Moțiunea
care s-a luat în primul sfat restrâns al Oastei Domnului, ținut în Sibiu la 12 Septembrie 1937
Înalt Prea Sfinţite Stăpâne!
Adunându-ne la Sibiu, azi, duminică, 12 septembrie 1937, fraţi de pe toate meleagurile ţării, ne-am rugat Domnului ca să ne deschidă calea spre viaţa cea dintâi a Oastei Domnului. În ziua aceasta, mărturisind credinţa noastră, repetăm ceea ce toată viaţa am spus-o: că ostăşia Domnului o trăim şi vremy să o trăim sub binecuvântarea Bisericii noastre strămoşeşti.
O, după-a Ta iubire
ce mult am tot căutat
mi-am dus toiagul verde
și l-am adus uscat
m-am dus cu părul tânăr
și m-am întors albit
mergeam cu bucurie
și mă-ntorceam zdrobit…
Încă de la începutul omenirii, şarpele a amăgit pe om ca să se răscoale împotriva voii lui Dumnezeu… Şi să-l facă pe om “liber” de ascultarea şi supunerea faţă de Stăpânul şi Făcătorul său, pentru că numai dacă omul rămâne singur şi fără Dumnezeu, ucigaşul poate să-l ucidă şi nimicitorul poate să-l nimicească.
Câtă vreme omul este cu Dumnezeu şi este ascultător de Hristos – “lanţurile” acestea îl ţin pe om legat de cer şi îl trag mereu spre tot ceea ce este divin.
Atât bogatul cât și săracul, în același chip, pot dobândi doctoria care se capătă în Biserică, ba încă adeseori, cel sărac este mai cu râvnă și mai sârguincios în întrebuințarea acestui mijloc de vindecare. Dar această doctorie nu are unică întrebuințare. Pentru că ea vindecă sufletele, nu se pierde prin lungime timpului, nu este prea slabă pentru nici o boală, se dă în dar și stă la îndemână, atât săracului cât și bogatului. Însă ea are mai departe și o altă însușire slăvită, nu mai mică decât cele până acum numite. Și care este aceasta? Aceea că noi nu declarăm ce fel de bolnavi aleargă aici spre însănătoșire.
Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, ca să se mântuiască prin El lumea. (Ioan 3, 17)
Vă laud, iubiților, pentru râvna cu care ați venit aici în casa Părintelui vostru ceresc, căci această râvnă mă face să nădăjduiesc că voi sunteți doritori de vindecarea sufletelor voastre.
Într-adevăr, Biserica este un așezământ vrednic de mirare și iscusit pentru vindecarea celor bolnavi; un așezământ de vindecare nu pentru trupuri, ci pentru suflete. Ea este un așezământ de vindecare pentru duh , și nu rănile trupului, ci păcatele inimii se tămăduiesc aici. Iar doctoria pentru aceste păcate și răni este învățătura cea dumnezeiască.
O, Maica Jertfei Salvatoare,
ca-n minunatele-ți priviri,
nici fericirea, nici durerea,
atât de-adânci nu-s nicăiri!
Ca-n chipul tău, pe lume unic
de umil și de glorios,
nici bucuria, nici tristețea
nu luminează mai duios.
Chiar din prima clipă când sufletul se întâlneşte cu Domnul Iisus Hristos pentru el începe Veşnicia Fericită… Începutul vieţii cu Hristos este intrarea în Lumină şi în Frumuseţe. Faţa Domnului Îşi răsfrânge strălucirea atât asupra sufletului care ia calea vieţii, cât şi asupra căii lui până la Porţile Veşniciei, care se deschid în faţa sufletului care se apropie hotărât să intre şi să păşească pe acest fericit tărâm.
E vremea cântăritului. E vremea când omul își cântărește rodul, să afle cât a dat grâul, porumbul, via, etc. Să facem așa și cu viața noastră cea duhovnicească. Cântăriți-vă! Să ne cântărim viața cea sufletească, să aflăm cum stăm și cu greutatea credinței, vieții și faptelor noastre.
O, fericit biruitor
grăbește spre cunună.
Iisus te-așteaptă iubitor
și pe-al tău cap s-o pună.
Mai luptă-te, nu te lăsa,
mai sus privirea ține,
Hristos, în strălucirea Sa,
te-așteaptă și pe tine.
Nu te lăsa, nu te lăsa,
Hristos, în strălucirea Sa,
te-așteaptă și pe tine.
Cât de puține sunt cu adevărat curate dintre toate cuvintele pe care oamenii le scriu și le citesc, și le ascultă, și cât de multe dintre acestea sunt intinate cu desfrânare, cu lăcomie, cu minciună, cu prefăcătorie… cu atâtea și atâtea alte păcate ca acestea! Mai toate cuvintele care se strigă sau se șoptesc de către oameni, care se gândesc sau se scriu pe hârtie, sau se împrăștie pe unde, în văzduhul întregului pământ, printre oameni, care se proclamă de la catedre sau se răspândesc pe străzi, sau se rostesc chiar prin locașurile de adunare ale diferitelor religii sunt, în felul acestea, în cea mai mare parte pătate de atingerea vreunuia sau a mai multora din aceste păcate.
