Doamne, sunt atât de mulţi vrăjmaşii care se ridică împotriva mea? O, dar sunt şi mai mulţi cei care sunt cu mine şi mă apără (II Împ 6, 15-17)! Puterile îngereşti şi duhurile sfinţilor Tăi care mă înconjoară cu bunăvoinţa şi cu prietenia lor sunt nenumărat mai multe (Evr 12, 1-2; Apoc 9, 16). O Doamne, sunt vrăjmaşii mei puternici şi înarmaţi? Dar ce sunt armele lor pe lângă puterea Ta, Puternicul meu Dumnezeu Apărător (Ps 68, 17)? Sunt ei aproape de mine? Dar Tu eşti şi mai aproape! Când Tu stai între ei şi mine – eu n-am de ce să mă mai tem!
E grea suferinţa care se apropie de mine şi crucea pe care va trebui s-o ridic şi s-o port? Dar ce sunt acestea pe lângă ale Tale? Şi pe lângă răsplătirile Tale din ceruri pentru răbdarea acestora!
Adunarea de comemorare a fratelui Arcadie și a sorei Valeria Nistor s-a ținut anul acest, cu ajutorul lui Dumnezeu, în căminul cultural din Burla (SV), pe data de 6 august 2017. Programul de adunare a începe la ora 14:00, după terminarea Sfintei Liturghii.
În cadrul adunării, a fost proiectat pentru prima data filmul documentar Nistor Arcadie – Umblând cu Domnul Iisus care va fi postat pe site în curând. Puteți vizualiza promo-ul filmului aici.
Notă: Filmarea transmisiei este neprelucrată și poate include pauze și/sau alte întreruperi cu cauze tehnice.
Bine este nouă să fim aici. Petru știa că Domnul va merge în Ierusalim și va pătimi acolo și se temea și tremura pentru Dânsul, însă după reproșul acela: Mergi înapoia Mea, satano! (Matei 17, 23), el n-a mai cutezat a zice către Domnul Fie-ți milă de Tine, de aceea, el rostește cam aceeași idee, cu alte vorbe: Bine este nouă să fim aici. Căci muntele și latura aceea nelocuită i se părea lui a da siguranță, încă și mai sigur i se părea lui ca Domnul să nu meargă în Ierusalim, ci să rămână acolo de-a pururi. De aceea vorbește el de corturi. Dacă noi le-am avea pe acelea, gândea el, nu ne-am mai duce în Ierusalim, și, neducându-ne acolo, Domnul nu va muri.
Iisus a luat cu Sine pe Petru și pe Iacov și pe Ioan, fratele lui, și i-a dus într-un munte înalt, de o parte. Și S-a schimbat la față, înaintea lor… (Matei 17, 1-2)
Pentru ce a luat Domnul cu Sine pe ce cei trei Apostoli? Pentru că ei întreceau pe toți ceilalți. Petru se deosebea și prin aceea că iubea foarte mult pe Domnul, Ioan prin aceea că era foarte iubit de Domnul, iar Iacov prin răspunsul ce-l dăduse împreună cu fratele: Putem bea paharul (Matei 20, 22). Și, în afară de aceasta, prin fapta sa, căci Iacov, într-adevăr, a făcut ceea ce adeverise prin acel răspuns, pentru că el a fost atât de nesuferit pentru iudei, încât Irod a crezut că-și va dobândi cinstea lor, dacă-l va omorî (Fapte 12, 1-3).
Scripturile sunt pline și de vestea aceasta minunată: în Lucrarea Sa, Domnul a folosit și folosește de multe ori și vase slabe. Femeile de regulă sunt numite “sexul cel slab.” Dar Scripturile ne arată că Domnul a folosit de foarte multe ori tocmai aceste vase slabe.
