Porțile veșniciei (II) – Traian Dorz

Încă de la începutul omenirii, şarpele a amăgit pe om ca să se răscoale împotriva voii lui Dumnezeu… Şi să-l facă pe om “liber” de ascultarea şi supunerea faţă de Stăpânul şi Făcătorul său, pentru că numai dacă omul rămâne singur şi fără Dumnezeu, ucigaşul poate să-l ucidă şi nimicitorul poate să-l nimicească.

Câtă vreme omul este cu Dumnezeu şi este ascultător de Hristos – “lanţurile” acestea îl ţin pe om legat de cer şi îl trag mereu spre tot ceea ce este divin. Îndată însă ce satan reuşeşte să rupă aceste “lanţuri” şi “legături”, – cine să-l mai poată salva apoi pe om din ghearele lui? Ce îl mai poate opri apoi de la prăbuşirea totală pe omul rămas fără nici o salvare şi fără nici o speranţă?… De aceea se întărâtă neamurile şi de aceea agită oamenii idei, teorii şi minciuni împotriva lui Dumnezeu şi prigonire, judecăţi şi apăsare împotriva credinţei în Hristos, pentru că marele vinovat de acestea este satana…

El este acela care trimite duhurile sale cele rele să aţâţe sfaturi potrivnice şi să răscoale pe mai marii neamurilor împotriva lui Dumnezeu. Satana scorneşte teorii necredincioase şi el inspiră falsele crezuri, spre a înşela inimile oamenilor cu o” libertate” a neascultării şi a păcatului, cu vorbiri despre învăţături şi revelaţii ale “adevărului slobod”, care, împreună cu cea mai monstruoasă decădere, au acelaşi scop: adică dezbinarea şi nimicirea Bisericii lui Hristos.

Ce trist că în această vinovată lucrare de vrăjmăşie faţă de Dumnezeul său şi faţă de Mântuitorul său, bietul om şi bietele popoare se lasă aşa de uşor amăgiţe de satana, ca să se răscoale împreună cu el împotriva Făcătorului său şi a Binefăcătorului lor.

Ce trist că împăraţii pământului şi domnitorii neamurilor, – deşi văd urmările nefericite ale ruperii lor de Dumnezeu, deşi văd prăbuşirea acelora care îi conduc,  şi ruinarea acelora peste care stăpânesc, totuşi nu vor să recunoască adevărata cauză a acestei prăbuşiri şi nu vor să revină la adevărata cale a ascultării faţă de Hristos, ci vor să “îndrepte” aceste stări doar cu neputincioasele lor măsuri omeneşti, amânând doar prăbuşirea şi nimicirea, dar nu înlăturându-le. Ce zadarnică şi vrednică de râs este toată lupta organizată de vrăjmaşii lui Dumnezeu, împotriva Lui!

Oricât de bine ar fi pusă la punct organizarea acestei lupte  şi oricât de susţinut ar fi dusă lupta aceasta, nimic nu este mai zadarnic şi mai nebunesc decât lupta omului împotriva lui Dumnezeu şi a Unsului Său, Iisus Hristos.

Pentru că totdeauna lupta aceasta este sortită unui sigur şi ruşinos faliment.  După ce vrăjmaşul îşi descoperă toate armele urii sale teribile şi costisitoare, după ce el îşi foloseşte din plin toate aceste arme, când se împrăştie fumul lor, şi când se sfârşesc muniţiile lui,

Cetatea credinţei şi adevărului Dumnezeiesc apare şi mai întărită, iar temeliile ei, şi mai strălucite. Pentru că nimic şi niciodată nu-L va putea birui pe Hristos, – dar El îi va birui şi nimici pe totdeauna pe toţi vrăjmaşii Săi.  Slavă veşnică Ţie Iisus Biruitorul.

Amin.

Traian Dorz, Porțile veșniciei