Dumnezeu nu va uita niciodată pe marii înaintași ai Soliei Sale către Omenire, pe acei binecuvântați bărbați vrednici ai credinței Lui, care L-au iubit pe Domnul atât de mult și au făcut atâta pentru El. Din pricina acestor înaintași, Dumnezeu a făcut față de toți urmașii lor, un legământ de veșnică bunăvoință (Exod 20, 6). Să nu-i uităm nici noi, fiindcă este sfântă porunca: Aduceți-vă aminte de ei…
Faptele credinței marilor noștri înaintași și meritele părinților noștri credincioși, au ajuns nu numai temeiul pentru care Dumnezeu i-a înălțat și binecuvântat pe ei înșiși, pe acei care le-au avut aceste fapte și merite. Cu ele devin, apoi, un veșnic temei pentru care sunt primiți, ascultați și ajutați și toți urmașii acestora. Din pricina părinților credincioși, Dumnezeu nu-i leapădă de tot nici pe urmașii lor cei nevrednici. Ci pedepsindu-le vinovăția, este gata totuși să le arate bunăvoința pe care dacă o vor înțelege, vor dobândi iarăși pacea cu El, așa cum au avut-o părinții lor.
Dragi părinți, dacă vă iubiți cu adevărat nu numai sufletele voastre ci și pe ale urmașilor voștri, luați aminte la marele bine veșnic pe care li-l puteți face , întorcându- vă voi la Dumnezeu și devenind fii ai Lui, dacă voi Îl veți iubi cu adevărat și Îl veți sluji vrednic pe Dumnezeu, – El vă va sfinți și pe copiii voștri (1 Corinteni 7, 14). Atunci, voi fiind plăcuți lui Dumnezeu, din pricina ascultării de Hristos, veți atrage această dragoste a lui Dumnezeu și asupra fiilor voștri. Apoi vor învăța de la voi sfințenia și se vor deprinde s-o urmeze… Dar chiar dacă n-ar vrea să facă acest lucru în zilele vieții voastre, va veni vremea când, mai târziu, în mijlocul necazurilor lor, ei își vor aduce aminte de tot ce le-ați arătat voi. Atunci vor striga către Dumnezeu aducându-I aminte de voi, – părinții lor credincioși. Iar El, din pricina voastră, Își va aduce aminte de ei și-i va izbăvi (Deuteronom 10, 15).
Bunule Doamne, Te rugăm să ne ajuți ca să trăim cu toată ascultarea inimii noastre în fața Ta, pentru ca și noi să lăsăm copiilor noștri nu numai pilda unei vieți vrednice, ci și un temei pentru care să poată și ei cere bunăvoința Ta, în necazurile lor. Căci Dumnezeu Însuși este Acela care are în toată vremea ochii îndreptați și asupra Lucrării Sale, păzind-o și ajutând-o ca să n-o lase pradă vrăjmașilor Lui. Dumnezeu Însuși are toată grija față de toată Cauza Sa, ca să nu fie zădărnicită de nimeni și de nimic… și toți cei ce îi vor face vreun rău, vor avea de-a face cu mânia și pedeapsa Lui. Orice s-ar întâmpla cu mine – a zis părintele Iosif, – eu nu am nici cea mai mică îngrijorare și teamă de viitorul Oastei Domnului.
Oastea este a Domnului și Însuși El va purta grijă de ea. Dacă n-ar fi fost a Lui, s-ar fi risipit demult. Dar fiindcă este a Lui, nimeni n-o va putea smulge din Mâinile Sale (Ioan 10, 28).
Traian Dorz, Cununile slăvite