În Noul Testament este spre pildă, samarineanca, femeia cea cu șapte bărbați, care pe urmă a umplut Samaria cu vestirea Domnului. Și acolo e și ceata magdalenelor și mariilor, care din niște femei pierdute (din Maria Magdalena, Domnul scosese șapte duhuri rele) s-au făcut, niște vestitoare ale lui Iisus cel Răstignit și Înviat. Iar în Vechiul Testament este spre pildă și desfrânata Rahav de la Iosua capitolul 2 pe care Domnul a folosit-o pentru scăparea iscoadelor trimise de Iosua.
Păcatul nu se iartă, păcatul se plătește
și cineva odată și-odată-l ispășește.
Păcatul e-o hulire atât de grea și mare
că, fără ispășire, el n-are-n veci iertare.
Păcatele acelui ce la Hristos le duce
îi sunt iertate numai prin Jertfa de pe Cruce.
Hristos le ispășește – de-aceea sunt iertate
în alt fel nu-i iertare în veci pentru păcate.
Să nu audă copilul basme prostești și băbești. Când este plictisit din pricina lecțiilor, povestește-i istorisiri sfinte – căci sufletului îi place să audă povestiri din vechime. Povestește-i, făcându-l să uite de joacă; doar tu crești un filozof, un atlet și un cetățean al cerurilor.
Povestește-i așa:
“La început un tată avea doi copii; ei erau frați.” Oprește-te puțin apoi adaugă: “Amândoi aveau aceeași mamă. Unul era mai în vârstă, celălalt mai tânăr. Cel mai în vârstă era plugar, iar cel mai tânăr era păstor. Cel mai tânăr își ducea turmele sale la păscut pe câmpii și pe malurile mării.”
Îndulcește povestirile ca să fie plăcute copilului, spre a nu-i obosi sufletul.
Până mai știi cărarea întoarcerii napoi
întoarce și-o sărută cu-al lacrimii șiroi
căci mâine ori cărarea, ori ochii nu mai sunt
și sufletu-ți vei duce, zdrobit, până-n mormânt.
Până mai ai un tată și-o mamă lâng-un prag
întoarce-le sărutul înlăcrimat și drag
căci mâine ori sărutul, ori pragul e pustiu
și sufletu-ți vei duce, zdrobit, până-n sicriu.
În fiecare an, în ziua de 31 iulie, Biserica îl sărbătorește pe sfântul Iosif din Arimatea. Interesant. Un personaj biblic de care vorbesc toate patru evangheliile. El se evidențiază doar la moartea Mântuitorului, contribuind la îmbălsămarea și punerea Lui în mormânt. Anul acesta, ziua de 31 iulie cade luni și ne-am gândit să acordăm mai multă atenție acestui fapt. Și să încercăm să vedem cine-i personajul, oarecum misterios, din spatele acestui nume.
Evanghelistul Matei spune: “Spre seară a venit un om bogat din Arimatea, numit Iosif, care era și el ucenic al lui Iisus. El s-a dus la Pilat și a cerut trupul lui Isus.
Vă prezentăm promo-ul filmului documentar despre viața fratelui Arcadie Nistor de la Burla-SV (1924-2006) realizat de OasteaDomnului.info în colaborare cu AioniosMedia.
Filmul documentar Arcadie Nistor – Umblând cu Domnul Iisus va fi proiectat în adunarea de comemorare de duminică, 6 august 2017. Mai multe detalii aici.
Filmul documentar de lung metraj în varianta finală a fost postat sâmbătă, 16 decembrie 2017, data trecerii la Domnul a fratelui, și poate fi vizionat aici.
Fratele Arcadie Nistor s-a predat Domnului în anul 1948 în Mișcarea de trezire spirituală Oastea Domnului înființata de preotul ortodox Iosif Trifa în 1923.
Cu o smerenie și înțelepciune aleasă și sfântă, a lucrat cu hărnicie, din tinerețe, până la bătrânețe, vestind Evanghelia lui Hristos și păstrând învățătura curată a Oastei Domnului.
Prin toate suferințele și prigonirile îndurate atât în libertate, cât și în surghiun, a umblat nedespărțit cu Domnul Iisus.
În curând…