Să nu audă copilul basme prostești și băbești. Când este plictisit din pricina lecțiilor, povestește-i istorisiri sfinte – căci sufletului îi place să audă povestiri din vechime. Povestește-i, făcându-l să uite de joacă; doar tu crești un filozof, un atlet și un cetățean al cerurilor.
Povestește-i așa:
“La început un tată avea doi copii; ei erau frați.” Oprește-te puțin apoi adaugă: “Amândoi aveau aceeași mamă. Unul era mai în vârstă, celălalt mai tânăr. Cel mai în vârstă era plugar, iar cel mai tânăr era păstor. Cel mai tânăr își ducea turmele sale la păscut pe câmpii și pe malurile mării.”
Îndulcește povestirile ca să fie plăcute copilului, spre a nu-i obosi sufletul.
“Celălalt frate semăna ogoarele și planta pomi. Odată s-au gândit să cinstească prin rodul ostenelilor lor pe Dumnezeu. Păstorul a luat ce-a avut mai bun în turma lui și i-a jertfit lui Dumnezeu.”
Nu-i cu mult mai bine să povestești aceste lucruri în locul povestirii neadevărate despre oile cu lâna de aur? Apoi deșteaptă interesul copilului. Poți s-o faci prin povestire. Să nu adaugi de la tine nimic neadevărat, ci numai ceea ce-i scris în Scriptură.
“Când i-a adus lui Dumnezeu jertfă ce a avut mai bun în turmele sale, îndată s-a pogorât foc din cer, a răpit toată jertfa și a dus-o la jertfelnicul cel de sus. Fratele cel mai mare n-a făcut așa. S-a dus, și-a oprit pe cele mai bune din roadele sale pentru sine și a jertfit lui Dumnezeu fructe mai puțin bune. Dumnezeu nici nu s-a uitat la ele, s-a întors și le-a lăsat să rămână pe pământ. Jertfa celuilalt frate a primit-o sus, la El. Așa se întâmplă și cu administratorii moșiilor: stăpânul cinstește pe cel care-i aduce roadele moșiei și-l poftește în casă, iar pe altul, de care nu e mulțumit, îl lasă afară. Tot așa se întâmplă și aici. Ce a urmat după aceasta? Fratele mai mare s-a întristat, ca unul ce fusese disprețuit și dezaprobat de Dumnezeu, și era mâhnit. Și Dumnezeu i-a spus lui: Pentru ce ești trist? Nu știai că aduci lui Dumnezeu daurile tale? Pentru ce M-ai insultat? Pentru ce Mi-ai jertfit roade mai puțin bune?”
Dacă vrei să vorbești mai simplu, spune: “Acela neavând ce răspunde, a stat liniștit.” Sau, mai bine: “A tăcut.”
“După aceasta, văzând pe fratele său mai mic, i-a spus: Hai să ieșim la camp! ” Fratele cel mai mare, prinzând cu viclenie pe cel mai mic, l-a omorât. Și credea că poate să se ascundă de Dumnezeu. Dar Dumnezeu a venit la el și i-a spus: Unde este fratele tău? Nu știu, a răspuns el, nu sunt păzitorul fratelui meu! Atunci Dumnezeu i-a spus: Iată, sângele fratelui tău strigă către Mine!
Să stea alături și mama când sufletul copilului este format cu astfel de povestiri; ca să-ți ajute și ea și să laude cele spuse de tine.
“Ce sa întâmplat apoi? Dumnezeu a primit în cer pe fratele ucis; deși a murit, el trăiește sus în cer.”
Copilul primește această învățătură despre înviere. Copilul crede, chiar dacă I se spun lucruri imposibile, ca de exemplu: “Și l-a făcut semizeu.” Copilul nu știe ce este un semizeu, dar pricepe că trebuie să fie ceva mai mare decât omul și îndată se minunează. Cu atât mai mult când va auzi despre înviere și că sufletul lui s-a suit în cer.
“Și a luat Dumnezeu pe fratele cel mai tânăr, sus; celălalt însă a trăit mulți ani, dar necontenit în suferință, cu frică și cu cutremur; a suferit nenumărate chinuri și era pedepsit în fiecare zi.”
Vorbește-i cu tărie despre pedeapsa data lui de Dumnezeu; nu-i spune numai: “că va fi gemând și tremurând pe pământ.” Copilul nu poate pricepe ce valoare au aceste cuvinte, așă că trebuie să-I spui: “După cum tu, când stai înaintea învățătorului, ești cuprins de spaimă, tremuri și te temi dacă e vorba să fii bătut, tot așa a trăit toată viața lui și fratele mai vârstnic, pentru că a păcătuit înaintea lui Dumnezeu.”
E destul atât pentru copil. Spune-i această povestire seara, în timpul cinei. Mama să-i povestească aceeași istorisire din nou. Apoi, după ce a auzit-o de mai multe ori, cere-i-o s-o povestească și el: “Spune-mi povestirea”, ca să se simtă și el onorat de a o povesti. Când va stăpâni povestirea îi vei spune și folosul ce-l putem scoate din ea. Cu toate că sufletul copilului, care a auzit povestirea, știe să scoată prin propriile sale puteri folosul și învățătura din ea înainte de a i le spune tu, totuși spune-i și tu.
“Vezi cât de mare rău este lăcomia, cât de mare rău este să învidiezi pe fratele tău? Vezi cât de mare rău este să-ți închipui că poți să le ascunzi de Dumnezeu? El vede totul, chiar pe cele săvârșite întru ascuns.”
Numai dacă această învățătură ai sădi în sufletul copilului, ai făcut mult, și nu mai ai nevoie de pedagog. Frica de Dumnezeu va sta necontenit lângă copil și negreșit îl va zgudui mai mult decât frica de orice alt pedagog. Nu te mărgini la atât numai, ci ia-l de mână și du-l la biserică! Caută să-l duci mai cu seamă atunci când se citește această povestire. Îl vei cum se bucură, cum sare în sus și se veselește că știe ceea ce toți ceilalți nu știu încă. O ia înaintea celui ce citește povestirea, recunoaște cele citite și-I folosește mult. În felul acesta povestirea se întipărește în mintea sa.
Se mai poate scoate și alte învățături folositoare din această povestire. Învață-l deci: “Nu trebuie să fim triști când suferim ceva nedrept. Dumnezeu ne arată aceasta, chiar de la început, prin acest frate nedreptățit. Pentru că a făcut fapte plăcute înaintea lui Dumnezeu, Dumnezeu l-a luat, când a murit, sus în cer.”
Când s-a întipărit povestirea aceasta în mintea copilului, povestește-i alta, tot despre doi frați.
Sfântul Ioan Gură de Aur, Despre feciorie, Apologia vieții monahale, Despre creșterea copiilor; Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române
