Arc peste timp: Traian Dorz se întoarce la Galați!

Cu ceva timp în urmă, în cotidianul “Viața liberă” apărea poetul și scriitorului creștin Traian Dorz. Însuși poetul, părea atemporal în fotografia din articol, scrutând cu blândețe privirea cititorului nedumerit. Pe sub arcadele protectoare ale arborilor din urbe, la fel de blând, ca o adiere cromatică firească, câteva bannere invitau trecătorii să-și ridice privirea spre chipul hieratic al poetului, și de la el, spre Cerul pe care l-a iubit atât de mult.

Cine este Traian Dorz, s-au întrebat miile de priviri care au parcurs aceste anunțuri… Unii, destul de numeroși, au înțeles că la sfârșitul lunii este o manifestare dedicată unui poet, relativ necunoscut, sau asociat mișcării Oastea Domnului din sânul Bisericii Ortodoxe Române, suficient de controversată, chiar dupa căderea regimului prejudecăților totalitare!

Pentru poporul lui Dumnezeu, pentru cei ce stau cu mâinile și inimile ridicate sus, către Dumnezeu, Traian Dorz este o căpetenie, un apostol, un avva, un sfânt, un martir și cel mai mare poet mistic creștin al neamului și al bisericii noastre.

Întărim cele spuse aici cu mărturiile unor personalități contemporane despre poetul și scriitorul Traian Dorz :

Preot Profesor Dr. Academician Dumitru Stăniloae: Prefață la cartea lui Traian Dorz intitulată “Minune și Taină”

“Cuvânt de bucurie:

Mi-a făcut o bucurie negrăita citirea cântărilor de laudă închinate Maicii Domnului de dăruitul de Dumnezeu, cântărețal Domnului nostru Iisus Hristos, Traian Dorz.

Cântările din volum redau învățătura dintotdeauna a Bisericii noastre despre Maica Domnului și Pururea Fecioara Maria, fără de care nu poate sta credința creștină în Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu și Mântuitorul lumii. Ea – lucrarea aceasta – aduce

în redarea acestei învățături căldura iubirii neatinse de noi a Maicii Domnului față de Fiul ei Dumnezeiesc, Care a binevoit să Se facă Pruncul ei.

N-am întâlnit nicăieri descrisă atât de minunat duioșia dragostei ei de Maică. Ea trezește în cei ce citesc cântările acestea o vibrație până la lacrimi. Aceste cântări ne arată înălțimea, necunoscută înainte, a omenescului, adusă nouă prin faptul că Fiul lui Dumnezeu Se face Fiul unei Maice dintre noi și Fratele nostru, Care dintr-o iubire nemărginită S-a dat pe Sine Jertfă pentru mântuirea noastră, având pe Maica Lui cea mai întelegătoare și simțitoare părtașă la Iubirea și Jertfa Lui.

Sunt fericit că iubitul nostru frate Traian Dorz a alcătuit aceste cântări dintr-o dragoste și cinstire înflăcărată pentru Maica Mântuitorului nostru.

Sunt sigur că tipărirea acestei lucrări va aduce o puternică înviorare a credinței și o readunare a credincioșilor români în mărturisirea comună a credinței lor evanghelice din tot trecutul.
București, la 9 decembrie 1985”

Prefață la cartea lui Traian Dorz intitulată “Locurile noastre sfinte”:

”Iubite credincios al Domnului Iisus Hristos, Traian Dorz, îți mulțumesc pentru minunatul dar ce mi l-ai trimis de Sfânta Înviere a Domnului Hristos, intitulat “Album”. E o comoară de laude la adresa bisericilor strămoșești și a altor monumente și datini ale poporului nostru, plin de cea mai caldă iubire și în duhul cel adânc al credinței noastre creștinești.

Dumnezeu ți-a înzestrat ființa cu un mare dar al cuvântului frumos, al poeziei și prozei iubitoare de Hristos și de toate cele ale credinței noastre. Și ți-a dăruit și râvna să folosești acest dar ca nimeni altul. Să-ți răsplăteasca Domnul pentru această prețioasă osteneală, pentru acest rod bogat și de mare folos pentru încălzirea credinței în poporul nostru.

Îți spun și eu în pragul Sf. Paști salutul nostru plin de lumină și de nădejde: “Hristos a Înviat!”

Să ne facă și nouă parte de viața veșnic fericită a Învierii.

Să te bucure Dumnezeu și cu această ocazie pentru toata munca D-tale în slujba Lui și a poporului nostru.

23 aprilie 1989

Cu iubire caldă în Domnul Hristos,

Preot Dumitru Stăniloae.”

