O, câte valuri au rostogolit vrăjmaşii înfuriaţi şi spumegând împotriva Domnului nostru Iisus Hristos, cu urlete mânioase şi năvăliri sălbatice, ridicându-se împotriva lui Dumnezeu… Cerul se întuneca de stolurile negre ale ameninţărilor lor şi lumea vuia de armiile lor grele… Dar după ce vântul a trecut peste ei, spulberându-i pe toţi şi pe totdeauna, El a rămas Acelaşi, Biruitorul şi groparul tuturor.
Câte furtuni de prigoane şi câţi nori de ură, câte neguri organizate cu vicleşug şi îndrumate cu meşteşug satanic, câte lupte cumplite, susţinute cu nespus de mare preţ de îndărătnicie şi de cruzime, au fost pornite prin veacuri împotriva lui Dumnezeu de către toată lumea cea rea, văzută, şi de către cea rea, nevăzută, – dar Dumnezeu a rămas Acelaşi, Neclintit şi Strălucitor.
După ce a trecut vremea lor, pământul şi marea i-a înghiţit pe toţi vrăjmaşii lui Dumnezeu. Vremea şi furtuna care i-a adus i-a dus pe totdeauna. Unealta şi arma cea mai slabă şi mai trecătoare a lui Dumnezeu, TIMPUL, i-a nimicit pe toţi…
Împrejurările se pot schimba, şi rânduielile şi legile pot să fie trecătoare, şi locurile şi vârstele pot pieri, şi legămintele, şi hotărârile, şi toate, toate celelalte lucruri văzute şi nevăzute, lumeşti şi omeneşti, pot să se nimicească şi să se mute, – dar Dumnezeu şi Cuvântul Lui vor rămâne Etern Aceleaşi (Matei 24, 35; Isaia 41, 4). Credinciosule, ai pe ce să te bizui, ca să nu te temi niciodată, de nimeni şi de nimic.
Binecuvântarea pe care noi I-o putem da lui Dumnezeu este deplina împărtăşire a acestor simţăminte care, revărsându-se de jos în Sus, adică de la noi, cei mici, spre Tatăl şi Binefăcătorul nostru Cel Mare din ceruri, este şi trebuie să fie învăluită în frumoasa evlavie a unei adânci smerenii şi în curăţia unui desăvârşit respect ascultător.
Binecuvântările Domnului pentru noi, care, mereu revărsându-se de la Cel Preaînalt spre noi, cei de care El se îndură, şi venind de la Cel Bogat spre noi, cei atât de săraci, cuprind şi ele toate bogăţiile duhovniceşti şi trupeşti, văzute şi simţite, în care ne luminăm şi ne hrănim cu toţii, din care ne mângâiem şi ne încălzim viaţa şi fiinţa, prin care trăim şi datorită cărora suntem.
Începând din inimile noastre – şi până la marginea puterii noastre de cuprindere în afară, în sus, în jos şi în toate părţile, tot ce ne bucură ochii şi tot ce întreţine viaţa noastră a tuturor este numai revărsarea binecuvântărilor lui Dumnezeu… Slavă şi recunoştinţă veşnică Lui, totdeauna şi din partea tuturor! Amin.
Traian Dorz, Cununile slăvite
