Este o bucată de vreme de când se aud cârâieli pe socoteala Oștii Domnului. Se aud mai des în vorbă, dar s-au auzit și în scris.
Vina care i se aduce nu e o vină de principii, de doctrină, ci de fapt. Anume: se impută că oamenii care fac parte din ea încep a se crede învățători, cârmaci ai Bisericii, mai-mai deopotrivă cu preotul și gata de a se lipsi de el la unele slujbe. Ar fi ispitiți să creadă că ar putea face pe preoții și ei înșiși.
Ni s-au pomenit și unele încercări în privința aceasta, deci o năzuință primejdioasă și față de care trebuie să se poarte toată grija.
Pe unde preotul e vioi, harnic, săritor, aceste primejdii sunt înlăturate, fiind totdeauna el în frunte și gata la orice. Dar pe unde preoții sunt mai lăsători, mai nepricepuți față de greul vremurilor noi, primejdia aceasta este, fiindcă oamenii s-au mai sculat ici și colo la viață duhovnicească, la citire în Scriptură; și dacă nu este preot care să le stea în frunte, să-i cârmuiască, nu e greu s-o ia razna. Fie din propaganda sectarilor, care a deschis gustul către citirea Scripturii, fie din însăși a Oștii Domnului, care și ea întrebuințează citirile sfinte, setea religioasă vrea să fie hrănită și oamenii fac ce pot (iar uneori fac greșit), dacă nu are cine-i călăuzi.
Întru atât Oastea Domnului aduce cu ea primejdii. Cârmuitorii ei sunt cuminți, înțeleg ce trebuie să facă, sunt ființe viu legate de Biserică, înțeleg ce înseamnă a nu fi cu ea și mărturisesc, ca orice ortodox, toată învățătura Bisericii. În această privință, ei nu sunt altceva decât noi. Deci cârmuirea este în toată rânduiala și nu are vreun crez deosebit al ei. Primejdia de care am pomenit, dacă este, este numai din felul cum unii din părtașii ei înțeleg lucrurile.
Mai rău ar fi dacă ar fi ceva deosebit în înseși gândurile care stau la temelia Oștii Domnului. Dar de aceasta nu se pomenește. O singură dată, părintele N. Runceanu din București ne-a îmboldit să citim Raportul nr. 16 al Oștii Domnului din București, ieșit în nr. din 18 mai 1930 al Oștii Domnului, și care ar cuprinde gânduri nu curat ortodoxe. E adevărat că după aceea l-am citit și eu și pot spune că, după alcătuirea lui, poate da naștere la oarecare îndoieli. Este bine să fie scos la iveală și să stăm de vorbă despre el. Eu nu mă rostesc aici prea hotărâtor cu privire la acel raport, fiindcă scriu fără a-l avea chiar acum înaintea ochilor, ci numai după întipărirea care mi-a rămas de anul trecut.
Îndeobște însă vorbind (fiindcă fapta de la București este numai ceva răzleț), nu se poate pomeni de o trăsătură în cârmuirea Oștii Domnului care ar putea trage cu ea oarecare bănuieli de spălăcire a ortodoxiei.
Îndoielile însă care s-au rostit împotriva Oștii Domnului au răsărit numai pe pământul României Vechi. În ce privește celelalte ținuturi, mai cu seamă cele de peste munți, lucrarea părintelui Trifa a fost primită cu toată dragostea și cu urări de spor și izbândă.
Noi cu părere de bine am citit graiurile de bună încuviințare care au fost spuse asupra ei de însuși Î. P. S. Mitropolit Nicolae de la Sibiu, apoi de P. S. Episcop Grigorie al Aradului, în cartea sa Misionarismul ortodox. Cu părere de bine am aflat de unele și de altele și am rămas la părerea noastră că Oastea Domnului este un pom fericit care a răsărit între noi, cu care ne putem lăuda. El e o dovadă că în sânul Bisericii Ortodoxe sunt puteri de lucru și care dau roade îndreptătoare.
Mare ne-a fost mirarea însă când, din condeiul aceluiași Vlădică Grigorie al Aradului, de la care am citit graiuri de înălțare despre Oastea Domnului, ne-a fost dat să citim acum graiuri de înfierare, că ea s-a fi pornit pe dâra protestantă.
În mai multe numere din revista eparhiei Aradului “Biserica și Școala”, Prea Sf. Sa a scris despre Acțiunea catolică și ortodoxia activă, cugetări foarte bune și despre care trebuie să stăm de vorbă îndeosebi, când vom descoase cuprinsul lor. Aceste articole au ieșit apoi și în cărticica deosebită, de 55 de pagini, și costând 15 lei. Într-un capitol al cărții însă, găsim gânduri de ocară asupra Oștii Domnului, adică asupra așezământului care ne este de laudă și pe care odată și Prea Sf. Sa îl cinstea cu cuvântul său. Aceasta înseamnă că și Prea Sf. Sa a fost câștigat de șuvoiul acelora care nu văd pretutindeni decât protestantism.
Cum te vei mișca un pic, cum vei veni cu o fărâmă de lucru, îndată sar cei ce nu fac nimic și strigă că e protestantism. Numai lenea pustia și moartea nu sunt protestante; încolo, nu cumva să te miști în vreun fel, că dai în protestantism.
Este acesta partea celor care nu fac nimic și nu sunt în stare de a urni nimic. Nu le place că fac alții, fiindcă aceasta e ocară pentru ei și, ori de este, ori de nu este protestantism, ei strigă că este.
De multe ori strigă împotriva protestantismului oamenii care habar nu au ce e aceea, cum e Ieromonahul Dionisie Lungu la noi, care-i dă obraznic cu gura înainte în treburile despre care nu se pricepe două boabe. Așa a făcut, mânat și de alții care-l împingeau de la spate, împotriva unei mișcări de la București, pornite de doamna Sanda Matei, care nu avea a face nimic cu protestantismul, dar împotriva căreia Lungul cel lung de limbă striga cât putea.
Noi îi înțelegem pe aceștia să strige împotriva unei mișcări ca a Oștii Domnului, dar nu-l înțelegem pe Prea Sf. Vlădică Grigorie, care nu e un om leneș, care e împătimit de misiune, care neîncetat scrie în această materie și deci trebuie să fie totdeauna alături de o mișcare ca a Oștii Domnului.
Se înțelege că scrisul său nu putea rămânea fără răspuns.
Mai întâi a răspuns cel care era lovit mai de-a dreptul, părintele I. Trifa, în foaia “Oastea Domnului” (24 mai 1931); apoi Î. P. S. Mitropolitul a trimis părintelui Trifa cuvinte de mângâiere pentru scularea sa dintr-o lungă boală, laude și urări pentru Lucrarea Oștii Domnului (vezi “Lumina Satelor” din 31 mai 1931), iar mai apoi, în “Oastea Domnului” din 7 iunie 1931, dl. I. Gr. Oprișan, creștin inimos al Oștii Domnului, de asemenea a făcut un răspuns.
Cu toate acestea, mai este loc și pentru alte răspunsuri. Într-adevăr, înfierarea Vlădicăi Grigorie cuprinde și câteva arătări de fapt. Pomenește de amănunte împotriva Oștii Domnului. De aceea nu e destul numai răspunsul asupra întregului, ci trebuie pătruns la acele amănunte, pentru a ne da seama care sunt protestantismele pe care le dezvăluie Prea Sf. Sa.
Arhimandrit Iuliu Scriban, Așa-zisul protestantism al Oștii Domnului, Editura Traian Dorz
