Fericitul început în organizarea unei lucrări duhovniceşti în rândul copiilor l-a făcut părintele Iosif, la Sibiu, în Duminica Floriilor a anului 1932. Iată, pe scurt, acest început:
“O lucrare nouă în Oastea Domnului: Oastea copiilor.
Slăvit să fie Domnul care ne arată mereu ce-i de lucrat în secerişul de la Oastea Lui.
În adunările Oastei de la Sibiu aveam şi o mulţime de copii cu care nu ne puteam ocupa deosebit. Atunci Domnul ne-a zis: faceţi o Oaste a copiilor şi daţi-le şi lor să mănânce!
Am vestit părinţilor ostaşi această noutate şi, în Duminica Floriilor, am înfăptuit-o cu o mare bucurie duhovnicească ce va rămâne de-a pururi în sufletul nostru. Dăm mai jos un scurt raport despre mersul serbării.
Încă de la orele 2 din după-amiaza Floriilor, încep a curge copiii spre localul de adunare al Oastei. Până la orele 3, se strânseseră 130 de copii. “Oastea” era gata. Toţi, în haine de sărbătoare şi cu ramuri verzi în mâini. Facem cu ei o mică probă de cântare. Îi punem în rând.
Urmează un moment mişcător, cutremurător de suflete. Oastea copiilor păşeşte înainte spre sala de adunare. Se deschid larg uşile sălii unde ne aşteaptă adunarea ostaşilor mari. În frunte cu preoţii, 130 de copii intră triumfători, în Numele Domnului, cu ramuri în mâini şi cu sclipiri de bucurie în ochi. O icoană nespus de duioasă. Simţim cu toţii fiorul Intrării Domnului în Ierusalim. În toate părţile lacrimi şi şoapte: «Copiii! Copiii!»
Într-o atmosferă plină de foc sfânt, s-a intonat cântarea-rugăciune «Împărate Ceresc». Cele 130 de voci de copii dominau şi dădeau parcă un accent cu totul nou cântării, accent care avea darul să rănească inimile şi să le pună înaintea Mântuitorului. Urmează vorbirea părintelui Trifa. Spicuim ceva din mersul ei: «Oastea copiilor» noştri se înfiripează în chip fericit azi, în Praznicul Floriilor, când «pruncii Ierusalimului» L-au întâmpinat pe Domnul cu stâlpări şi cântări de Osana! (Matei 21, 15).
Ce lucru mare este un copil închinat Domnului… un copil care Îl slăveşte pe Domnul… un copil crescut de mic în legea şi în calea Domnului!
«Lăsaţi copiii să vină la Mine!» – a zis Domnul, Prietenul Cel mare al copiilor. Părinţilor! Lăsaţi copiii voştri să vină la Domnul! Aduceți-i la Domnul! Cu această chemare înfiripăm «Oastea copiilor» Domnului. O înfiripăm pentru ei: pentru creşterea lor în Domnul. Şi o înfiripăm şi pentru noi. Oastea copiilor va sta în faţa noastră ca o pildă despre ce înseamnă a fi un adevărat copil al Domnului. Ei ne vor aduce neîncetat aminte de cuvintele Domnului: «de nu veţi fi ca pruncii aceştia…» (Matei 18, 1-4).
Noi, ostaşii bătrâni, toţi am fost dezertori. Oastea ne-a cules de prin tabăra lui Satana. Dar micuţii aceştia sunt «copiii de trupă» ai Oastei Domnului. Ei cresc de pe acum în «cazarmă». Din unii ca aceştia vor ieşi ostaşii cei adevăraţi.
Părinţilor! Lăsaţi copiii să vină la Domnul!…
«Oastea copiilor» ne cântă apoi nespus de duios cântarea «O, ce dulce-I Domnul Sfânt!».
Trei din micuţele ostaşe au stors lacrimi cu declamarea.
Domnul Gheorghe Şoima, student teolog, care a primit cu drag sarcina de a ne ajuta în această lucrare, ţine prima lecţie cu Oastea copiilor. În lucrarea aceasta va da ajutor şi fratele Alexandru Moraru, absolvent al şcolii normale, sora Tily şi alţii.
De încheiere, părintele Trifa rosteşte o rugăciune de chemare a binecuvântării Domnului peste acest nou început. Domnul să ne ajute să ducem la izbândă şi acest început de muncă nouă!
Oastea Domnului nr. 18 din 1 mai 1932.
O, ce minunat ar fi fost dacă această binecuvântată Lucrare era lăsată să-şi împlinească rostul pentru care ne-o trimisese Dumnezeu! Dacă aceşti oameni minunaţi ar fi fost lăsaţi să lucreze şi n-ar fi fost împiedicaţi să aducă copiii la Iisus!
Dar o, ce grozav se va răzbuna, nu peste multă vreme, asupra multora păcatul că s-a oprit şi s-a împiedicat mersul cel bun al tineretului acestui popor, spre Hristos. În loc de un tineret sănătos şi curat, nobil şi vrednic prin credinţa în Dumnezeu, vor primi un tineret stricat şi decăzut, viciat şi netrebnic prin păcat şi necredinţă. Şi aceasta va fi nefericirea pe care singuri şi-au pregătit-o.
Traian Dorz, Istoria unei Jertfe, vol I, pag. 180