 

Academician Zoe Dumitrescu Bușulenga :

“Glasuri ale amintirilor din anii luminoși ai copilariei, glasuri de colind românesc și cântece de leagăn, glasuri de durere adâncă din funduri de temniță, glasuri de rugă fierbinte în așteptarea jertfei izbăvitoare, toate se strâng și răsună cu putere în poezia fratelui Traian Dorz, topite și transfigurate în focul credinței arzătoare, al nădejdii și dragostei de Dumnezeu. Cu o simplitate de suflet copilaresc, dar și de martir, cuvântul se rostește curat și blând în lumina cerească a așteptării însetate a mântuirii, a întâlnirii față la față cu milostivul Domn Iisus. Și tocmai această simplitate a unui însetat de Absolut dă versului fratelui Dorz puterea de a emoționa deopotrivă sufletele oamenilor de rând și pe cele ale intelectualilor credincioși. Forța mesajului său duhovnicesc depașeste valoarea expresiei estetice, așezându-l pe acest împătimit al credinței în randul poeților religioși, trecuți prin cumplita gheenă a închisorilor din anii negri ai ateismului comunist, după Vasile Voiculescu, Nichifor Crainic,Radu Gyr și ceilalți care au înălțat asemenea lui, de după gratii, ruga lor către Domnul Izbăvitorul.”

Poetul Ioan Alexandru:

“Dintre pământenii iobagi ai Transilvaniei se trage acest adânc poet transilvan, Traian Dorz, ce intră în harul poeziei cu zeci și zeci de cântări, măiestrit plăsmuite, sărbătorind iubirea, nădejdea, credincioșia, bunătatea și împăcarea dintre oameni, cântând virtuțile și natura, frumusețea izbăvitoare a învățăturii creștine în care a crescut și evlavia noastră transilvană românească de 2000 de ani încoace. Noi, trasilvanii, pământeni, iobagi fiind, n-am avut timp de scris și cuvântat, decât de foarte scurtă vreme încoace, de la 1918, mai ales: trebuie să scriem mult ca să umplem golul, trebuie sprijinită fiecare înzestrare reală, căci sunt mereu puține înzestrări adevărate, pentru ridicarea neamului la înălțimea Logosului.

Traian Dorz este o înzestrare adevarată, hăruită, care va rămâne în istoria scrisului românesc de origine transilvană.”

Octombrie-1984

“Niciunul dintre poeții contemporani n-a pătruns atât de adânc în inima credincioșilor de pe la sate, din orașe – cei ce-au străbatut pustia celor patruzeci de ani de ateism ca Oaste a Domnului – precum poetul transilvan, fratele Traian, cum îl numesc cei ce-l iubesc.

Poeziile lui știute pe de rost de către sute și sute de mii de oameni de toate vârstele,recitate și cântate pe toate drumurile de către pelerini umbriți de prapori în căutarea sanctuarului ce-i adăpostea mai ales în noapte, până la revarsatul zorilor, sunt ca ale lui Vasile Militaru, suflet din sufletul săracilor, însetaților după Duh al anonimilor acestui popor creștin, al celor mulți și neluați în seama, al celor ce nu și-au luat sufletul în deșert în acești ani, al celor ce și-au luat din libertate Crucea, urmându-L pe Iisus Hristos până la martiriu.

Cu peste un deceniu în urmă într-un apartament de bloc am petrecut o noapte de neuitat la Hunedoara, într-o familie creștină unde veniseră mai mulți frați: până în zori au cântat și recitat versurile fratelui Traian.

Poeții pe care îi cânta prin cântecele sale Bach nu erau altfel: în cuvinte simple răspundeau evlaviei unei seminții, străbătând o anume epocă într-un anume loc.

Prigonit, închis, bătut, fratele Traian a iubit și a binecuvântat… poeziile sale cheamă la viață nouă, singura absolut necesară de aici și posibilă în Iisus Hristos pe Care L-a iubit și slujit ca pe Dumnezeul și al neamului românesc.

Scrisesem despre versurile sale o tabletă – cea dintâi după război – care i-a adus multă bucurie în suflet, mărturisită în mai multe scrisori ce le-am primit prin frați, dar și printr-un drum la București, când mi-a călcat pragul casei.

În luna teilor în floare, cu un an în urmă, a adormit în Domnul fericitul poet slujitor al Cuvântului Hristos.

Știu că la mormântul său din satul de la poala munților Apuseni veni-vor cu miile să-l cinstească; veșnica pomenire pe cel ce va străbate veacurile cu evlavia acestui neam ce i-a absorbit versurile ca pe cele ale poetului popular.”

