trece. Şi a strigat, zicând: „Iisuse, Fiul lui David, miluieşte-mă!” Iar cei care mergeau înainte îl certau pe el să tacă, iar el cu mult mai vârtos striga: „Fiul lui David, miluieşte-mă!” Şi, stând Iisus, a poruncit să-l aducă pe el la Sine şi, apropiindu-se el de Dânsul, l-a întrebat, zicând: „Ce voieşti să-ţi fac?” Iar el a zis: „Doamne, să văd” Şi Iisus i-a zis lui: „Vezi! Credinţa ta te-a mântuit”. Şi îndată a văzut şi a mers după EI, slăvind pe Dumnezeu. (Luca 18, 35-43)
„Şi au zis: Să ne alegem o căpetenie şi să ne întoarcem în Egipt“ (Numeri 14, 4).
Ceea ce trece ca un fir roşu prin călătoria israelitenilor spre Canaan e ispita întoarcerii înapoi, în Egipt. În frământările israelitenilor de a se întoarce în Egipt, Biblia a pus marile frământări ale mântuirii sufleteşti. A pus marea luptă ce se dă între firea cea nouă şi cea veche, între omul cel lumesc şi cel duhovnicesc.
Sub Muntele Sinai, am vorbit pe larg despre lege și har şi despre „litera legii“. Spuneam acolo că omul nu se poate mântui numai prin Lege. Legea arată numai păcatul dar, harul ne dă putere să scăpăm de păcat. Legământul cu cele zece porunci nu era încă stropit cu sângele Crucii, cu puterea harului. De aceea el a ajuns acolo unde era de prevăzut că va ajunge: la viţelul de aur.