Oastea Domnului

Este timpul să ne ocupăm de poftă. Aici şi castitatea, şi vătămarea sunt duble. Poţi să te strici pe tine sau pe alţii; poţi să fii tu însuţi cast, sau să faci ca alţii să fie caşti. Sunt de părere că trebuie ca nici copilul să nu fie corupt de alţii, dar nici el să nu corupă fetele. Doctorii spun că la cincisprezece ani copiii sunt asaltaţi puternic de poftă. Cum vom înlănţui această fiară? Ce vom face? Ce frâu să-i punem? Nu cunosc altul decât cel al gheenei.

Mai întâi să-l îndepărtăm pe copil de vederea şi auzirea a ceva ruşinos, niciodată un copil să nu se ducă la teatru. Dacă cere să se ducă la teatru, atunci să găsim copii de vârsta lui care nu se duc la teatru ca, prin puterea exemplului, să-l îndepărtăm de teatru, nimic nu produce rezultate atât de importante ca emulaţia. S-o aplicăm în toate încercările noastre, dacă este ambiţios copilul. Emulaţia are mai multă putere decât frica, decât făgăduinţa şi decât orice altceva.

– un copil s-a dat și neamului românesc –

Dumnezeu a voit ca în fruntea țării noastre să ajungă un rege copil (n.n. Regele Mihai I). Un copilaș de 6 ani este regele nostru, dar acest rege este cel mai curat și mai nevinovat dintre toți regii pământului. Odinioară un Copil a mântuit neamul omenesc. Un copil s-a dat și neamului românesc. El ne va fi spre mântuire națională când ne vom sili să fim și noi ca el: curați în sufletele și purtările noastre.

Odinioară, Domnul Iisus a pus un copil în fața apostolilor bântuiți de ispita trufiei, zicându-le: „de nu veți fi ca pruncul acesta nu veți intra în Împărăția Cerurilor” (Matei 18, 2). Domnul a pus și în fruntea țarii noastre un Copil. L-a pus în fruntea noastră și în fața noastră să luam de la el pildă de curăție sufletească.

Stările din țara noastră așteaptă și ele un mântuitor, o mântuire, o îndreptare. Unii așteaptă această îndreptare de la politică, alții de la ușurarea crizei financiare, alții de la mișcarea studenților… dar această mântuire nu va veni decât de la îndreptarea și după îndreptarea noastră și a purtărilor noastre.

În lumea noastră de azi se petrec o mulțime de lucruri care ne arată limpede ce rea e viața omului fără călăuza credinței. Apar lucrări de seamă, care pot deschide ochii omului să vadă bine și sănătos și să nu se amăgească cu luciri înșelătoare. Totuși omul trece pe lângă acestea fără a le vedea și-și duce viața sa înainte, cum s-a îndulcit s-o ducă, cum crede el că e bine. Dacă îi vorbești tu de astfel de lucruri, nu te ascultă bucuros. Dacă vrei să-i dai ceva de folos să citească, nu se prinde. Parcă ar fi fermecat, ochii lui stau ațintiți aiurea și dorurile lui plutesc departe de ce-i spui tu.

Haide acum să intrăm înlăuntrul oraşului, să-i prescriem legi şi să facem ordine, o dată ce am rânduit bine porţile. Mai întâi să aflăm cu precizie unde sunt casele şi vistieriile locuitorilor oraşului, unde locuiesc atât cetăţenii serioşi, cat şi cei uşuratici.

Se spune că mânia, partea irascibilă a sufletului, îşi are locuinţa în piept, în inima din piept, pofta îşi are locuinţa în ficat, iar raţiunea, în creier. Fiecare dintre ele are virtuţi şi vicii. Virtuţile părţii irascibile ale sufletului sunt: răbdarea şi blândeţea, iar viciile sunt: arţagul şi încăpăţânarea. Virtutea poftei este castitatea, iar viciul: desfrânarea. Virtutea raţiunii este înţelepciunea, iar viciul: prostia. Să ne îngrijim deci ca în inima, în ficatul şi în creierul copilului să ia naştere numai virtuţile, iar virtuţile la rândul lor sa dea naştere unor cetăţeni virtuoşi, nu vicioşi. Într-adevăr, aceste puteri ale sufletului: partea irascibilă, pofta şi raţiunea sunt ca nişte mame care dau naştere gândurilor.

Un cuvânt spune Domnul și femeile aducătoare de vești bune sunt o mare oștire. (Psalmul 68, 11)

Cine n-a auzit de ea? Cine n-o cunoaște? Ea face parte din marele număr al binecuvântatelor slujitoare ale Domnului Iisus și ale Bisericii Sale vii. A fost în timpul vieții ei de pe pământ diaconiță, adică slujitoare a Bisericii din Cencrea (Grecia). Binecuvântat să fie Domnul, Care a ridicat-o, în harul Său, împreună cu alți mulți, și pe Fivi, sora noastră a cărei amintire ne umple sufletele de bucurie și nădejde. Și ne bucurăm că, în harul Său, El a ridicat și în zilele noastre încă alte multe surori ca ea care îi slujesc Lui, cheltuindu-și viața și darurile primite în lucrarea dragostei Lui de pe pământ pentru răspândirea Evangheliei și ajutorarea celor ce sunt în nevoie.