Cuvânt la Schimbarea la Față (I) – Sfântul Ioan Gură de Aur

Iisus a luat cu Sine pe Petru și pe Iacov și pe Ioan, fratele lui, și i-a dus într-un munte înalt, de o parte. Și S-a schimbat la față, înaintea lor… (Matei 17, 1-2)

Pentru ce a luat Domnul cu Sine pe ce cei trei Apostoli? Pentru că ei întreceau pe toți ceilalți. Petru se deosebea și prin aceea că iubea foarte mult pe Domnul, Ioan prin aceea că era foarte iubit de Domnul, iar Iacov prin răspunsul ce-l dăduse împreună cu fratele: Putem bea paharul (Matei 20, 22). Și, în afară de aceasta, prin fapta sa, căci Iacov, într-adevăr, a făcut ceea ce adeverise prin acel răspuns, pentru că el a fost atât de nesuferit pentru iudei, încât Irod a crezut că-și va dobândi cinstea lor, dacă-l va omorî (Fapte 12, 1-3).

Dar pentru ce a îngăduit Domnul să se arate Moise și Ilie? S-ar putea aduce multe motive, dar primul este următorul: Unii oameni ziceau că Hristos este Ilie, alții că este Ieremia, sau altul din proorocii cei vechi, de aceea a trebuit să se arate lângă Hristos cei mai însemnați dintre trimișii dumnezeiești ai Vechiului Testament, spre a arăta ce deosebire mare e între Domnul și slujitorii Săi, și pentru ca Petru, cu dreptate, să poată avea laudă de la Domnul când L-a numit Fiu al lui Dumnezeu. La acest motiv se mai adaugă și al doilea, că iudeii deseori înfruntau pe Hristos că încalcă Legea și hulește pe Dumnezeu, pentru că El Își însușea vrednicia dumnezeiască, pe care, ziceau ei, nu o merita.

Ei ziceau: Acest om, care nu păzește sâmbăta, nu este de la Dumnezeu (Ioan 9, 16); Nu pentru lucru bun aruncăm cu pietre asupra Ta, ci pentru hulă și pentru că Tu, om fiind, Te faci pe Tine Dumnezeu (Ioan 10, 33).

Spre a arăta că amândouă învinovățirile proveneau din neștiință, și Hristos era nevinovat de amândouă, adică El nu era nici încălcător al Legii, nici hulitor de Dumnezeu atunci când Se numea pe Sine asemenea Dumnezeu, de aceea a trebuit să-L înconjoare cei doi bărbați ai Vechiului Testament, care au strălucit tocmai în aceste două puncte. Moise a dat Legea, iar iudeii trebuiau să tacă aici, că Moise n-ar fi trecut cu vederea ca aceasta să fie încălcată și, desigur, n-ar fi arătat stimă călcătorului Legii și vrăjamșului Dătătorului de Lege. De asemenea, ei trebuiau să știe că Ilie, acest râvnitor pentru cinstea lui Dumnezeu, nu s-ar fi arătat la chemarea lui Hristos, dacă acesta s-ar fi ridicat împotriva lui Dumnezeu și cu nedreptate s-ar fi numit pe Sine Dumnezeu și deopotrivă cu Tatăl.

Dar este și un al treilea motiv pentru care Moise și Ilie s-au arătat alături de Hristos. Care este acela? Pentru ca Apostolii să cunoască că El are putere peste moarte și peste viață, de aceea a trebuit să se arate lângă Dânsul Moise, cel de mult mort, și Ilie, cel ce nu era încă mort (Ilie a fost luat la cer fără a muri). Încă și alt motiv vede Evanghelistul Luca: Spre a arăta slava crucii și pentru a îmbărbăta și a ridica duhul lui Petru și a celorlalți, care se temeau încă de patima Lui.

