Haide acum să intrăm înlăuntrul oraşului, să-i prescriem legi şi să facem ordine, o dată ce am rânduit bine porţile. Mai întâi să aflăm cu precizie unde sunt casele şi vistieriile locuitorilor oraşului, unde locuiesc atât cetăţenii serioşi, cat şi cei uşuratici.
Se spune că mânia, partea irascibilă a sufletului, îşi are locuinţa în piept, în inima din piept, pofta îşi are locuinţa în ficat, iar raţiunea, în creier. Fiecare dintre ele are virtuţi şi vicii. Virtuţile părţii irascibile ale sufletului sunt: răbdarea şi blândeţea, iar viciile sunt: arţagul şi încăpăţânarea. Virtutea poftei este castitatea, iar viciul: desfrânarea. Virtutea raţiunii este înţelepciunea, iar viciul: prostia. Să ne îngrijim deci ca în inima, în ficatul şi în creierul copilului să ia naştere numai virtuţile, iar virtuţile la rândul lor sa dea naştere unor cetăţeni virtuoşi, nu vicioşi. Într-adevăr, aceste puteri ale sufletului: partea irascibilă, pofta şi raţiunea sunt ca nişte mame care dau naştere gândurilor.
Să revenim la mânie, partea irascibilă a sufletului, tiranul sufletului. Nici nu trebuie să tăiem complet din tânăr mânia, dar nici nu trebuie să-i îngăduim să o folosească totdeauna. Din prima vârstă să învăţăm pe copii să rabde chiar când ei înşişi sunt nedreptăţiţi; iar dacă ar vedea pe cineva că este nedreptăţit, să păşească curajos şi să ia apărarea celui năpăstuit, cu măsura cuvenită.
Cum vom putea sădi în sufletul copilului aceste legi? Prin exerciţii în raporturile lui cu servitorii: dacă rabdă când nu li se dă atenţie, dacă îşi stăpânesc mânia şi nu se supără când nu le sunt îndeplinite dorinţele şi cererile şi dacă îşi recunosc greşelile săvârşite faţă de alţi oameni, în toate aceste exerciţii tatăl este stăpân: să fie aspru şi ameninţător când sunt călcate legile, dar dulce şi prietenos când legile sunt îndeplinite, dăruind copilului multe răsplăţi. Tot astfel guvernează şi Dumnezeu lumea: prin frica de iad şi prin făgăduinţa împărăţiei. Aşa să ne purtăm şi noi cu fiii noştri. Să fie mulţi care să-l facă pe copil să se mânie, cu scopul de a-l pregăti şi a-l obişnui să rabde când este mâniat de cei din jurul lui. şi după cum atleţii, înainte de începerea luptelor, fac exerciţii cu prietenii lor pe locurile de antrenament, pentru a fi nebiruiţi de rivalii lor, tot aşa şi copilul să fie instruit în casă; iar cel care să-l pună la încercare să fie tatăl, sau, mai mult decât toți, fratele lui. Dar toţi cei din casă să se silească să facă pe copil să iasă biruitor, fie răzbunându-se pe el, fie împotrivindu-i-se spre a dobândi tăria caracterului. Şi servitorii să-l mânie adeseori pe drept sau pe nedrept, pentru a-l deprinde prin orice mijloc sâ-şi stăpânească mânia. Dacă tatăl său îl face să se mânie, nu e mare lucru, căci numele de tată pune stăpânire mai dinainte pe sufletul copilului şi nu-l lasă să se revolte. Dar dacă fac acest lucru copiii de aceeaşi vârstă cu el, robi şi liberi, prin ei se va deprinde să fie blând.
Mai este şi un alt mijloc. Care-i acela? Când se mânie, adu-i aminte de scene şi învăţăminte din propria sa viață. Când se supără pe un servitor care i-a greşit cu ceva, întreabă-l dacă el n-a greşit cu nimic şi ce-ar simţi el însuşi daca ar fi în locul servitorului, Dacă-l vezi că bate un servitor, pedepseşte-l. Dacă-l insultă şi-l înjură, pedepseşte-l din nou. Copilul nu trebuie să fie nici bleg, nici sălbatic, ci să fie şi puternic, şi blând. De multe ori are nevoie să fie ajutat de mânie, atunci când el însuşi are să aibă copii sau are sa fie stăpân peste servitori. În toate privinţele mânia este folositoare, dar numai atunci nu-i folositoare când căutăm să ne răzbunăm. Pentru aceea şi Pavel nu a făcut uz niciodată de mânie în folosul lui propriu, ci numai când a fost vorba de cei nedreptăţiţi. Moise, apoi, când a văzut că un frate este nedreptăţit, s-a mâniat el, care era cu totul generos şi cel mai blând dintre toţi oamenii. Când a fost insultat, nu s-a răzbunat, ci a fugit. Să audă copilul aceste povestiri. Când ne ocupam cu împodobitul porţilor, era nevoie de povestiri mai simple, dar când am intrat în launtrul oraşului, ca să-i formăm pe cetăţeni, este timpul să întrebuinţăm aceste povestiri mai adânci. Prin urmare, o lege de netrecut să fie pentru copil: să nu se răzbune niciodată când este insultat el sau când suferă vreo nedreptate sau ceva rău; dar niciodată să nu treacă cu vederea pe altul care suferă pe nedrept.
Dacă tatăl învaţă aceste lucruri pe copiii lui şi-i creşte aşa, atunci şi el va fi cu mult mai bun. Şi va căuta să fie cu mult mai bun dacă nu pentru alt motiv, cel puţin din obligaţia de a nu-şi prejudicia învăţătura prin exemplul său.
