În viața noastră pământească există o nesăturată poftă de a-l pândi pe altul. O dorință aprinsă avem fiecare dintre noi de a afla tainele aproapelui nostru. O pornire vinovată de a-l dezgoli pe semenul nostru, aflându-i păcatele lui ascunse, ca să le știm și să le judecăm. O sete chinuitoare după cunoașterea vieții celor din jurul nostru, după aflarea scăderilor și slăbiciunilor lor, ca apoi să-l putem disprețui, și cleveti, și înjosi cât mai mult pe semenul nostru. Ca o fiara care pândește altă fiara, ca să o sfâșie. Totuși ce întrebare ciudată au pus ucenicii: Cine a păcătuit, omul acesta sau părinții lui, de s-a născut orb? Dar cum putea el să păcătuiască înainte de a se naște? Sau cum putea să fie el pedepsit înainte de naștere pentru păcatele de dupa ea? Iată o întrebare la care nici Domnul n-a răspuns. Nu vom răspunde nici noi, dar merită să gândim la ea, căci își are rostul ei mare, adânc și tainic.
O, câte adevăruri încă nu le cunoaștem! Nu îngăduiți în inimile voastre bănuieli rele față de alții și cu atât mai mult nu le răspândiți. Căci din acestea se nasc apoi vorbele rele care aduc nimicirea numelui cinstit al multor nevinovați. Oare cine dintre voi este chiar fără nici un păcat? Dumnezeu nu dezvăluie tainele celor ce-L iubesc pe El nimănui. Și nu le dezvăluie nici chiar păcatele lor. Aceasta este dragostea care acoperă totul. Nu știți oare chiar voi înșivă câte păcate de-ale voastre le-a acoperit Domnul? Astfel ca nimeni, nici pâna azi, nu vi le-a aflat și nu a știut nimeni că voi le-ați făcut. O, cât bine v-a făcut El în felul acesta! Și de la ce rușine și nenorocire v-a scăpat bunatatea Lui, acoperindu-vă fărădelegea! De ce nu puteți și voi acoperi nimic la de-aproapele vostru? Domnul vi le-a acoperit și n-a lăsat să fie aflate și știute aceste păcate ale voastre nu pentru că Domnul ar îndreptăți păcatul și l-ar aproba, ci pentru că n-a vrut să vă lase pe voi de rușinea și de batjocora lumii. O, ce adânc adevăr vrea să vă învețe asta!
Ce te-ai fi făcut tu, omule, și toată lucrarea ta dacă s-ar fi descoperit toate păcatele tale în văzul oamenilor? Sau măcar unele dintre ele, acelea pe care le-ai avut mai ascunse! Așa cum a vrut diavolul să ți le afle lumea, atunci când te-a îndemnat să le faci! Ai mai fi tu oare astăzi credincios? N-ai fi căzut tu oare pe veci atunci în ghearele iadului? Nu uita mila cea mare a lui Dumnezeu! Domnului I-a fost mila de tine și nu te-a părăsit. A ales alte căi pe care să te ducă să-ți vezi, să-ti urăsti și să-ți părăsești păcatul tău, spre a nu te părăsi, numai pentru ca să-ți mântuiască sufletul și să te despartă de păcat chiar și fără voia ta dar nu ți l-a descoperit! Fă și tu asemenea cu altii când le afli păcatele lor.
Din naștere, noi toți suntem robi ai păcatului strămoșesc, după cum este scris. Din fire, noi toți suntem copii ai mâniei (Efeseni 2, 3). Iar ca să ajungem să vedem, trebuie să ni se deschidă fiecăruia ochii. Iar ca să ni se deschidă ochii, trebuie ca fiecare dintre noi să ne întâlnim cu Hristos, Singurul Dumnezeu și Mântuitor Care ne poate dărui vederea sufletului. Nu exista boală fără de leac. Dumnezeu, când a îngăduit să vină pe pământ o boală, a pregătit și leacul pentru ea. Dar leacul trebuie căutat! Și în aceasta stă datoria omului și ispășirea păcatului care i-a adus boala. Leacul trebuie însă căutat la timp. Și acolo, în singurul loc unde se află, adică în Iisus Hristos. O Doamne, ajută-ne pe toți să-l aflăm în Tine. Amin.
Traian Dorz, Avuția sfântului moștenitor