Traian Dorz se întoarce la Galați după 26 de ani. Venea atunci, în 1988, în audiență la arhiepiscopul Antim Nica. Mișcarea Oastea Domnului, născută în sânul Bisericii Ortodoxe Române, era interzisă prin lege de regimul totalitar comunist și ateu. Era un timp hidos, al fricii, al întunericului și al frigului sufletesc. Traian Dorz cerea ierarhului de la Dunărea de Jos, după cum ceruse și altor ierarhi din Sf.Sinod, încadrarea activității Oastei Domnului într-un program misionar al Bisericii. În urma discuțiilor purtate pe această temă, înfruntând cu mult curaj și demnitate opresiunea  și abuzul regimului ateu, arhiepiscopul Antim Nica deschidea ușile catedralei, primind în sânul ei pe Traian Dorz, personalitate de excepție, pusă însă la index de regimul comunist. A fost singura ușă deschisă de Biserica Mamă prin acest ierarh de vrednică și demnă amintire,care și-a asumat riscul unei astfel de decizii, pentru care a avut de suportat repercursiuni dureroase. Traian Dorz a înscris în tezaurul istoriei mântuirii noastre acest episod într-o scrisoare de mulțumire și mângâiere adresată arhiepiscopului Antim Nica pe care o redam aici:

 

“Înalt Prea Sfințite Părinte Arhiepiscop,

Cu cea mai sinceră smerenie și profundă recunoștință, sărut dreapta

ca un rob netrebnic, care am dorit să-mi fac numai datoria, după cum spune Mântuitorul, vin acum la încheierea luptei în care am căzut înfrânt și Vă mulțumesc pentru că în vâltoarea luptei acesteia, atât de cinstite dar atât de inegale, ne-ați dat un pahar cu apă dulce și proaspătă cu care ne-ați stâmpărat setea sufletului zbuciumat, în una din cele mai grele clipe ale calvarului nostru.Dumnezeul Mare și Drept pe Care, cu cuget curat, ne-am străduit să-L slujim fiecare – respectând desigur incomparabila diferență dupa locul mai mare sau mai mic în care ne-a pus să-L slujim, același Etern și Înfricoșat Stăpân – mâine ne va cere socoteala după talantul încredințat.

Mă întorc pe scut, dar cu conștiința împacată. Memoriul, strigătul nostru ultim, rămas acolo ca un document istoric în fața viitorului…Și sunt convins că el va apare și pe masa Judecătorului Veșnic în clipa când toate problemele vor ajunge la limpezimea finală.

Eu de acum m-am liniștit. Nu voi mai deranja pe nimeni cu privire la acest lucru, în nici un fel. Merg liniștit în veșnicie că, după slabele mele puteri, am tras și eu un ultim semnal de alarmă crezând că totuși se va trezi cineva înainte de a fi prea târziu.

Cu acest ultim deranj,

Î.P.S.Arhiepiscop, Vă mulțumesc încă o dată, și dacă Î.P.S.Voastră ați avut de suferit ceva, precum regretatul Patriarh Justinian în 1958, pentru această divină și dreapta cauză, gândiți-Vă, ca Moș Ion Roată, că în curând, Vă va săruta Împăratul mulțumit și mulțumitor, iar aceasta va fi o compensare veșnică (2 Tim.2,11-12)

 

Livada Beiușului, 20 octombrie 1988,

Cu cea mai profundă recunoștință, sărutăm dreapta, supus fiu duhovnicesc,
Traian Dorz.”

Clipa aceea de har, din durerea calvarului amintit în scrisoare, este puntea peste timp care face orașului Galați onoarea de azi : Simpozionul omagial – Creație și jertfă – la centenarul nașterii lui Traian Dorz.

Bucuria acestei manifestări este rodul jertfei de atunci, iar jertfa acelor ani de suferință este prețul bucuriei noastre de azi.

Simpozionul va avea loc sâmbătă, 28 iunie a.c., la Casa de Cultură a Sindicatelor, între orele 14 -18, cu binecuvântarea și participarea Î.P.S. Părinte Arhiepiscop Dr.Casian Crăciun al Dunării de Jos, care va avea cuvântul de deschidere.

Evenimentul va fi mediatizat pe TVR1 şi Realitatea TV şi va putea fi urmărit şi pe internet, în direct, la adresa www.oasteadomnului.info.

 

Preot Paroh Petru Chircă

Biserica “Sf.Gherman și Casian” Galați.

Articol preluat din ziarul local “Viaţa Libera” din Galaţi – sursa: www.viata-libera.ro