Să fie învăţat copilul să rabde dispreţul şi lipsa de consideraţie. Să nu ceară de la servitori să-i facă servicii pentru simplul fapt că este fiul stăpânului. Să se servească singur, în acelea numai sa fie slujit de servitori în care nu poate să se servească singur, spre exemplu a face de mâncare, îndatorire ce nu-i de căderea unui om liber. Într-adevăr, copilul nu trebuie să neglijeze treburile ce sunt de căderea omului liber, iar în schimb să se ocupe cu lucrurile ce trebuie făcute de sclavi. Când trebuie spălat pe picioare, să nu-l spele servitorul, ci sa se spele copilul însuşi. Dacă se poartă aşa, el ajunge iubit şi respectat de servitori. Să nu-l îmbrace nimeni cu hainele şi nici să nu aştepte in baie ca să fie servit de cineva, ci el însuşi să le facă pe toate. Dacă va face aşa, va ajunge sănătos, lipsit de mândrie şi plăcut celorlalţi oameni.
Învaţă-l pe copil că toţi oamenii sunt egali prin fire; spune-i ce este un rob şi ce este un om liber.
Vorbeşte-i aşa: „În vechime, fiule, pe vremea strămoşilor noştri, nu erau robi. Păcatul a adus pe pământ robia. Odinioară, la început, un fiu a insultat pe tatăl său şi a fost pedepsit ca să fie rob fraţilor săi”. “Bagă de seamă deci să nu fii rob robilor. Dacă te vei mânia şi te vei supăra ca robii şi vei face aceleaşi fapte ca şi ei, atunci nu eşti întru nimic mai presus de ei în ceea ce priveşte virtutea şi nici nu vei mai avea vrednicia de om liber. Sârguieşte-te dar să fii stăpânul lor; şi să fii stăpân nu prin faptul că eşti stăpân, ci prin felul tău de a te purta; să fii stăpânul pornirilor tale, ca nu cumva să fii găsit rob al lor, deşi eşti liber. Oare nu vezi câţi părinţi au dezmoştenit pe copiii lor şi i-au făcut moştenitori în locul lor pe sclavi? Ai grijă deci să nu se întâmple aşa ceva. Din partea mea nici n-o vreau, nici n-o doresc; tu eşti stăpân şi pe una, şi pe alta”.
Potoleşte-i în acest chip mânia. Porunceşte-i să se poarte cu slugile cum se poartă cu fraţii. Învaţă-l că toţi oamenii sunt egali prin fire, spunându-i cuvintele lui Iov: “Dacă aş fi nesocotit dreptul slugii sau al slujnicei mele în socotelile lor cu mine, ce voi face când mă va cerceta Domnul? Dacă mă va întreba, ce-I voi răspunde? Oare n-au fost şi ei făcuţi în pântece cum am fost făcut şi eu? Cu toţii am fost făcuţi în acelaşi pântece”. Şi iarăşi: “Oamenii care ţineau de casa mea ziceau: «Unde s-ar găsi vreunul care să nu se fi săturat la masa lui?»”.
Crezi oare că fără rost a poruncit Pavel ca aceluia care nu se pricepe să-şi chivernisească propria sa casă să nu i se încredinţeze nici conducerea Bisericii?
Spune deci copilului: „Dacă vei vedea că un servitor ţi-a pierdut creionul, sau ţi-a stricat pana de scris, nu te mânia, nici nu insulta şi nici nu înjura; dimpotrivă, fii iertător, potoleşte-te repede. Dacă te vei învăţa să suporţi fără supărări pagube mici, vei suporta şi pe cele mari, când ai să pierzi cureaua de la tăbliţă sau lănţişorul de aramă”.
Copiii sunt tare supărăcioşi când pierd astfel de mărunţişuri şi şi-ar da mai degrabă viaţa decât să lase nepedepsite asemenea pierderi. Atunci este timpul să înmoi asprimea mâniei lui. Fii încredinţat că dacă va fi liniştit şi blând faţă de aceste pagube, când va fi bărbat va suporta cu uşurinţă orice pagubă. Dacă va avea copilul plăcuţa lucrată frumos din lemn foarte curată şi fără nici o pată, iar lângă ea lănţişoare de aramă şi creioane strălucitoare ca şi argintul şi alte obiecte de acestea copilăreşti şi dacă le va pierde sau le va strica servitorul care-l însoţeşte, iar copilul nu se va supăra, nici nu se va mânia, a dat dovadă de cea mai mare înţelepciune. Să nu-i cumperi îndată lucrurile pierdute sau stricate, ca nu cumva să se stingă dorinţa prin înlocuirea obiectelor. Dimpotrivă, atunci să-i înlocuieşti ceea ce l-a supărat, când vei vedea că nu le mai doreşte şi nici nu mai suferă din pricina lor. Nu este vorba aici de lucruri mici, ci sunt lucruri care ţin de orânduirea întregii lumi. Învaţă-l să dea precădere fratelui mai mic, dacă are; de nu are frate, servitorului. Şi acesta este un semn de cea mai mare înţelegere.
Înmuiaţi prin aceste mijloace mânia copilului, ca să dea naştere la gânduri potolite şi blânde. Dacă nu simte dezgust de nimeni, dacă suportă paguba, dacă n-are nevoie să fie servit, dacă nu se revoltă când altul este cinstit şi preţuit, cum poate să se mai mânie?
Sfântul Ioan Gura de Aur, Despre feciorie, Apologia vieții monahale, Despre creșterea copiilor; Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române
