Nu sta liniștit acolo unde zaci necredincios,
scoală când Hristos te cheamă, vino grabnic la Hristos,
pune astăzi legământul până încă poți să-l pui
– astăzi este-această vreme, mâine trece vremea lui.
Nu sta liniștit acolo unde vezi numai păcat,
scoală-te degrab și pleacă până poți să scapi curat
că dacă-ntârzii și vine Judecata peste toți,
ușa are să se-nchidă și-ai ieși – și n-ai să poți.
A merge în calea gusturilor noastre înseamnă a merge într-o cale potrivnică nouă. Deși ni se pare că aceea este calea noastră, fiindcă ne place, dovada se face îndată că este calea care nu se potrivește cu ființa noastră, fiindcă ne roade și ne doboară. Într-adevăr, care om ar putea spune că păcatul l-a dus la înălțare, la fericire? Totdeauna gustarea păcatului aduce o stare de dezgust. Trebuie să mai treacă apoi o vreme pentru ca omul din nou să poftească spre el. Păcatul nu este în firea noastră. Este boala care s-a furișat în trupul nostru și ne-a strâmbat șirul drept al faptelor noastre.
După ce copilul a crescut mai mare, spune-i și întâmplări care să-i sădească în suflet mai multă frică de Dumnezeu. Când mintea lui e încă fragedă nu-i pune lui astfel de poveri, ca să nu se sperie. Dar când este de cincisprezece ani, și chiar mai mult, să audă relatări despre gheenă. Dar mai bine când este de zece, opt ani și mai puțin chiar, să audă în toată amănunțimea istoria potopului, a Sodomei, istorisirile despre cele petrecute în Egipt, toate câte sunt pline cu pedepse trimise de Dumnezeu pentru oameni. Când crește mai mare, să audă istorisiri din Noul Testament, din timpul harului, istorisiri despre gheenă. Îngrădește-i auzul cu aceste relatări și cu altele nenumărate pe care le ai din propria ta experiență.
Nu te-ndoi ci crede că după orice nor
e-un soare și mai dulce, e-un rod și mai cu spor.
Nu norul este veșnic ci soarele e-acel
ce-nvinge și rămâne atotputernic, el.
Nu te uita la tine că ești atât de slab,
nici la vrăjmașul care te-ar nimici degrab’.
Nu te uita la ziduri, la porțile de fier,
la ura ce scrâșnește – ci uită-te la cer.
Să vă iubiți! Așa le-a poruncit Mântuitorul ucenicilor Săi cu puțin timp înainte de pătimirea și moartea Sa pe cruce. Nici o altă poruncă nu le-a dat, decât aceasta singură: Să vă iubiți unii pe alții așa cum v-am iubit Eu. Nu le-a dat alte porunci, fiindcă toate poruncile și toată legea, fără iubire, nu înseamnă nimic. Dragostea însă, singură, le plinește pe toate. Dragostea este împlinirea legii (Romani 13, 8-10). Nici chiar credința, jertfele, milostenia și darurile nu trag în cumpăna veșniciei dacă nu sunt izvorâte din adevărata iubire.
Nu te-ngrijora cu gânduri c-o să n-ai ce să mai faci,
că pe zi n-o s-ai mâncare iar pe noapte ce să-mbraci,
că pe vară n-o s-ai apă iar pe iarnă n-o s-ai foc
– n-avea teamă, n-avea teamă, nu te-ngrijora deloc.
Oare nu-i mai scumpă viața decât hrana orișicui,
oare n-are grijă Domnul de-orișice făptură-a Lui,
oare păsările ară, oare crinii torc sau țes
– cine poartă, cine poartă grija lor așa de-ales?
Cercetând Sfintele Scripturi, constați că oamenii lui Dumnezeu, poporul Său, de-a lungul întregii istorii, au trecut mereu prin lupte, încercări sau necazuri. Aceasta a fost și va fi mereu calea credinței, calea spre biruință, spre Dumnezeu. Fiecare din noi suntem chemați și încurajați să pornim pe această cale pe care vom avea noi și noi experiențe cu Dumnezeul izbăvirilor, al îndurărilor și al mântuirii noastre.
Este adevărat că uneori provocările de pe acest drum al credinței au fost și vor fi teribile. O, Doamne, ce furtuni, ce cruci, ce chinuri, ce jertfe…! Da, uneori, inimaginabil de mari, de lungi și de grele.
Eliberarea a fost iarăşi interesantă…Eu de la Arad m-am eliberat din închisoare…Trebuia să fiu cu cel puţin o lună de zile scoasă afară, să mi se dea mâncare bună, să mi se dea alte haine pentru că ale mele erau vechi şi neîngrijite, dar totuşi cu ele m-am eliberat.
Cu trei zile înainte, a venit o comisie de la Bucureşti, a venit direct la mine şi m-a întrebat pentru ce sunt închisă.
-Sunt politic.
-Adică cum politic?…să nu mai spun că sunt politic, să spun că sunt ceristă. Şi eu m-am gândit: De unde ştie ăsta că eu lupt pentru cer?
Nu te plânge de vrăjmașii care te pândesc întruna
– ei te fac să-ți aperi pașii de-nsoțirea cu minciuna.
Cui vrea Dumnezeu să-i țină viața-n căile-nțelepte
îi dă ori vrăjmași să-l mustre, ori prieteni să-l îndrepte.
Nu te plânge de-ntristarea ce-ți înnegurează fața
– ea te apără de starea ce ți-ar nimici viața.
Când vrea Dumnezeu să țină legătura Lui cu tine
lasă și-ntristări să-ți vină ca să-L cauți mai cu suspine.
În ianuarie ’61 am fost transportată din nou la Arad, unde era considerată ca reeducare…Atât numai că am lucrat şi am avut dreptul la un pachet de 5 kilograme. Atunci a fost prima înştiinţare din partea mea pentru soţul meu şi pentru familie că sunt în viaţă. Deci până în ’61 ei n-au ştiut nimica de mine. Din ’59, data arestării, până în ’61, când am ajuns la Arad.
La Arad, m-am împrietenit cu o deţinută care avea 10 ani de puşcărie făcuţi… Aici, la Arad…am lucrat la împletituri de coşuri şi sticluţe şi pentru a lucra aceste nuiele, trebuia să le muiem într-o covată. Eu m-am îmbolnăvit la mâini, ori am avut o avitaminoză…mi-au căzut toţi dinţii din gură, mi-au rămas numai rădăcini, şi părul.
