Sufletul nostru, acoperit de coaja lutului, este asemeni unui puişor ascuns în coaja unui ou. Puişorul trăieşte zile întregi în coaja oului fără să vadă lumea. Lumea lui este mică, cu hotarele cât oul.
Dacă printr-un mijloc oarecare puişorul dinăuntru ar afla că dincolo de coaja lui se întinde o altă lume, nesfârşită, cu flori de tot felul, cu ape şi coline fermecătoare, dacă I s-ar spune că toate acele lucruri sunt frumoase şi că în această lume vieţuiesc şi părinţii lui şi va locui şi el…
Dacă i s-ar spune că va scăpa şi el odată din închisoarea oului şi va vedea toate aceste lucruri, el n-ar înţelege nimic şi n-ar crede ceea ce i s-ar povesti.
Dacă i-aţi spune că într-o zi el va vedea cu ochii lui micuţi toată lumea aceasta şi că va colinda în zbor cu plăpândele lui aripi, el nu va crede; nici o dovadă nu l-ar putea încredinţa.
Tot aşa, mulţi oameni nu cred în viaţa viitoare şi în Dumnezeu, pentru că ei nu le pot vedea în timpul cât sunt şi ei în învelişul de lut al trupului.
Închipuirea lor, ca şi aripile plăpânde ale puiului, nu se poate avânta dincolo de graniţele judecăţii lor; ei nu pot vedea cu ochii lor de tină lucrurile veşnice şi nestricăcioase pe care Dumnezeu le pregăteşte pentru mult iubiţii Săi fii din această lume (Ioan 14, 2-3).
Dacă puiul din ou ar zice că nu mai este nimic afară de coaja sa, mama lui i-ar răspunde:
– Ce vorbeşti tu, puişorul meu? Afară sunt munţi, flori şi cerul albastru.
– Vorbeşti prostii, căci eu nu văd nimic din toate acestea, ar răspunde puiul. Dar îndată ce se sparge coaja, se poate încredinţa despre ceea ce i-a spus mama sa.
Şi noi suntem închişi în coaja lutului şi nu vedem cerul şi iadul. Nu putem vedea lucrurile vieţii veşnice. Dar într-o zi, coaja se va sparge şi atunci le vom vedea.
În clipa când lutul va cădea de pe sufletul lor, vor vedea şi necredincioşii că este o altă lume şi o altă viaţă… Vor vedea raiul şi iadul… Vor înţelege în ce nebunie mare au trăit cheltuindu-şi viaţa în desfătările lumii acesteia… Vor înţelege totul, dar atunci va fi prea târziu… Prea târziu…
Pr. Iosif Trifa, La Învierea Domnului
