Fiindcă ştim…
O, ce dar mare şi dumnezeiesc este ştiinţa, cunoştinţa, înţelepciunea de a prinde, de a surprinde şi a deprinde adevărul cel luminos, cel însemnat, cel de temelie din toate lucrurile, din toate întâmplările, din toate vremile! Nu este un dar mai mare şi mai însemnat pentru mântuirea veşnică a unui om, a unui popor, a unei întregi generaţii, decât a şti bine adevărul, a-l cunoaşte limpede şi a-l urma statornic.
Nimeni n-a putut ajunge vreodată la Dumnezeu, până ce nu a ştiut mai întâi că El este, apoi până ce nu a ştiut cum se caută, cum se află şi cum se păstrează mântuirea Lui.
Şi nimeni n-a aflat aceasta singur, până ce n-a auzit mai întâi Cuvântul limpede, chemarea clară, îndrumarea hotărâtă de la un trimis al Luminii, al Adevărului şi al Mântuirii, prin care a fost făcut să afle, să ştie, să cunoască.
Dintre toţi binefăcătorii omenirii, cei mai mari şi mai necesari au fost şi sunt cei care i-au învăţat pe oameni să ştie. Să ştie binele, să ştie adevărul, să ştie frumosul. Cei care îi învăţau să ştie drept, să ştie limpede, să ştie exact. Fiindcă zadarnice sunt toate câte le-ar şti, câte le-ar avea cineva pe lume, dacă el n-are ştiinţa cea luminoasă prin care să le poată folosi spre mântuirea şi binele său, iar nu spre pierzare şi rău.
Tot aşa, dintre toţi răufăcătorii omenirii, nici unii nu sunt mai vinovaţi ca acei care îi îndepărtează pe oameni de Izvorul luminii, de Soarele adevărului, de Învăţătorul înţelepciunii… Fiindcă aceştia nu le nefericesc oamenilor numai trupul prin teroare, vrăjmăşie şi dezbinare, ci şi sufletul prin haos, întuneric şi prăbuşire.
O veche înţelepciune orientală spune aşa: Cine ştie, şi ştie că ştie, acela este un înţelept, pe acela să-l urmezi. Cine ştie, şi nu ştie că ştie, acela este un adormit, pe acela trebuie să-l trezeşti. Cine nu ştie, şi ştie că nu ştie, acela este un nenorocit, pe acela trebuie să-l ajuţi. Cine nu ştie, şi nu ştie că nu ştie, acela este un ticălos, de acela trebuie să te fereşti. În această veche înţelepciune se arată atât de limpede cât de folositoare este adevărata ştiinţă, dar şi cât de nefericită este neştiinţa sau falsa ştiinţă. Nu numai pentru cel care le are pe acestea, ci şi pentru mulţi alţii care cad sub îndrumarea şi ajung sub stăpânirea unuia sau a celuilalt.
În viaţa omenirii şi a popoarelor au fost vremuri fericite când la conducerea acestora au ajuns oameni luminaţi, educatori luminoşi, îndrumători înţelepţi. Acele perioade au fost şi sunt cele mai fericite din toată istoria acelor popoare şi generaţii.
Atunci s-a creat tot ce este frumos, înalt şi fericit. Atunci a înflorit arta, atunci s-a înnobilat credinţa, atunci s-a bucurat dragostea, atunci s-a zidit armonia, atunci s-a înălţat sufletul şi s-au înfrumuseţat toate, luminându-se. Dar au fost şi mai multe vremuri nefericite când neamuri şi generaţii întregi au căzut sub stăpânirea tiranică a unor fiare, a unor ucigaşi, a unor blestemaţi, care au adus numai întuneric, prăbuşire, războaie, crime, jafuri, sânge, apăsare şi moarte peste atâtea întinderi şi peste atâtea suflete.
O, ce mare binecuvântare este un om bun, şi ce groaznic blestem este un om rău!
În Biserica Domnului şi în adunările Lui, a fost şi este cam tot aşa. Au fost vremuri când în fruntea adunării Domnului erau părinţi sfinţi, lucrători înţelepţi, îndrumători luminoşi… Atunci întreg Trupul Domnului era plin de lumină. Mâinile vedeau cum să lucreze, picioarele vedeau pe unde să umble, inima vedea ce să iubească. Atunci toate mădularele înţelegeau să colaboreze în armonie pentru binele fiecăruia şi al tuturor. Atunci fiecare viaţă era o pildă; fiecare cuvânt, un adevăr; fiecare faptă, o binefacere; fiecare umblet, o lumină. Atunci dreptatea şi pacea se sărutau, deosebirile se ştergeau şi toate feţele erau luminate şi luminoase. Ce binecuvântate au fost astfel de vremuri, care au grăbit cu veacuri venirea Domnului nostru!…
Dar au fost şi vremuri când în locurile din fruntea Bisericii Domnului au pătruns unelte ale întunericului, vase ale ocării, ochi ai răului care nu mai ştiau să îndrume sănătos, nu mai cunoşteau adevărul şi nu mai vedeau să urmeze binele. În astfel de vremuri s-au înmulţit rătăcirile, s-au adâncit dezbinările, s-au mărit fărădelegile, s-a răcit dragostea, s-a pierdut credinţa, s-a nimicit nădejdea, s-a înjosit mărturia, s-a întunecat lumina, s-a stins Duhul, s-a alungat Hristos.
