Cât de amar este când, în ceasul cel mai scurt și mai greu dinaintea unei ruperi dureroase, având atâtea de împărtășit celui preaiubit de care te desparți, simți totuși că el nu te poate înțelege. Privești în ochii lui și vezi nedumerirea, neînțelegerea, nelimpezimea, nepărtășia lui… Asculți cuvintele sale mirate sau triste, dar străine și te mâhnești și mai mult. Cercetezi inima lui și i-o simți învăluită în întuneric, de întristare și neputință. O, dacă noi am avea totdeauna iubirea înțelegătoare!
Numele bun al părinţilor ne însoţeşte atâta vreme până când începe să ne fie cunoscut propriul nostru nume. De aceea, numele nostru capătă valoarea trăirii noastre, valoarea cinstei noastre, a faptelor noastre şi a vieţii noastre, vrednice sau nevrednice. Şi vom rămâne apoi şi în amintirea lui Dumnezeu şi în aceea a oamenilor, cu această valoare.
Mulţi au primit o avere bună prin moştenirea de la înaintaşii lor harnici şi cumpătaţi. Dar dacă ei n-au ştiut să păstreze prin muncă şi prin cumpătare această avuţie, ci prin lene şi risipă şi-au pierdut-o, în zadar a fost moştenirea lor.
OasteaDomnului.info va prezintă o producție AioniosMedia, un omagiu la cea de-a 79-a comemorare a părintelui Iosif TRIFA, un fragment recondiționat din documentarul ”De la Certege la Sibiu – Pe urmele profetului”, film realizat în anul 1984 sub îndrumarea poetului și fratelui Traian DORZ (1914-1989), ucenic apropiat și continuatorul misiunii părintelui Iosif în timpului regimului comunist.
La mormântul părintelui Iosif TRIFA (1888-1938), din Dumbrava Sibiului, au loc în fiecare an, două strângeri frățești ale Oastei Domnului, mișcarea de renaștere spirituală născută de Dumnezeu în poporul român prin jertfa și munca sa.
În școala de la Geoagiu, citind într-o carte de istorie, am aflat un lucru interesant. Pentru sinodul de la Niceea s-a întocmit un fel de scaun prezidențial pe care a fost așezată o Biblie deschisă. În fruntea marelui sobor, într-un scaun prezidențial, stătea Biblia, Cuvântul lui Dumnezeu. Desigur prin aceasta, Părinții și Ierarhii, strânși în soborul de la Niceea, au voit să spună: „președintele” acestui mare sobor este Cuvântul lui Dumnezeu. Întru toate trebuie să hotărâm așa cum ne spune El prin Duhul Lui cel sfânt. Adică la sinodul de la Niceea a „prezidat” Biblia, Cuvântul lui Dumnezeu.
Când suntem copii la vârstă sau la minte, ni-L reprezentăm pe Dumnezeu într-un anumit fel dar totdeauna ca cea mai înaltă întruchipare a bunătăţii şi a înţelepciunii, a frumuseţii şi a iubirii, şi ni-L reprezentăm în felul până la care se poate ridica priceperea noastră de atunci. Şi cuprins. Şi necuprins.
Când am depăşit vârsta copilăriei, anii şi priceperea ei, şi când priceperea noastră poate mai mult, atunci şi imaginea noastră despre Dumnezeu ne devine mai înaltă, mai luminoasă şi mai curată, dar şi în această nouă, mai plină de strălucire, El rămâne Acelaşi.
Preaiubiții noștri frați și surori, pe oriunde ați fi, veniți la Sibiu pe 11 februarie, la ora 12, lângă mormântul Părintelui Iosif Trifa, lângă mormântul căruia noi avem poruncă să-i privim sfârșitul felului de viețuire și să-i urmăm credința…
Acolo vom trăi împreună clipe de neuitat și vom auzi mărturii despre omul care a sfârșit o viață de luptă încununată de biruință, despre dragostea care și-a dat viața pentru Dumnezeu, pentru Evanghelie și pentru oameni. (Traian Dorz)
Nimeni nu poate fi mama copiilor tăi, ca tine, şi în locul tău. De aceea răspunzi de ei. Nimeni nu poate să plângă ca tine, şi în locul tău, pentru păcatele tale. De aceea răspunzi de ele. Nimeni nu se poate naşte din nou în locul tău, şi pentru mântuirea ta. De aceea răspunzi de ea. Nimeni nu va putea muri în locul tău, cum nu s-a putut naşte nimeni pentru tine, din părinţii tăi. De aceea trebuie să-ţi împlineşti răspunderile. Nimeni n-a păcătuit în locul tău şi nimeni nu va merge pentru tine în faţa Judecăţii lui Dumnezeu decât tu singur.
Pe la jumătatea lui ianuarie însă, după ce primisem acasă primul număr Iisus Biruitorul, mi-a sosit o telegramă fulger: „Vino imediat! Sunt grav bolnav. Marini”. Un fior rece mi-a străpuns inima și un șuvoi de lacrimi îmi porniseră din ochi scăldându-mi obrajii. Dragul meu, fratele Marini! Fratele meu de luptă, de jertfe, de încercări îndelungi!
La zece zile după mama sa, ( 29 ianuarie 1947) în aceeași zi și în aceeași cameră de spital, trecură la Domnul, în cel mai liniștit fel, unul lângă altul și unul după altul, fratele Marini și tatăl său… Au fost duși și așezați amândoi în două sicrie, unul lângă celălalt, în casa familială din Săsciori. Aici s-au petrecut seara întâi și a doua de priveghere.
Pentru slujba înmormântării însă, sicriele au fost mutate în locul mai larg al Casei Culturale, de lângă biserică.
