Este timpul să ne ocupăm de poftă. Aici şi castitatea, şi vătămarea sunt duble. Poţi să te strici pe tine sau pe alţii; poţi să fii tu însuţi cast, sau să faci ca alţii să fie caşti. Sunt de părere că trebuie ca nici copilul să nu fie corupt de alţii, dar nici el să nu corupă fetele. Doctorii spun că la cincisprezece ani copiii sunt asaltaţi puternic de poftă. Cum vom înlănţui această fiară? Ce vom face? Ce frâu să-i punem? Nu cunosc altul decât cel al gheenei.
Mai întâi să-l îndepărtăm pe copil de vederea şi auzirea a ceva ruşinos, niciodată un copil să nu se ducă la teatru. Dacă cere să se ducă la teatru, atunci să găsim copii de vârsta lui care nu se duc la teatru ca, prin puterea exemplului, să-l îndepărtăm de teatru, nimic nu produce rezultate atât de importante ca emulaţia. S-o aplicăm în toate încercările noastre, dacă este ambiţios copilul. Emulaţia are mai multă putere decât frica, decât făgăduinţa şi decât orice altceva.
Să-i procurăm apoi alte distracţii nevătămătoare. Să-l ducem să viziteze pe oamenii sfinţi, pe monahi, să-i dăm putinţa să se odihnească, să-l cinstim cu felurite daruri, pentru ca sufletul să poată suporta lipsa spectacolelor obscene din teatre. În locul acelor spectacole, dă-i să citească povestiri plăcute, arată-i livezi, câmpii şi clădiri frumoase. După ce i-ai dovedit frumuseţea acestora, spune-i:
“O, fiule, spectacolele acelea de teatru nu sunt pentru oamenii liberi, să vadă femei goale şi să audă cuvinte de ruşine. Făgăduieşte-mi că n-ai să asculţi niciodată vreun cuvânt urât şi nici n-ai să vezi ceva ce nu se cade. Dacă-mi faci această făgăduinţă, du-te la teatru. Totuşi, îţi spun, nu-i cu putinţă să nu auzi acolo ceva de ruşine. Cele ce se petrec la teatru nu sunt vrednice de privit”. Spunând aceste cuvinte, să-l sărutăm, să-l luăm în braţe, să-l strângem Ia piept ca să-i arătăm dragostea noastră. Prin toate acestea îl înmuiem.
Ce alte mijloace să mai întrebuinţăm? După cum am spus mai sus, să nu se apropie de nici o fată şi nici să-l servească vreo fată, ci o servitoare înaintată în vârstă, o femeie bătrână. Vorbeşte-i de împărăţia cerurilor. Dă-i exemple de oameni, atât dintre păgâni, cât şi dintre creştini, care au strălucit prin castitate. Umple-i necontenit urechile cu astfel de exemple. Iar dacă avem şi servitori care trăiesc în castitate, să-i dam şi pe ei de exemplu. Pentru că-i ruşinos ca un servitor să fie cast, iar fiul stăpânului, nu.
Mai avem încă un leac. Care? Să-l deprindem să postească; dacă nu totdeauna, cel puţin de două ori pe săptămână: miercurea şi vinerea. Să se ducă la biserică. Iar seara, când iese lumea de la teatru, tatăl să-şi ia copilul de mână şi să-i arate pe cei ce ies din teatru; să deplângă pe bătrânii ce vin la teatru, că sunt mai lipsiţi de înţelepciune decât tinerii, şi să aducă mustrare şi tinerilor, că s-au dus acolo ca să se aprindă. Şi să întrebe pe copil: “Ce-au câştigat toţi aceştia? Nimic altceva decât ruşine, insultă şi dispreţ”. Nu este puţin lucru pentru păstrarea castităţii copilului îndepărtarea lui de la auzirea şi vederea acestor spectacole ruşinoase.
