Spre sfârșitul lui octombrie era un timp nespus de frumos. O toamnă minunată pusese mii de culori și de lumini peste toate pădurile lumii. De multă vreme doream o toamnă ca asta, pentru un drum memorial prin Munții Apuseni, prin locurile și pe urmele Părintelui Iosif, profetul vremurilor și neamului nostru.
Nu mai fusesem prin aceste locuri din 1934-1935, când participasem la marile adunări ale Oastei Domnului de pe Muntele Găina și de la fosta casă a Părintelui Iosif din Vidra de Sus, cu ocazia marilor întâlniri numite „Târgul de Fete”. Și unde se întâlneau hotarele a cinci județe din Ardeal: Bihor, Cluj, Turda, Arad și Hunedoara…
Trecuseră aproape cincizeci de ani de atunci când, tânăr fiind, venisem aici de la Sibiu cu toți cei ce eram cam de aceeași vârstă atunci, de la redacția foii și din adunarea Sibiului – și dintre care mai rămăsesem astăzi aproape numai eu singur. Doream să mai revăd odată aceste locuri grele de amintiri neuitate pentru noi atât ca români, cât și ca ostași ai Domnului. Ca români, fiindcă pe aici au lăsat urme adânci cei mai grei oameni ai istoriei noastre. Și ca ostași, pentru că tot aici a lăsat urme de aur cel mai mare profet al credinței noastre.
Cei mai grei: Horea și Iancu. Și cel mai strălucit: părintele și profetul Iosif Trifa.
Am pornit în dimineața zilei de 24 octombrie să strângem într-un film documentar câte urme sfinte vom putea de pe unde au trecut pașii marelui nostru profet. Am început cu sfârșitul, fiindcă eram aici în Sibiu, urmând ca odată adunat totul, să așezăm apoi în liniște an cu an și urmă cu urmă, după cum se depănase totul.
Dincolo de calea ferată în Sibiu, este cartierul Lazaret unde, într-una din casele mici și înghesuite, pe o stradă lăturalnică, locuia în toamna anului 1921 acea familie a sorei cucernice care i-a primit pe Părintele Iosif cu fiul său Tit, care sosiseră abia atunci în Sibiu, ca să locuiască un timp la ei, fiindcă în cele patruzeci de case și clădiri mari ale Mitropoliei nu se găsea un locușor pentru ei. (…)
Am cutreierat astfel aproape tot Sibiul, poposind pentru lucru și culegând pentru nemurire locuri și amintiri care dispar, dar pe care nu vrem să le pierdem niciodată, ci vrem să ne rămână pe totdeauna.
De la casa din Lazaret am mers la catedrală unde Părintele Iosif slujise un timp, la timpul cetei lui, ca Zaharia la Templul din Ierusalim. Apoi pe la fosta Academie Teologică, unde fusese un timp împlinind misiunea de duhovnic al teologilor. Apoi la clădirea Consistoriului Mitropolitan, unde fusese instalată la începutul anului 1922 Redacția foii „Lumina Satelor”, prima foaie redactată chiar de la început de Părintele Iosif. Aici în curte era instalată tipografia arhidiecezei…
Acum muncește aici captivă, îndurerată și răpita noastră tipografie „Mireasa Vântului”, tipografia Oastei Domnului, pe care acum cincizeci și cinci de ani, în 1929, Părintele Iosif o cumpărase din Germania pe banii săi și ai unor donatori din țară și a adus-o în țară, pentru a fi pusă cu totul numai în slujba Evangheliei… (…)
Traian Dorz, Istoria unei Jertfe, vol. IV, pag. 241
