Doamne, sunt atât de mulţi vrăjmaşii care se ridică împotriva mea? O, dar sunt şi mai mulţi cei care sunt cu mine şi mă apără (II Împ 6, 15-17)! Puterile îngereşti şi duhurile sfinţilor Tăi care mă înconjoară cu bunăvoinţa şi cu prietenia lor sunt nenumărat mai multe (Evr 12, 1-2; Apoc 9, 16). O Doamne, sunt vrăjmaşii mei puternici şi înarmaţi? Dar ce sunt armele lor pe lângă puterea Ta, Puternicul meu Dumnezeu Apărător (Ps 68, 17)? Sunt ei aproape de mine? Dar Tu eşti şi mai aproape! Când Tu stai între ei şi mine – eu n-am de ce să mă mai tem!
E grea suferinţa care se apropie de mine şi crucea pe care va trebui s-o ridic şi s-o port? Dar ce sunt acestea pe lângă ale Tale? Şi pe lângă răsplătirile Tale din ceruri pentru răbdarea acestora! E amar paharul pe care trebuie să-l beau eu acum? Dar ce înseamnă acesta pe lângă acela pe care Tu l-ai băut în locul nostru şi pentru noi? Şi pe lângă slava de care va fi urmat calvarul pătimirilor mele!
E atât de greu să rabd nedreptatea şi să tac? Batjocura şi să iert? Trădarea şi să uit? Chinuirea şi să iubesc? Poate că sunt grele! Dar Tu, Doamne, cum ai putut totul? Dar alţii ai Tăi cum au putut? Ajută-mă şi pe mine, la fel!
Alergând astfel la Hristos, vei fi totdeauna salvat, vei fi totdeauna întărit, vei fi totdeauna biruitor! Vei putea să te odihneşti liniştit la umbra Domnului Iisus, în orice vreme şi în orice loc. Chiar dacă eşti acolo unde alţii tremură şi gem!
Fii încredinţat că, dacă eşti nevinovat, până la urmă, obrazul vrăjmaşilor tăi va fi pălmuit de către Domnul tău, iar dinţii lor ameninţători vor fi zdrobiţi. Şi tu vei avea inima plină de recunoştinţă faţă de Domnul tău. Şi de mulţumire faţă de conştiinţa ta.
Dumnezeu răspunde totdeauna strigătelor credinciosului Său nevinovat. Căci în vremea când credinciosul trebuie să-şi înalţe strigând rugăciunea şi cererile sale către Dumnezeu, în grele necazuri trebuie să se afle el. Şi adesea în mare disperare. Nimeni care strigă nu-i lăsat fără răspuns. Nici de oameni, nici de Dumnezeu.
În mod obişnuit, rugăciunea nu se strigă, ci se şopteşte sau se plânge, se murmură sau se cântă, se gândeşte sau se suspină. Dar când se strigă, înseamnă că sufletul se află în ceas de cumpănă grea şi că este o vreme de primejdie mare, şi că este o stare de alarmă şi de groază. În astfel de vremuri, răspunsul nu poate întârzia, numai înţelegerea lui poate.
Atunci când omul strigă, înseamnă că ameninţarea este chiar lângă el. Iar el se vede chiar fără nici o putere de a o birui şi fără chiar nici o putinţă de a o înconjura.
Nu are importanţă cum privesc cei răi şi necredincioşi forma în care izbăveşte Dumnezeu din mâinile lor pe credinciosul Său care strigă către El pentru ajutor. Important lucru este că îl scapă!
Felul în care vine salvarea lui Dumnezeu este mereu nou şi neaşteptat. Şi este dovada că Dumnezeu este prezent totdeauna şi veghetor asupra alor Lui. O, câte rugăciuni strigate în durere şi în primejdie, în groază sau în bucurie ne-a ascultat şi ne-a împlinit îndată Dumnezeu! Să nu uităm mulţumirea pentru ascultarea lor!
Acei care au fost în cele mai grele stări şi au strigat către Domnul ştiu bine că cele scrise aici sunt întru totul adevărate. Dumnezeu i-a auzit şi i-a izbăvit îndată, pe ei sau pe cei pentru care se rugau strigând. Şi totdeauna îşi vor aduce aminte că nu un „concurs de împrejurări” i-a salvat. Ci numai puterea lui Dumnezeu. Dar, vai, sunt mulţi care, după ce totul a trecut şi furtuna lor s-a liniştit, uită să-I mulţumească lui Dumnezeu! Ca cei nouă leproşi vindecaţi…
O, cât de bun este Dumnezeu! Cu toate că ştie ce e omul, totuşi bunătatea Lui îl ascultă din nou când strigă. Măcar că omul uită aşa de uşor binefacerile Lui. Pentru unul singur care se întoarce să-I mulţumească, Dumnezeu iartă toată gloata celor nerecunoscători (Lc 17, 15-18) şi nu le retrage ajutorul dat. Căci necredincioşia noastră nu va putea nimici niciodată credincioşia lui Dumnezeu (Rom 3, 3).
Traian Dorz, Porțile veșniciei
