La Galați, închiși în biserică – Traian Dorz

Astfel a venit pe neaşteptate ordin ca toţi cei inapţi de muncă să fim duşi înapoi la Gherla.

Am fost împinşi şi înghesuiţi, până aproape de sufocare, unul în braţele celuilalt, cu bagajele peste noi, în nişte remorci strâmte, care ne-au cărat peste gropi şi dâmburi până la Dunăre.

Acolo am coborât adânc, în aceeaşi înghesuială şi împingere, în fundul unui bac. Apoi capacul de sus, de la intrarea bacului – închis.

Astfel am călătorit o noapte şi o zi în bacul de pe Dunăre, până la Galaţi, cu picioarele amorţite de înghesuială, cum călătorisem în remorcă până la bac.

Ajunşi la Galaţi, în aşteptarea îmbarcării la tren pentru Gherla, am fost cazaţi o noapte în închisoarea din acest oraş, în biserica din mijlocul curţii.

Fosta biserică era transformată acum în dormitor pentru deţinuţii care erau în tranzit pe aici.

Am dormit deci noaptea următoare aici, culcaţi şi înghesuiţi pe paie şi rogojini…

Stăteam cu faţa în sus şi priveam cu inima plină de durere la icoanele care fuseseră pictate pe pereţi şi pe tavan şi peste care acum era dat un strat subţire şi spălăcit de var. Dar prin acest var, ochii şi feţele sfinţilor pictaţi se vedeau bine privind în jos, spre noi, plini de mustrare şi de prevestiri rele.

Altarul era transformat în WC. Deasupra altarului, o cruce mare peste care, la fel, se dăduse cu un strat de var. Dar se vedea bine, întreagă, de sub varul spălăcit. Toate celelalte sfinte feţe batjocorite se vedeau la fel.

M-am cutremurat până în străfundul inimii mele cât de departe am ajuns în necinstirea lui Dumnezeu şi în ruperea de sufletul şi de credinţa înaintaşilor noştri. Cu câte jertfe, respect şi recunoştinţă au nălţat părinţii noştri Dumnezeului Izbăvirilor lor aceste lăcaşuri de mulţumită şi de închinare! Iar noi, netrebnicii lor urmaşi, cum ne batem astăzi joc şi de Dumnezeul Care ne-a izbăvit prin veacuri şi de credinţa strămoşilor noştri care, prin ajutorul Lui, au biruit şi ne-au lăsat o patrie liberă.

La ce să ne mai putem aştepta noi în viitor! Cui ne vom mai ruga mâine să ne scape din alte nenorociri care ar putea să vină peste noi, dacă pe Cel Care ne-a scăpat ieri Îl lepădăm aşa astăzi?

Traian Dorz, Istoria unei Jertfe, vol. II, pag. 418