Mai este încă şi alt mijloc de a păstra cast pe copil. Să fie învăţat să se roage cu multă râvnă şi umilinţă. Copilul va primi aceste poveţe pentru că prin firea sa el este pătrunzător şi are sufletul treaz. În istoria Vechiului Testament găsim multe exemple de genul acesta, spre exemplu: Daniel, Iosif. Să nu-mi spui că Iosif avea şaptesprezece ani când se ruga , ci gândeşte-te că mult mai înainte şi mai mult decât fraţii săi a cucerit inima tatălui prin cuvioşia sa. Iacov nu era fratele cel mai tânăr? Dar Ieremia ? Dar Daniel, nu era de doisprezece ani ? Dar Solomon, nu era şi el de doisprezece ani când a îndreptat spre Dumnezeu acea minunată rugăciune ? Dar Samuel, nu I-a învăţat când era tânăr pe propriul lui dascăl ? Prin urmare, să nu deznădăjduiţi. Dacă are cineva un suflet lipsit de maturitate, nu acceptă rugăciunea; vârsta copilăriei, însă, o primeşte pe aceasta. Să fie învăţat deci copilul să se roage cu multă umilinţă şi să ia parte la privegherile de noapte atât cât poate, în general, îndemnăm să se formeze în copil caracterul unui bărbat sfânt. Într-adevăr, cel care nu se jură, cel care nu se sileşte să ocărască atunci când este ocărât, cel care nu insultă, care nu duşmăneşte, cel care posteşte şi se roagă, cel care are atâtea calităţi, acela are destule ajutoare pentru a păzi fecioria.
Când vine timpul să intre în viaţă, însoară-I numaidecât. Nu aştepta să facă armata,sau să capete vreo slujbă. Nu amâna căsătoria lui până atunci. Ci mai întâi educă-i sufletul, şi după aceea îngrijeşte-te de măririle lumeşti. Crezi că e de puţin folos căsătoriei ca să se însoare neprihănit cu o fecioară? Este de mare folos nu numai pentru castitatea tânărului, dar şi pentru castitatea soţiei. Nu va fi oare atunci mai ales dragostea lor mai curată? Dar ceea ce este mai mult este faptul că Dumnezeu va fi cu mai multă îndurare faţă de această căsătorie şi o va umple de nenumărate binecuvântări, când soţii vor trăi aşa cum El a poruncit. Dumnezeu va face ca bărbatul să aibă necontenit în inima sa dragoste de soţia lui şi să fie atât de stăpânit de această dragoste, încât să nu se mai uite la altă femeie.
Când îi vei lăuda copilului tău pe fată pentru frumuseţea ei, pentru modestia şi pentru virtutea ei sau pentru alte calităţi ale ei, adaugă şi aceste cuvinte: “Nu va vrea să se căsătorească cu tine când va afla că duci o viaţă stricată, când va afla că eşti un trândav”. Când tânărul va auzi aceste cuvinte, îşi va da toată silinţa să se îndrepte, ca şi cum l-ar ameninţa cea mai mare primejdie. Căci dacă dragostea a silit pe acel sfânt logodnic, pe Iacov, chiar fiind insultat, să slujească şapte ani, mai exact paisprezece ani, cu atât mai mult noi.
Spune-i tânărului: “Toţi cei ai logodnicei tale: tatăl, mama, slugile, vecinii, prietenii îţi observă purtarea şi toţi i-o aduc la cunoştinţă logodnicei tale”.
Leagă-l cu lanţul acesta, lanţ care-l face să fie cast. Dacă nu e cu putinţă ca de la început să aibă soţie. Totuşi, de la început să aibă logodnică, spre a-l ambiţiona să fie bun şi cinstit. Acesta este un mijloc destul de puternic spre a-l îndepărta de orice viciu. Este şi un alt mijloc de a păzi castitatea. Să vadă des pe înainte-stătătorul Bisericii şi să audă din gura lui laude, iar tatăl să-şi arate bucuria când fiul lui este lăudat înaintea multor oameni. Fetele să se ruşineze şi să aibă respect faţă de el când îl văd.
Prin urmare, îi vor da lui mult ajutor pentru păstrarea castităţii: povestirile folositoare, frica şi făgăduinţele tatălui, iar, pe lângă acestea, răsplata ce o are de la Dumnezeu şi marile bunătăţi de care se vor bucura cei ce au trăit în castitate.
