Fratele Ioniţă şi părintele Vlad erau cele două suflete cu care mă înţelegeam cel mai fericit aici.
În afară de ei, printre cei ce eram acum împreună, doar pe unul îl cunoscusem mai de mult… Acesta avea cei mai mulţi ani de închisoare dintre noi toţi.
Din aceşti ani s-a ales cu un câştig minunat. Îi ajunsese undeva şi lui în mână Evanghelia după Ioan şi o învăţase pe de rost, ca pe o poezie, de la început, până la sfârşit. În ziua când o ştia toată fără nici o greşeală, la o percheziţie mare, i-au găsit cartea.
Astfel de percheziţii se făceau de obicei numai când vreunul pâra la direcţiune că în cameră un alt deţinut are asupra lui un obiect deosebit. Atunci eram dezbrăcaţi până la piele şi ni se controla totul, cusătură cu cusătură, orice haină, cămaşă, încălţăminte… Până şi în gură şi încă şi în alt loc unde nici nu pot spune, erai controlat.
Aşa era cu neputinţă să mai scape ceva. I-au luat Evanghelia, apoi a făcut pentru asta zece zile de carceră. Dar din cap nu i-a mai putut-o lua nimeni.
Acum stătea întins pe pat, iar când noi îi ziceam, mai ales duminica ori seara: Victor, mai spune-ne, te rugăm, Evanghelia după Ioan! – el închidea ochii şi începea mişcat şi fără greş:
„La început era Cuvântul… Şi Cuvântul era cu Dumnezeu… şi Cuvântul era Dumnezeu…“
Şi, dacă nimeni nu ne deranja în timpul acesta, Victor, cu ochii închişi şi cu sufletul înfiorat, ne spunea toată Evanghelia, frumos, curgător, mişcat, de la primul, până la ultimul capitol şi verset. Când sfârşea, eram cu toţii într-o stare atât de cerească!
Mi-am făcut atunci atât de multe mustrări: cum de n-am făcut şi eu acest lucru! De ce n-am învăţat şi eu astfel, pe dinafară, măcar o Evanghelie? De ce nu ştiu acum pe de rost măcar o carte din Noul Testament?
M-am bizuit că am Cuvântul lui Dumnezeu în buzunarul meu sau pe masa mea şi nu m-am străduit să-l strâng cât mai mult în mintea mea. Acum iată, dacă n-a fost luată Biblia de la mine, am fost luat eu de la ea…
E adevărat că reţineam în minte zeci de versete şi eu – de ici, de colo. Dar fără greş şi la rând, puţine ştiam… Şi iată, aici, spre ruşinea mea, omul acesta cunoaşte fără greş şi poate să recite o Evanghelie întreagă!…
După ce voi ieşi de aici, promiteam eu în inima mea, am să caut să-mi întipăresc în minte cât mai multe părţi din Cuvântul Domnului. Şi voi îndemna pe toţi cei ce vor vrea să mă asculte, mai ales pe tineri, să înveţe fiecare pe dinafară cât mai multe capitole din Sfânta Scriptură. Mai ales din Noul Testament şi din Psalmi.
Nici unii din noi nu putem şti ce ne aşteaptă în viaţă. Cuvântul lui Dumnezeu ne poate fi luat de oriunde, dar din cap nu ne poate fi luat decât o dată cu capul. Când ne va fi luat capul însă, atunci nu vom mai avea nevoie nici de Cuvânt. Dar până atunci, da!
De aceea străduiţi-vă din toate puterile, fiii şi fraţii mei, să vă strângeţi în cap şi în inimă bogăţia nesecată şi nepieritoare a Cuvântului lui Dumnezeu, singura care, cu adevărat, o vom duce cu noi.
Având în minte Cuvântul Sfânt, el ne va lumina şi ne va călăuzi în orice loc şi în orice problemă. Ne va întări şi ne va sătura în orice vreme şi strâmtorare. Ne va însoţi şi apăra în orice primejdie şi ameninţare. Căci în el este puterea şi ajutorul lui Dumnezeu.
Nu voi înceta niciodată să spun tuturor acest îndemn: nu numai citiţi, ci învăţaţi pe dinafară Cuvântul lui Dumnezeu – Biblia. Începeţi cu capitolele 5, 6 şi 7 din Evanghelia după Matei. Apoi continuaţi cu Evanghelia după Ioan, apoi cu epistolele Sfinţilor Apostoli… Apoi, până unde puteţi de mult, învăţaţi pe dinafară cât mai mult din Sfântul Cuvânt al lui Dumnezeu… Gândiţi-vă la El pe drum… în timpul când mâinile lucrează sau în timpul când ochii nu pot să vă adoarmă…
În el veţi găsi lumină în întunericul vostru, mângâiere în durerea voastră, însoţitor în singurătăţile voastre, apărător în primejdiile neprevăzute ale vieţii şi ale morţii voastre.
Dacă aş fi pe patul de moarte şi n-aş mai putea să dau decât un singur sfat copiilor mei, acela ar fi: învăţaţi pe dinafară Cuvântul lui Dumnezeu. În el veţi avea totul, oricare dintre voi, oriunde şi oricând în viaţa şi în moartea voastră.
Traian Dorz, Istoria unei Jertfe, vol. III, pag. 246