Hristos a ales pe cei doi, pe Moise și pe Ilie, încă și pentru fapta cea bună pe care El mai cu seamă o cerea de la cei care trebuiau să fie lângă Dânsul; pentru că El a zis: Cel ce voiește să vină după Mine, să-și ia crucea sa și să urmeze Mie (Matei 16, 24). De aceea a adus acum pe cei doi, care, pentru porunca lui Dumnezeu și pentru poporul cel încredințat lor, au murit de mii de ori. Fiecare din ei și-a jertfit viața, și tocmai prin aceasta au dobândit viața cea adevărată. Și unul și altul s-au împotrivit cu statornicie: unul împotriva egiptenilor, altul împotriva lui Ahav și a altor oameni nemulțumitori și nestatornici. Amândoi au fost în cea mai mare primejdie din partea celor pe care ei îi mântuiseră, amândoi au voit să abată pe oamenii lor de la închinarea la idoli și amândoi păreau a fi neînsemnați. Unul aveau o limbă greoaie și un glas slăbit – Moise (Ieșirea 4, 10); celălalt părea țărănos. Amândoi erau foarte săraci, că Moise nu avea nimic și nici Ilie nu avea altceva decât cojocul pe care dormea. Și toate acestea le-au făcut și le-au răbdat în Vechiul Testament, când încă nu dobândiseră așa de multă putere minunată. Dacă Moise despărțea marea, Petru a umblat pe mare, putea să mute munții, izgonea diavolii cei sălbatici, vindeca toate bolile, chiar și umbra sa făcea minuni mari și a întors la credință toată lumea. Și dacă Ilie a sculat un mort, Petru a sculat sute.

Moise și Ilie au trebuit să se arate și pentru aceea că Domnul a voit ca ucenicii Lui să urmeze râvna acelora în povățuirea poporului, statornicia și tăria lor și să fie plini de iubire ca Moise și râvnitori ca Ilie și tot la fel să îngrijească de popor.

Unul dintre ei, Ilie, a suferit foame trei ani pentru poporul israelit (III Regi 17, 1), iar celălalt a zis: Iartă-le lor păcatele, iar dacă nu, atunci șterge-mă și pe mine din cartea Ta! (Ieșirea 32, 32).

Despre toate acestea a amintit Domnul ucenicilor Săi, și, prin arătarea lui Moise și a lui Ilie, ei trebuiau nu numai a-i ajunge pe aceștia, dar și a-i depăși. Când, de pildă, ucenicii, urmând lui Hristos, au zis: Doamne, voiești să zicem să se pogoare foc din cer? (Luca 9, 54), Iisus le-a răspuns împotrivă: Nu știți, oare, fiii cărui duh sunteți? (Luca 9, 55), și prin aceasta i-a îndemnat, potrivit cu harul cel mai înalt, ca să ierte nedreptatea suferită.

Ilie și Moise erau mari pentru timpul lor, dar de la Apostoli, Domnul cerea o desăvârșire mult mai mare. Ei nu au fost trimiși numai la egipteni, ci în toată lumea, care era mai rea decât egiptenii. Ei nu aveau a grăi către Faraon, ci a se lupta cu diavolul, adevăratul tiran al răutății. Ei erau datori să-l lege pe acela și să-i răpească toate armele, și ei au făcut aceasta despărțind nu Marea Roșie, ca Moise, ci marea cea monstruoasă, mult mai grozavă, a nedumeririi, prin mijlocirea Toiagului din rădăcina lui Iesei (adică prin Iisus Hristos).

Moartea, sărăcia, disprețul și miile de rele sunt lucruri care umplu de groază pe oameni. Apostolii se temeau atunci de toate acestea mai mult decât iudeii de Marea Roșie, însă Hristos i-a învățat să fie curajoși împotriva acestor rele și plini de siguranță să treacă peste ele cu picioarele uscate. Spre a-i întări, El a poruncit să se arate cei mai străluciți bărbați ai Vechiului Testament.

 

Sfântul Ioan Gură de Aur, Predici la duminici și sărbători, editura Bunavestire, ediția a II–a