Aici însă Cuvântul Sfânt al lui Dumnezeu vorbește despre partea cea mai smerită a Bisericii, despre mădularele cele mai smerite ale adunării Domnului, despre frații cei mai smeriți din lucrarea evanghelică.
Când prezența lui Dumnezeu este fericită într-o Biserică, iar ea, Biserica, este într-o stare bună și curată, când dragostea lui Hristos Domnul este sfântă, fierbinte și lucrătoare într-o frățietate duhovnicească, când lucrarea Duhului Sfânt este vie, roditoare și statornică într-o familie frățească, atunci cea mai bună și mai frumoasă dovadă sunt picioarele, frații și surorile cei mai din urmă, sufletele cele mai smerite, fie ei cei mai umili. Fiindcă aceștia nu vor fi atunci desculți, adică neînvățați, neîntăriți, necumpătați și nepăsători. Ci vor fi crescuți, vor fi îngrijiți să fie bine pregătiți totdeauna, bine zidiți și bine înarmați în Cuvântul lui Dumnezeu.
Cum trec norii peste faţa
strălucitoare a soarelui, – iar el rămâne veşnic acelaşi, cum trec valurile
umbrelor curgătoare pe lângă stânca neclintită care le priveşte etern, – iar ea
rămâne aceeaşi şi cum trec vânturile pe lângă vârfurile munţilor neclintiţi, –
aşa trec, şi trec, şi trec mereu toate… Aşa toate se învechesc şi se schimbă,
aşa se nimicesc, se pierd şi se uită… Numai Dumnezeu rămâne Acelaşi, Neschimbat
şi Neînvechit, Nepieritor şi Neuitat. Mereu Viu şi mereu Proaspăt, Cald şi
Strălucitor, veşnic Necesar şi Prezent… Îl cunoşti tu?
Cine știe Adevărul dar nu caută să-l arate,
va purta pe conștiință cel mai greu dintre păcate,
căci pe-oricine Adevărul sfântă sarcină se pune
și răspunde greu acela care-l știe și nu-l spune.
Cine vede Adevărul și nu caută să-l trăiască,
greu o să-l condamne-odată Judecata cea cerească,
c-Adevărul îl obligă pe-orice suflet care-l știe
să-L trăiască-n ascultare, în respect și-n curăție.
Nimeni nu poate fi mama
copiilor tăi ca tine şi în locul tău. De aceea răspunzi de ei. Nimeni nu poate
să plângă ca tine şi în locul tău pentru păcatele tale. De aceea răspunzi de
ele. Nimeni nu se poate naşte din nou în locul tău şi pentru mântuirea ta. De
aceea răspunzi de ea.
În faţa Domnului Iisus Hristos şi a lucrării Sale mântuitoare, oamenii s-au împărţit în două mari cete: cei care L-au ascultat cu plăcere şi cu bucurie, iubindu-L, urmându-L, slujindu-L, şi cei care L-au dispreţuit, L-au negat, L-au urât, dorind şi căutând să scape cât mai curând de El. Aceste două tabere au continuat să existe de-a lungul veacurilor până astăzi şi vor exista până la sfârşit. Între aceste tabere există o permanentă confruntare și luptă.
Pentru El sunt în stare să-mi dau trecutul meu, prezentul meu și viitorul meu. Pentru El nicio osteneală nu-i prea multă, nicio luptă nu-i prea grea, nicio jertfă nu-i prea mare.
Eu sunt a Lui în întregime. Ochii mei nu vor mai privi pe nimeni ca pe el. Urechile mele nu vor mai asculta niciun alt glas, fie oricât de frumos din lume, decât numai Glasul Lui. Nicio mireasmă de pe pământ nu mă va mai atrage și nu mă va mai opri să miros decât Crinii Lui, Apropierea Lui, Urmele Lui. Niciun cuvânt de iubire nu va mai rosti gura mea pentru nimeni și pentru nimic decât pentru Preaiubitul meu drag.
Psalmul 15, versetul 2
Atotputernic Doamne, oare
cine va putea primi fericirea eternă de a vedea Faţa Ta şi cine va gusta
desfătările veşnice de la dreapta Ta? Cine se va împărtăşi în etern şi etern de
Prezenţa Ta strălucită, când condiţia pe care o pui Tu pentru aceasta este atât
de grea, că nici un om nu o poate împlini?…
Caută-ntruna Adevărul, că el nu-i uşor de-aflat,
Vorbele, cu cât sunt multe, ţi-l ascund nu ţi-l arat;
Cărţile nu-l spun pe rânduri, ci pe-alături şi pe sub:
Când i-o lebădă ce tace, când e un zglobiu hulub.
Nu dispreţui săracul, că şi tu eşti un sărac,
Numai Adevărul este bunul ce-ți rămâne-n veac;
Pune-i vorbei tale lacăt, pune-i faptei tale frâu
Şi nu-ţi crede-atinsă ţinta, dincoace de-al morţii râu.
Psalmul 15,
versetul 1
Fiecare din
noi, privindu-ne cu sinceritate şi cercetându-ne cu nepărtinire până în adâncul
fiinţei, putem fi descurajaţi de puţinul rod bun pe care îl purtăm pe crengile
bătrâne ale vieţii noastre, între multa frunzărie de vorbe. Cunoaştem unii
dintre noi de atâţia ani sfânta voie a lui Dumnezeu…
Despre credință și necredință
Deci, fiind seară în ziua aceea, într-una din sâmbete, şi uşile fiind încuiate, unde erau ucenicii adunaţi de frica iudeilor, venit-a Iisus şi a stătut în mijloc şi a zis lor: „Pace vouă!” Şi acestea zicând, a arătat lor mâinile şi coasta Sa.