În această atmosferă au sosit Rusaliile anului 1935, care s-au sărbătorit atunci pe ziua de 16 iunie.
Potrivit obiceiului ca, în fiecare an, de Rusalii, să se ţină la Sibiu Congresul Oastei, Mitropolia, care se pregătea pentru o condamnare publică a Părintelui Iosif de către delegaţii Oastei din întreaga ţară, pregătea acest teren şi făcea o mare publicitate pentru o cât mai largă participare a ostaşilor la Sibiu cu această ocazie.
Părintele Iosif înştiinţase despre acest plan prin cele publicate înainte şi se aştepta la orice din partea celor care urmăreau nimicirea Lucrării Domnului, din chiar mijlocul ei.
Dar cea mai mare parte dintre fraţii veniţi la Sibiu, folosind reducerea pe Calea Ferată în acest scop, au venit la „Iisus Biruitorul” să-l vadă şi să-l mângâie pe Părintele Iosif.
Iată ce scria cu acest prilej foaia „Iisus Biruitorul”:
„Cincizecimea la adunarea Oastei Domnului din Sibiu
Fără nici o chemare, dragostea ne-a adus de Rusalii o mulţime de fraţi. Ce s-a petrecut în «Turnul» nostru. Foc, bucurii, ploaie de lacrimi. Amănunte înduioşătoare
Cu toate că n-am chemat pe nimeni la Sibiu dragostea ne-a adus şi nouă o mulţime de fraţi şi surori. Au venit anume să ne vadă şi să vadă cu ochii lor ce se petrece aici. Pe lângă asta, aproape toţi cei aduşi de «strana cealaltă» au trecut şi prin «Turnul» nostru. Ba, unii dintre ei au şi vorbit în adunarea noastră. În cele două zile, «Turnul» nostru a fost plin de lacrimi şi bucurii duhovniceşti. Am stat două zile sub o binecuvântată revărsare de Duh Sfânt, pe care nu o vom putea uita niciodată. Dăm, în cele ce urmează, pe scurt cât ne îngăduie locul din foaie bucuriile din «Turnul» nostru.
Primele rândunele. E sâmbătă. În alte Cincizecimi ale Oastei, încă de vineri începeau a sosi «rândunele», ostaşi de prin ţară.
De data asta însă nimic. Abia sâmbătă pe la amiazi se iveşte prima «rândunică», fr. Ilie Covaci, autorul poeziei «Iisus Regele cel Mare» care a devenit marşul Oastei. Părintele Iosif se bucură mult. Îl îmbrăţişează, spunând că l-a căutat mereu de ani de zile.
Fr. Ilie a venit anume să vadă şi să protesteze contra celor ce se întâmplă la Sibiu.
Soseşte apoi iubitul nostru luptător, Părăianu de la Tohanul Nou, apoi fr. Preda Lavrinte din Buzău, cel care a deschis o casă pentru fraţi, şi alţii, şi alţii…
Sâmbătă seara. Avem sala plină de fraţi şi surori. Urmează o adunare plină de bucurii. Vorbesc fraţii, apoi Părintele Iosif arată însemnătatea zilei de mâine şi pregătirea noastră pentru Praznicul Oastei.
În toate părţile, bucurii şi iar bucurii. Sosesc mereu fraţi şi surori. Iată, a sosit I. Opriş care se află acum la Simeria Veche. Un frate din jud. Tecuci. Altul din jud. Baia, alţii din jud. Argeş… din toată ţara…
Duminică. Duminică dimineaţa, la Sfânta Liturghie iau parte toţi fraţii şi surorile, urmând ca după-amiază să avem adunarea noastră obişnuită.
Încă de la orele două încep a sosi mereu fraţi şi surori. Pe lângă cei veniţi pentru noi, sunt şi o mulţime din cei aduşi oficios. Toţi îl aşteaptă pe Părintele Iosif, care soseşte pe la ora trei.
Se deschide adunarea cu «Împărate Ceresc». Vorbesc apoi fraţii din Sibiu cei dintâi care, împreună cu Părintele Iosif, au pus începutul Oastei din oraşul Sibiu.
Toţi aşteaptă să-l audă pe Părintele Iosif. Mulţi nu l-au văzut şi nu l-au auzit niciodată.
