Cât de amar este când, în ceasul cel mai scurt și mai greu dinaintea unei ruperi dureroase, având atâtea de împărtășit celui preaiubit de care te desparți, simți totuși că el nu te poate înțelege. Privești în ochii lui și vezi nedumerirea, neînțelegerea, nelimpezimea, nepărtășia lui… Asculți cuvintele sale mirate sau triste, dar străine și te mâhnești și mai mult. Cercetezi inima lui și i-o simți învăluită în întuneric, de întristare și neputință. O, dacă noi am avea totdeauna iubirea înțelegătoare!
Noi cunoaștem din chiar experiența noastră acest fel de constatări dureroase. Am avut și noi un învățător binecuvântat și unic între noi, un părinte unic, un binefăcător neuitat. Am umblat cu el, am lucrat cu el și am trăit împeună cu el tot așa, peste trei ani de zile, ca ucenicii Domnului.
Am luat aceeași parte cu el la cele mai zguduitoare momente de luptă și de încercare din viața lui și din istoria Lucrării Domnului, care se începuse și se limpezise prin jertfa lui, în slujba Jetfei lui Hristos. Dar ce puțin înțelegeam și noi atunci, ca ucenicii Domnului, prețul marilor momente pe care le trăiam!
Îl însoțeam pe înaintașul nostru în fața celor cu care lupta, spre a smulge un mijloc de bucurie pentru noi, dar nu înțelegeam cu ce împotriviri lupta el. Și ce eforturi i se cereau lui ca să izbutească pentru noi. Îl însoțeam în munca uriașă pe care trebuia s-o facă, cu niște mijloace slabe și puține, dar nu înțelegeam ce grea încordare și ce mare jertfă i se cereau lui. O, dacă am găsi la timpul ei iubirea înțelegătoare!
Au venit apoi clipele din urmă… Seara despărțirii. O seară de iarnă, cu ceață și frig… Am stat împreună mult… Toți ceilalți se culcaseră și dormeau adânc. Ce tăcere era peste tot! Părintele și învățătorul nostru vorbea puțin și aștepta mult… Știa că pleacă… Avea atâtea să ne spună… Ar fi vrut atât de mult să îl întrebăm și să luăm partea puternică cu el la tot ce se petrecea… dar nici eu nu înțelegeam ce însemna asta atunci.
O, câte aș fi putut afla atunci și eu! Câte mi s-ar fi limpezit mult mai devreme și mult mai ușor dacă aș fi știut să întreb, să ascult și să înțeleg mai mult în ceasul, în noaptea despărțirii, și câte n-ar fi trebuit să le plătesc mai târziu cu un preț așa de uriaș cum le-am plătit, dacă le-aș fi aflat atunci! Dar n-am înțeles, n-am putut înțelege.
Câte ne spuneau tăcerile grele ale părintelui și învățătorului nostru și privirile lui pline de milă și de dragoste… așteptările lui întrebătoare lângă noi și de la noi! Dar noi n-am înțeles. Și toate acele grele lumini le-a dus cu el în veșnicie, până când ne vom vedea iaăși. Și, o, ce dureros se repetă mereu istoria celei din urmă seri!
Scumpi ucenici, când veți avea harul de la Dumnezeu să aveți un învățător unic, nu faceți și voi așa cum noi, cum eu am făcut atunci. Ci să prețuiți fiecare clipă petrecută cu el, să participați puternic la toate trăirile cu el, să adânciți dureros toate simțirile lui și să pătrundeți profund toate tainele spre care vă luminează el, că numai astfel veți ajunge la adevăr, pe un drum nespus mai scurt de cum am făcut-o mulți dintre noi și veți plăti lumina cu un preț nespus mai ușor de cum ni s-a cerut nouă s-o plătim…
Traian Dorz, Mărturisirea strălucită
