În 10 aprilie 1937, părintele Iosif primeşte, în sfârşit, oficial, răspunsul ultim al “inchizitorului” său, care, cu nestăpânită satisfacţie, îşi comunica nevrednicul său “triumf” asupra victimei sale, sfântul om al lui Dumnezeu, marele binefăcător al credinţei şi al patriei noastre.
Iată “tava” pe care era adus capul ultimului profet:
Arhiepiscopia Ort. Rom.
de Alba Iulia şi Sibiu
Nr. 3797 Bis.
Domnului Iosif Trifa – Sibiu
Sfântul Sinod, luând în dezbatere, în şedinţa de la 9 martie a.c. cererea de graţiere înaintată la 16.03 anul trecut, precum şi atitudinea D-tale de la pronunţarea sentinţei de caterisire de la 13 martie 1936, lipsită de dovezile căinţei şi ale îndreptării, până în prezent, a respins cererea de graţiere, hotărând următoarele:
1. Sentinţa de caterisire a fostului preot Iosif Trifa, pronunţată de Consistoriul Spiritual Mitropolitan din Sibiu, se menţine.
2. Sfântul Sinod interzice apariţia foii săptămânale Iisus Biruitorul.
3. Sfântul Sinod avertizează pe fostul preot Iosif Trifa că, dacă nu încetează cu apariţia numitei foi şi dacă mai continuă acţiunea sa, care duce la ruptura unui număr de credincioşi de la sânul Bisericii, va fi excomunicat.
Consiliul arhiepiscopesc – fiind recercat de Sfântul Sinod – îţi comunică această decizie cu invitarea de a te conforma celor hotărâte de Sfântul Sinod.
Totodată cunoaşte că Sfântul Sinod a comunicat atât Ministerului Cultelor, cât şi la toate Chiriarhiile, respingerea cererii de graţiere pe care ai înaintat-o la 18 martie 1936.
Sibiu, din şedinţa secţiei bisericeşti de la 18.03.1937.
Cu arhiereşti binecuvântări
Din încredinţarea Î.P.S. Sale
Vasile, vicar arhiepiscopesc.
După aceasta, în 11 aprilie 1937, în Iisus Biruitorul nr. 15 părintele Iosif declara:
“Mi s-a luat numele şi haina de preot…
În sfârşit, mi s-a adus la cunoştinţă oficios (şi s-a publicat şi în Lumina Satelor) că Sfântul Sinod a respins cererea pe care o înaintasem, şi a întărit caterisirea mea. Prin urmare, iată că am ajuns un preot caterisit. Mi s-a luat haina şi numele de preot. Am fost dat afară din ceata celor 8.000 de preoţi, ca fiind cel mai netrebnic dintre toţi. Şi sunt ameninţat că voi fi dat afară cu totul şi din biserică, ca un «păgân» şi «vameş» care spurcă biserica.
Eu, căutând spre cer, mă resemnez în faţa judecăţii ce mi s-a făcut, aşteptând, cum spuneam, şi judecata cea de la a treia instanţă: Judecata cea Cerească.
În faţa judecăţii ultime, de la Bucureşti, repet ceea ce spuneam în faţa primei judecăţi:
Mă voi resemna în această judecată şi voi rămâne pe mai departe în Biserică, un simplu mirean în rând cu ceilalţi fraţi ai mei în ostăşia Domnului.
Fireşte, e un hotar mare acesta din viaţa mea. E o răspântie de unde mă uit înapoi peste mult zbuciumata mea viaţă. În clipa când mi se ia haina şi numele de preot, mă uit şi peste zbuciumul celor 25 de ani de preoţie. Şi văd toate frământările mele de preot şi vestitor al Evangheliei.
Văd nopţile nedormite… văd paturile de la Geoagiu şi Davos, văd lacrimile pe care le-am vărsat pentru Biserica şi poporul meu. Văd întreg câmpul de bătălie în care am luptat şi am sângerat pentru binele Bisericii şi neamului meu. Şi acum – slăvit să fie Domnul! – iată, văd şi eu răsplata acestor lupte, în care mi-am jertfit și sănătatea.
Trebuia să vină şi răsplata aceasta. Poate fiindcă L-am vestit prea mult pe Iisus Cel Răstignit. Eu mi-am înţeles slujba de preot să-L vestesc neîncetat pe Iisus Cel Răstignit, să chem sufletele pierdute la picioarele Crucii Lui. Vrăjit de Jertfa Golgotei, am predicat poate prea mult această Jertfă şi poate am vrăjit prea mult poporul cu această Jertfă. Și poate pentru asta mi-a venit acum o răsplată pe care nu o primesc eu cel dintâi şi nici cel din urmă.
Cam toţi cei ce au bătătorit prea mult Dealul Golgotei aşa au păţit şi aşa vor păţi! Cam toţi care s-au îndrăgostit prea mult de Jertfa Golgotei şi au spus adevărul aşa au păţit şi aşa vor păţi.
Fraţii mei! «Vă scriu aceste rânduri cu ochii scăldaţi în lacrimi» (II Cor. 2, 4). Mă gândesc la tot ceea ce ne leagă pe noi. «Eu am fost gata să vă dau nu numai Evanghelia ci şi viaţa mea» (I Tes. 2, 8), să mă cheltuiesc chiar pe mine însumi pentru sufletele voastre (II Cor. 12, 15). Iar la această dragoste voi aţi răspuns cu focul dragostei voastre.Vă îndemn iubiţii mei să fiţi liniştiţi! Dacă pe mine m-au dat afară definitiv din ceata preoţilor, eu voi merge mai departe pe calea pe care am mers şi până acum, pe calea Crucii, pe calea Domnului…”
Traian Dorz, Istoria unei Jertfe, vol. II, pag. 283