O, ce grozave au fost şi mai sunt astfel de vremuri care întârzie cu veacuri venirea Domnului nostru Iisus!
Nenorocirea cea mai mare nu este atunci când cineva este orb, ci atunci când, orb fiind, îşi închipuie că vede cel mai bine… Şi pretinde să arate drumul şi altora. Dar, mai ales, cât de nenorociţi trebuie să fie acei care pe un astfel de orb îl cred un călăuzitor bun, un îndrumător care ştie, şi astfel se iau după el. Unde să ajungă nefericitul acesta, împreună cu şi mai nefericiţii cei care îl urmează pe el, decât la groapa lor veşnică?
Iată ce mare lucru este un ochi care vede, o minte care ştie, un îndrumător care cunoaşte. Până când o familie are un cap sănătos, toată familia aceea este în siguranţă, lucrează ordonat, merge drept, se dezvoltă armonios, trăieşte curat. Până când o adunare are un îndrumător luminat, un veghetor treaz, un ochi bun cu o vedere limpede, şi ea îl ascultă pe acesta, toată adunarea aceasta creşte în roade, în cinste, în număr şi în putere. Tot aşa este şi cu întreagă Biserica lui Dumnezeu.
În Cuvântul Domnului noi avem înştiinţarea că în vremurile din urmă vor veni multe nenorociri peste omenire din pricina fărădelegilor ei: cutremure, războaie, foamete, ciume şi tot felul de alte nenorociri care vin din acestea şi prin ele. Dar nici o nenorocire din acestea nu va fi atât de mare ca aceea adusă de învăţătorii şi de proorocii mincinoşi. A acelora care vor veni în numele lui Hristos, cu cuvintele lui Hristos, cu lucrarea lui Hristos, dar în duhul lui satan, cu îndrumări rătăcitoare şi cu învăţături false. Aceştia, neştiind adevărul, vor învăţa minciuna. Neştiind calea, vor îndruma în rătăcire. Neştiind binele, vor călăuzi în rău. Şi, neştiind pe adevăratul Hristos, vor vesti pe hristoşii falşi.
Aceştia vor veni din pricină că oamenii acelor zile vor lepăda adevărul, adică nu vor vrea să mai ţină învăţătura neprihănirii. Şi vor fărâmiţa dragostea, adică nu vor mai iubi ascultarea de fraţi.
Din pricina aceasta, Dumnezeu Însuşi le va trimite astfel de lucrări şi lucrători ai minciunii şi ai dezbinărilor, pentru ca să fie duşi de către aceştia la osânda veşnică. Fiindcă nu-i păcat mai mare înaintea lui Dumnezeu decât a nu asculta de Adevăr şi a nu asculta de fraţi.
Hristos este în Ştiinţă. Ştiinţa este în Lumină. Lumina este în Duhul. Duhul este în Adevăr. Adevărul este în Iubire. Iubirea este în Biserică. Iar Biserica este în fraţi. Cine se rupe de fraţii săi se rupe de toate acestea, şi acela nu mai ştie unde merge, până se prăbuşeşte pe veci.
Dragul meu, tu ştii? Ştii bine? De unde ştii că ştii bine? Cum te cercetezi tu pe tine însuţi dacă ştii bine ceea ce ştii? Nu te încrede numai în tine însuţi! Nu te bizui numai pe încredinţările tale, chiar dacă ar fi descoperiri cereşti! Ci mergi cu smerenie şi cu ascultare, întrebând pe fraţii tăi, ca Sfântul Apostol Pavel (Galateni 2, 2). Ca nu cumva să alergi sau să fi alergat în zadar. Controlează-te cu fraţii şi cu învăţătura cea dreaptă.
Luaţi în parte, noi fiecare putem greşi. Dar toţi împreună, adică întreaga frăţietate duhovnicească este mai ferită de greşeli. De aceea, cine întreabă şi ascultă de fraţi acela nu greşeşte.
Sfântul Pavel spune că s-a suit la Ierusalim ca să întrebe pe fraţi, în urma unei descoperiri cereşti… Ce bun este Domnul cu noi! Uneori e nevoie ca El Însuşi să ne silească să ne suim spre fraţi. Fericit este acela care ascultă de Cuvântul Domnului fără a mai fi nevoie să aibă pentru asta o descoperire specială din partea Domnului! El spune: m-am suit. Pentru că totdeauna spre fraţi te sui, nu te cobori. Cine, cu smerenie, se duce la ascultarea de fraţi, acela nu se coboară, ci se înalţă. Tu asculţi de fraţi? Te înalţi tu spre ascultarea de fraţi sau te prăbuşeşti prin îngâmfare la neascultarea de ei?
Traian Dorz, Hristos – Puterea Apostoliei, vol. 1
