Până când omenirea nu va căuta liniștea pierdută în bisericile părăsite, în curățenia morală, în dragostea, adevărul, dreptatea și celelalte virtuți vestite de Iisus, care astăzi stau fugărite, vremile tulburi și grele de azi vor stărui ca o mustrare grozavă pentru grozava decădere morală de azi. – pr. Iosif Trifa
Iată cum s-a petrecut prima mea arestare:
Încă din anul 1941 cunoscusem la adunarea evreilor-creştini în Bucureşti pe fratele Richard, pastorul lor.
Când ne-am întâlnit, mi-am adus aminte că el ne trimisese la foaia «Misionarul Vieţii Creştine», încă de pe când eram la Cluj, un articol despre încreştinarea evreilor. Ne-a plăcut atunci cum scria el şi i l-am publicat în foaie.
Trecuseră cinci luni de când lucram aici – era prin luna august – când, într-o dimineaţă, mă pomenesc la birou cu ofiţerul de care mă despărţisem în faţa episcopului în luna februarie.
– Vii cu mine până la Miliţie!
Domnul vrea ca tot omul să fie un biruitor asupra ispitelor Satanei. Domnul Iisus vrea să-L urmăm pe calea biruinţei Lui. El are lipsă de biruitori, de oameni care să calce pe urmele Lui. Şi nu numai că vrea acest lucru, ci Domnul ne îmbie şi cu ajutor, să putem fi şi noi biruitori. Iisus Mântuitorul pentru aceasta a venit în lume, ca să ne câştige darul biruinţei. El a biruit pe Satana şi ne-a cucerit izbăvirea de sub puterea Satanei. El ne pune la îndemână tot câştigul Lui şi toată biruinţa Lui cea strălucitoare.
Nu cuvinte despre iubire, nu cântări despre ea, nu scrisori de iubire – ci fapte de iubire adevărată; pe acestea ni le cere Dumnezeu, pe acestea ni le cere adevărata dragoste. Cine prea vorbește, acela nu face, iar cine face, acela nu prea vorbește. – Traian Dorz
Îl chema Cristian… Ce nume frumos şi creştinesc – dar în ce stare sufletească nenorocită ajunsese. Nu era căsătorit, fusese abia logodit când fusese arestat. Avea numai pe mama lui bătrână de care era despărţit de al şaselea an acum. Avea o pregătire superioară şi ocupase un post important în Ministerul Comerţului. Arestarea lui venise pe neaşteptate, tocmai când îşi făcea cele mai frumoase planuri de viaţă…
În luna august, miliţianul din comună îmi comunică să mă prezint din nou imediat la Securitatea din Oradea.
Iarăşi am plecat cu traista pregătită, gata să şi rămân acolo.
Şi iarăşi am mers întâi în faţa lui Iisus cel Răstignit din biserica de peste drum, unde mi-am încredinţat din nou şi fierbinte soarta mea şi a Lucrării Domnului în Mâinile Dumnezeului meu iubitor şi puternic.
Oastea Domnului, care este esența celei mai curate și mai dulci trăiri evanghelice a credinței noastre strămoșești, cinstește după cuviință, în duhul Evangheliei, numele Sfintei Fecioare Maria, Maica Scumpului nostru Mântuitor Iisus Hristos. – Traian Dorz
Psalmul 51, versetul 13
Iată şi cel de al treilea şi cel mai frumos pas, iată cea mai fericită stare la care ajunge omul lui Dumnezeu, după ce parcurge acest binecuvântat drum al naşterii din nou! Căci, după cum s-a mai spus, acest psalm dumnezeiesc al Pocăinţei zugrăveşte limpede chiar cele trei stări ale Naşterii din nou — care este Taina Pocăinţei — şi anume:
În mijlocul tuturor prăbuşirilor din Bucureşti şi din alte părţi ale ţării, mai ales a acelora din rândurile preoţimii, asupra căreia se făceau cele mai mari presiuni prin toate mijloacele, părintele Vasile de la Bucureşti a rămas nebiruit.
Ce om minunat a fost acest preot al lui Dumnezeu, care, la venirea lui în Bucureşti, fusese plin de viaţă, iar acum era tot mai slăbit şi bolnav. O puternică asemănare de destin a avut el cu Părintele Iosif. Au fost ca doi fraţi sfinţi, dăruiţi lui Hristos pe acelaşi altar, în aceeaşi jertfă.