O singură iubire-i mare
aproape ca a lui Hristos,
iubirea mamei, care are
același duh și chip frumos;
– cinstiți iubirea-nlăcrimată
a mamei care v-a născut,
punând pe fața ei curată
cel mai duios și drag sărut!
Oastea Domnului
Toate își au vremea lor – Pr. Costel Căuș
”Toate își au vremea lor și fiecare lucru de sub ceruri își are ceasul lui”. Cu aceste cuvinte începe capitolul trei din cartea Eclesiastul. Acesta este un adevăr important, aplicabil atât în lucrurile pământești cât și în cele duhovnicești și de aceea, meditând asupra lui, ne este o lumină călăuzitoare de mare folos pe cărarea mântuirii, ferindu-ne de multe primejdii.
Adevărul că toate își au timpul lor îl constatăm în multe împrejurări din viața pământească: nașterea și moartea își au fiecare timpul lor, la fel copilăria, tinerețea, maturitatea și bătrânețea, sau aratul, semănatul și seceratul, sau munca și odihna și așa mai departe. Însă aplicabilitatea acestui adevăr în domeniul duhovnicesc este cu atât mai importantă cu cât sufletul și viața veșnică sunt mai importante decât trupul și viața pământească.
Nu dezbrăcați armura – Traian Dorz
Nu dezbrăcați armura căci lupta-i încă-n toi,
păcatul dă atacuri mai crâncene spre noi.
Din adevăr, mijlocul, nicicând să nu-ți descingi,
dreptaru-nvățăturii te va-ndruma să-nvingi.
Cu platoșa dreptății mereu stai îmbrăcat,
minciuna și desfrâul te-atacă ne-ncetat.
Lângă Cuvântul Lui Dumnezeu (II) – Pr. Iosif Trifa
“Că din inima oamenilor ies gândurile cele rele: preacurviile, uciderile, furtișagurile, lăcomiile, vicleșugurile, înșelăciunile, înverșunările, hula, trufia, nebunia”(Marcu 7, 21-22).
“Fericiți sunt cei curați la inima”… (Matei 5, 8).
Cu toate prilejurile, Mântuitorul Hristos a arătat că din inimă ies în lume, ca dintr-un izvor, cele bune ca și cele rele. “Din belșugul inimii vorbește gura”, zicea Mântuitorul (Matei 12, 34). Cele bune ies din belșugul unei inimi curate și sănătoase, iar cele rele ies dintr-o inimă bolnavă și stricată. În evanghelia de duminică, Mântuitorul aseamănă inima omului cu pământul cel bun și cel rău, așa după cum primește sau nu sămânța dumnezeieștilor învățături.
Înaintași și urmași (II) – Traian Dorz
Sã ne ridicãm cu toatã încrederea, toate rugãciunile şi toate strigãtele noastre, toate lacrimile şi toate sfâşierile inimilor noastre îngrijorate de viitorul Lucrãrii Domnului, spre Dumnezeu, ca s-o izbãveascã El. Sã-L chemãm sã vinã El, Domnul Însuşi, cu toatã graba, în apãrarea Cauzei Sale contra stricãtorilor şi în sprijinul Lucrãrii Lui… Sã-şi facã El dreptate Numelui Sãu batjocorit, aducând totdeauna izbãvira şi biruinţa şi Lucrãrii Sale şi Cauzei Lui. Atunci când Domnul Îşi va înãlţa Numele Lui, vor fi înãlşţaţi şi cei ce-L iubesc.
Când El Îşi va elibera Cuvântul Sãu, vor fi liberi şi cei ce-L mãrturisesc.
Adunarea anuală a Oastei Domnului, Suceava, 3 Martie 2018
Adunarea anuală a Oastei Domnului din localitatea Suceava, a avut loc la Casa de Cultură a Sucevei în data de 3 Martie 2018.
Tema adunării a fost: EL a fost trimis ca să aducă împăcarea… (II Corinteni 5, 18b -19)
Adunarea a fost transmisă în direct pe www.oasteadomnului.info.
Înaintași și urmași (I) – Traian Dorz
Dumnezeu nu va uita niciodată pe marii înaintași ai Soliei Sale către Omenire, pe acei binecuvântați bărbați vrednici ai credinței Lui, care L-au iubit pe Domnul atât de mult și au făcut atâta pentru El. Din pricina acestor înaintași, Dumnezeu a făcut față de toți urmașii lor, un legământ de veșnică bunăvoință (Exod 20, 6). Să nu-i uităm nici noi, fiindcă este sfântă porunca: Aduceți-vă aminte de ei…
Faptele credinței marilor noștri înaintași și meritele părinților noștri credincioși, au ajuns nu numai temeiul pentru care Dumnezeu i-a înălțat și binecuvântat pe ei înșiși, pe acei care le-au avut aceste fapte și merite. Cu ele devin, apoi, un veșnic temei pentru care sunt primiți, ascultați și ajutați și toți urmașii acestora.
Adunare comemorare părintele Iosif Trifa, Dumbrava Sibiului, 10 februarie 2018
“Eu v-am născut, în Isus Hristos, prin Evanghelie”, zicea cu durere sfântul Pavel cândva către frații din Corint. Și tot cam la fel ne-ar putea spune și nouă azi, la toți, de pretutindeni, părintele nostru Iosif Trifa.
Sunt 80 de ani de la plecarea lui în veșnicie…
Ziceau cândva iudeii în Babilon, atârnându-și în sălcii harfele sfărâmate, “De te voi uita Ierusalime, să-și uite dreapta mea destoinicia ei”. Nu-l putem uita pe părintele nostru. Dacă suntem azi, duhovnicește, ceea ce suntem, e numai datorită lui, părintelui, ca cel dintâi chemat, și Domnului.
În amintirea fratelui Ioan Marini – 110 ani de la naștere
1942 a fost pentru noi un an în care au început examene și mai grele decât până atunci. A fost anul primelor noastre închisori pentru Domnul. Întâi a început fratele Marini. Iată cum i s-a întâmplat lui:
După șapte luni de război, unitatea cu care fusesem și eu pe front, distrusă de lupte, se întoarse în țară pentru refacere. În acest timp eu venisem bolnav într-un concediu de două luni acasă. Atunci am fost internat la spital. După zece zile am ieșit din spital, rămânând acasă. Bucuros că m-am întors la revistă, fratele Marini s-a încărcat cu cărți și Biblii să plece pe la frați în misiune… Îi era tare dor de frați…
Adevărul și mărturisirea (II) – Traian Dorz
Când un fiu poate vorbi singur și știe să vorbească bine, adică are înțelepciunea necesară pentru a se orienta bine în tot ce trebuie să spună și să nu spună, atunci el a ajuns la maturitate, la vârsta bărbăției sale înțelepte. Vorbirea cuiva este dovada maturității sale, dovada înțelepciunii până la care a putut ajunge el. Și a creșterii sale duhovnicești până la care s-a putut ridica.
Dacă, dupa ani lungi de credință, felul de vorbire al cuiva este încă tot fără sare și tot fără har (Coloseni 4, 6) sau dacă acela este tot copil în purtări, tot slab în credință și tot schimbător în hotărâri și în atitudini, acela este un neputincios în felul de gândire și de umblare (I Corinteni 14, 20).