Să vă iubiți! Așa le-a poruncit Mântuitorul ucenicilor Săi cu puțin timp înainte de pătimirea și moartea Sa pe cruce. Nici o altă poruncă nu le-a dat, decât aceasta singură: Să vă iubiți unii pe alții așa cum v-am iubit Eu. Nu le-a dat alte porunci, fiindcă toate poruncile și toată legea, fără iubire, nu înseamnă nimic. Dragostea însă, singură, le plinește pe toate. Dragostea este împlinirea legii (Romani 13, 8-10). Nici chiar credința, jertfele, milostenia și darurile nu trag în cumpăna veșniciei dacă nu sunt izvorâte din adevărata iubire.
Toate trec. Și prorociile și darurile de vindecări și minuni, ca să nu mai vorbim de lucrurile pământești. Iubirea singură rămâne. Iubirea e un soare ce nu apune niciodată. Ea e veșnică, întocmai ca Dumnezeu, fiindcă Dumnezeu este iubire (I Ioan 4, 8). Și cum El rămâne în veci, tot așa cine are iubire va rămâne în veci.
În veșnicii, când Dumnezeu va fi totul în toți (I Corinteni 15, 28), iubirea va umple întregul cer de melodiile-i mărețe. Iubirea va fi cântarea de fericire a tuturor sufletelor care L-au iubit pe Domnul Iisus și au păzit poruncile Lui (Ioan 14, 21).
Fără iubire nu se poate intra în cer și nu se poate trăi pe pământ. Când lipsește iubirea “Cain” îl ucide pe fratele său și domnia morții se întinde pe tot locul, ca ciuma care pustiește totul în calea sa. Când îl urăști pe fratele tău, te-ai făcut ucigașul lui; și știți că nici un ucigaș de oameni n-are viața veșnică (I Ioan 3, 15). Iar cea mai grozavă și înfiorătoare crimă este aceea când urăști și ucizi cu minciuna și calomnia pe fratele tău, în numele legii, în numele lui Dumnezeu (Ioan 16, 2).
Când noi trăim în Dumnezeu, în iubire, nu putem face rău, fiindcă iubirea nu face rău aproapelui (Romani 13, 10). Când trăim în iubire, împărăția lui Dumnezeu se coboară în sufletele noastre, viața ni-e plină de pace, bucurie și iertare; dragostea acoperă o sumedenie de păcate (I Petru 4, 8). Dragostea este îndelung răbdătoare, plină de bunătate, nu pizmuiește, nu se laudă, nu se poartă necuviincios, nu caută ale sale, nu pune la socoteală răul, nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr, suferă toate, crede toate, rabdă toate (I Corinteni 13).
Astfel a fost Domnul Iisus Hristos. Aici se oglindește în mod minunat Chipul Lui. Cine are iubire Îl are și pe El. Cine a pierdut iubirea L-a pierdut și pe El.
Dragostea este semnul Bisericii adevărate. Sfânta Scriptură spune că la început toți cei din Biserică erau o inimă și un suflet (Fapte 4, 32-33) și o mare bucurie era peste toți. Dar astăzi ura s-a furișat chiar și între ucenicii lui Iisus. Ce să mai zicem de comunismul care, ca o fiară grozavă, stă gata să calce în picioare tot ce e sfânt și curat!
În special nouă, creștinilor, din care s-a stins focul dragostei adevărate, ni se spune: Dar ce am împotriva ta este că ți-ai pierdut dragostea cea dintâi. De aceea adu-ți aminte de unde ai căzut și pocăiește-te și fă faptele dintâi. Iar dacă nu, Eu vin la tine și-ți voi lua sfeșnicul din locul lui, dacă nu te pocăiești (Apocalipsa 2, 4-5).
Într-o predică auzită de curând, se spunea: “Unde este ură și vrăjmășie, acolo nu este Biserica lui Hristos.” Da, fiindcă unde este ură nu este Hristos și unde nu este Hristos nu-i Biserică. El nu poate locui la un loc cu ucigașii.
Întoarce-te la faptele dintâi. Aceasta înseamnă: întoarce-te la Hristos. Caută-L din nou, cu pocăință și durere pentru păcatele săvârșite, și nu-ți da odihnă până când nu-L vei afla iarăși. Aceasta trebuie să o faci tu, iubite frate. Aceasta trebuie să o facă toți creștinii care măcar acum ar trebui să înțeleagă voia Domnului și să înceteze cu ura și vrăjmășia.
Iubiți-vă unii pe alții. Domnul Iisus încă stă și bate la ușa ta (Apocalipsa 3, 20), iubite frate, și cere să-L lași înăuntru, ca să te umple cu bucuria și pacea Sa. Grăbește și deschide. Poate bătaia pe care o auzi e cea din urmă.
Poruncă nouă dau vouă, să vă iubiți unii pe alții.
Ioan Marini, Viața creștină, anul 1939, nr. 42, pag. 1
