Până mai știi cărarea – Traian Dorz

Până mai știi cărarea întoarcerii napoi
întoarce și-o sărută cu-al lacrimii șiroi
căci mâine ori cărarea, ori ochii nu mai sunt
și sufletu-ți vei duce, zdrobit, până-n mormânt.

Până mai ai un tată și-o mamă lâng-un prag
întoarce-le sărutul înlăcrimat și drag
căci mâine ori sărutul, ori pragul e pustiu
și sufletu-ți vei duce, zdrobit, până-n sicriu.

Până mai ai pe frații ce-așteaptă-ndurerați
întoarce – și-așteptării un duh smerit să-arați
căci mâine ori nu-s frații, ori nu mai ai mijloc
și sufletu-ți vei duce zdrobit și-amar în foc.

Până mai ai pe cine să-ntrebi și să urmezi
întoarce și urmează-l în tot ce-auzi și vezi
căci mâine o să-l nalțe al îngerilor șir
și sufletu-ți vei duce, zdrobit, în cimitir.

Până mai ai o clipă de har la Dumnezeu
întoarce spre iertarea păcatului tău greu
căci mâine poate, singur, din ușa-I ai să pleci
și sufletu-ți vei duce, zdrobit, pe veci de veci!