Părintele a vorbit cu adevărat în duh: vibra mişcător, însufleţitor. A fost o vorbire ce a rămas în suflete şi desigur ea va duce şi la fronturi multă bucurie şi întărire sufletească. Dăm în altă parte această vorbire.
Vorbesc apoi fraţii noştri sosiţi din depărtări. (…)
Mai vorbesc apoi şi următorii fraţi: fr. Roşianu din Sibiu; fr. Severin din Avrig; fr. I. Rohan Sighişoara; fr. I. Rachieru Sâmbureşti, Olt; fr. Moise Fulea din Ludoş, Sibiu; fr. Iulius Igna.
Pe Iulius Igna, fratele nostru drag, îl cunoaşte o lume întreagă. A colindat de atâtea ori Ardealul de Vest şi Banatul. E şi invalid de război şi veteran în războiul nostru cel sfânt.
Ne spune cu graiul răspicat: «Eu sunt un nebun pentru Hristos. Colind satele şi târgurile cu cărţi. Toţi mă cunosc. Unii râd de mine, alţii se bucură… Am venit la Sibiu să văd răstignirea…»
…La Sibiu este o învrăjbire şi o prigonire grozavă asupra smeritului nostru Părinte Iosif Trifa. Însă să o ştie toţi că: pe noi de Preascumpul şi Preadulcele Iisus Mântuitorul şi Biruitorul şi de Preasfânta Sa Mireasă, Maica noastră Biserică, precum şi de Scumpul nostru Părinte Iosif Trifa care ne-a deşteptat şi scos din mocirla păcatelor nu ne pot despărţi nici porţile iadului. Căci Părintele nostru Iosif este pentru noi, românii, un al doilea Andrei Şaguna, deşteptător moral şi naţional.
În privinţa religiunii creştine, Părintele nostru Iosif Trifa este un al doilea Ioan Gură de Aur, care s-a luptat ca să smulgă din rădăcină relele obiceiuri şi păcatele păgâneşti dintre creştinii de acum. Şi pentru aceasta Satan se luptă cu înverşunare ca să strice dragostea.
Citind în scumpa noastră gazetă „Iisus Biruitorul” nr. 24 jalnica întâmplare când a întrebat iubitul nostru Părinte Iosif Trifa ce să facă cu darul ce-l are de la Dumnezeu şi i s-a răspuns să tacă, să nu mai scrie, mi-am adus aminte că şi Părintele nostru Ioan Gură de Aur era persecutat de împărăteasa Eudoxia tot pentru că nu tăcea, ci spunea adevărul arătat la toţi. Şi că, atunci când din a ei (şi a Satanei) ură era exilat cu forţa în Asia, îi ieşeau înainte tinerii şi fecioarele în haine de jale şi, plângând, strigau: «Mai bine să se întunece soarele decât să tacă gura Părintelui nostru Ioan Gură de Aur». Zicem şi noi: pe Părintele nostru Iosif Trifa de l-ar declara toţi preoţii din ţară că e sectar, dar noi şi atunci îl vom iubi din adâncul sufletului şi ne vom ruga pentru el şi pentru toţi cei care îl prigonesc.
Oare nu e Părintele nostru Iosif tot acela pe care, la Congresul Oastei Domnului din Sibiu în 1932, toţi îl lăudau şi îi strigau: «Osana»? Iar astăzi, după trei ani de crâncene suferinţe prin spitale, sanatorii şi operaţii etc., ca răsplată, unii dintre cărturari îi strigă: «Răstigniţi-l!». Şi ne asmuţă prin «Lumina Satelor» şi pe noi; însă să o ştie toţi: că noi nu vom urma niciodată poporul evreiesc, ca, în binefăcătorul nostru, tot însângerat şi rănit, să mai lovim şi noi cu pietre, ci mai bine vom lua câte un picur de untdelemn din pilda Samariteanului îndurat şi vom unge rănile lui.
Slăvit să fie Domnul!
După bucurii neuitate, Părintele Iosif încheie adunarea cu un cuvânt despre Duhul Sfânt, Vestitorul Golgotei, invitându-i pe fraţi să vestească pe tot locul pe Iisus cel Răstignit.”
Traian Dorz, Istoria unei Jertfe, vol. II, pag. 153