Vorbeşte-i încă şi despre bunul nume pe care poate să-l aibă în armată şi în societate. Mai presus de toate, vorbeşte-i necontenit cu dispreţ de desfrânare şi laudă mult castitatea. Toate acestea sunt îndestulătoare ca să pună stăpânire pe sufletul copilului. Cu astfel de învăţături sufletul lui va da naştere gândurilor curate.
Ne-a mai rămas încă ceva. Să mergem la stăpânul tuturor cetăţenilor noştri, la cel care îi conduce pe toţi. Care este acesta? Înţelepciunea. Aici e nevoie de multă osteneală spre a-l face pe copil înţelept şi a alunga din sufletul lui orice necunoştinţă. Mai ales aceasta este partea cea mai înseninată şi cea mai minunată a filosofiei, de a cunoaşte dogmele despre Dumnezeu, despre toate bunurile ce sunt depozitate în acestea, despre gheenă, despre împărăţia cerurilor, “începutul înţelepciunii este frica de Domnul” Să sădim deci în sufletul copilului această înţelepciune şi să i-o întărim ca să cunoască bine valoarea lucrurilor omeneşti: ce este bogăţia, slava, puterea, ca să ajungă în stare să le dispreţuiască şi să dorească bunurile cele mai mari. Să-i amintim mereu cuvintele acestea sfătuitoare: “Fiule, teme-te de Dumnezeu şi de nimeni altul!”.
Întemeiat pe aceste învăţături, copilul va ajunge un bărbat înţelept şi plin de har. Nimic nu înnebuneşte atât pe un om ca împătimirea după bogăţie, mărire şi putere. Ca să fii înţelept, e de ajuns să te temi de Dumnezeu şi să ai o judecată conformă cu adevărul asupra lucrurilor.Învaţă-ţi copilul să nu pună nici un preţ pe bani, nici pe slava omenească, nici numai pe viaţa de aici. Dacă va avea astfel de gânduri, va fi un înţelept. Dacă-l vom înzestra pe copil cu astfel de deprinderi, gândeşte-te ce mare dar va fi el pentru mireasa lui.
Să nu facem nunta fiului nostru cu lăutari, cu chitare şi cu dans, căci ar fi curată nebunie să fie ruşinat un astfel de mire cu astfel de lucruri. Dimpotrivă, să chemăm la nuntă pe Hristos. Mirele este vrednic de Hristos. Să chemăm pe ucenicii lui Hristos, pe preoţi. Dacă vom face aşa, toate îi vor merge mirelui foarte bine. Va învăţa şi el să crească pe copiii lui cum a fost crescut şi el; aceia, la rândul lor, pe copiii lor, şi astfel vor forma un lanţ de aur.
Să facem aşa, ca fiul nostru să se ocupe şi cu treburile obşteşti ale statului, cele potrivite puterii lui şi care nu implică păcate. Dacă vrea să se facă militar, dacă vrea să se facă avocat sau orice altceva, învaţă-l să nu-şi câştige existenţa în chip ruşinos.
Mama să caute să-şi crească fiica în acelaşi chip, să îndepărteze de faţa ei luxul, podoaba şi toate celelalte lucruri cu care se împodobesc femeile stricate. În afară de aceasta, să stabileşti o lege generală ca să îndepărtezi, atât pe tânăr, cât şi pe fată, de lux şi de beţie. Şi acest lucru este de mare ajutor pentru păzirea castităţii. Pe tineri îi ispiteşte pofta trupească, iar pe fete, dragostea de podoabe şi uşurătatea. Să căutăm să stârpim toate aceste porniri.
Crescând astfel de atleţi, vom putea să plăcem lui Dumnezeu ca să putem şi noi, şi copiii noştri, să dobândim bunătăţile făgăduite celor ce-L iubesc pe El, prin harul şi prin iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, a Căruia, împreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh este slava, puterea, cinstea, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Sfântul Ioan Gura de Aur, Despre feciorie, Apologia vieții monahale, Despre creșterea copiilor; Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române
