Îndrăzniţi, Eu am biruit (II) – Popa Petru (Săucani)

„Şi Iisus a fost dus de Duhul în pustie, ca să fie ispitit de diavol” (Luca 4).

Urmează lupta mai departe. Iisus a fost dus de Duhul în pustie. El ştia lupta cea mare care va trebui să o ducă cu şarpele până-i va zdrobi capul. Şi a mers în pustie, unde s-a înarmat cu rugăciunea şi cu postul. Scumpii mei fraţi care vreţi să biruiţi, înarmaţi-vă şi voi cu rugăciunea şi cu postul! Dar chiar atunci a venit diavolul să-L ispitească, în timpul postului. Chiar atunci vine şi la noi, în timpul postului, să ne ispitească şi pe noi. Şi-a zis: „Acum e flămând, acum să dau atacul. Pe primul Adam l-am biruit cu ispita mâncării. Să încerc şi acum tot cu ea”. Şi s-a apropiat diavolul de Iisus. Auzi frate, s-a apropiat diavolul de Iisus. Doamne, ne înfiorăm la acest gând. Atunci cine oare mai poate fi scutit să nu se apropie diavolul de el? Şi i-a zis: „Văd că eşti un om foarte credincios şi hotărât. Pesemne ai mari planuri de viitor, dar uite, acum eşti numai cu pietrele şi ai să mori de foame aici – şi ce se va alege de marile Tale planuri de viitor dacă mori de foame? Faci un păcat ca acel care se sinucide. Tu eşti un om credincios, eşti Fiul lui Dumnezeu, probabil. Atunci ce greu Ţi-ar fi Ţie să spui la pietrele acestea să se facă pâini şi să nu mori de foame?” Iisus i-ar fi zis: „Adevărat că Mi-e foame şi aici nu am ce mânca. Dar omul e făcut nu numai din materie, e şi din spirit; şi, prin urmare, nu va trăi numai cu pâine, ci şi cu Cuvântul lui Dumnezeu. Deci Eu am rugăciunea şi Cuvântul şi pot să trăiesc”.

Şarpele e biruit, iadul se cutremură, cerul se înseninează. Dar diavolul nu se lasă, ci pregăteşte un alt atac. Îşi va fi zis: „Iisus acesta este un om extraordinar. Hai să încerc altfel. Lui Adam atunci i-am spus despre mândrie, că vor fi ca Dumnezeu, şi am biruit. Să vin şi la Iisus cu mândria”. Şi L-a suit pe un munte înalt şi I-a arătat într-o clipă toate împărăţiile pământului. Auzi, frate, diavolul L-a suit sus, sus de tot. Ne-am gândit noi oare la asta, că atunci când unii copii a lui Dumnezeu sunt suiţi sus, sus, la înălţimi, de unde se uită în jos la fraţii lor… ne-am gândit că poate să fie suiţi de diavolul? Ne-am gândit oare? Lui Iisus i-a spus: „Vezi Tu aceste măriri şi bogăţii? Sunt ale mele toate…” Şi Iisus nu i-a zis: „Minţi, nu sunt ale tale!”. Căci numai aceste măriri lumeşti şi lăcomia erau ale lui. Păcatul era cu adevărat al diavolului… „Ţi le dau Ţie dacă te vei închina mie.” Adică voia să spună: „Eu văd că Tu eşti un Om foarte credincios, un Om al rugăciunii, pesemne vrei să ajungi un om mare, iar eu Te pot ajuta în privinţa aceasta, ca să ajungi mai uşor. Hai să facem o învoială amândoi! Eu nu zic ca Tu să nu Te rogi – departe de mine acest gând… Nici nu zic să nu crezi… Nu zic!… Roagă-Te, că vin şi eu cu Tine la rugăciune, să Te aştept până te rogi. Şi apoi vino şi Tu cu mine… Şi mă aşteaptă să merg până ici-colo, că am şi eu câte ceva de lucru. Ba să mai mint, ba să mai înşel, că numai aşa pot să trăiesc bine în lume. Poţi să şi crezi, dar credinţa Ta o păstrează în Tine. În lume, fii ca lumea, că altfel lumea nu te primeşte în ea, dacă te faci prea sfânt”.

Zilele trecute am văzut cu durere un astfel de slujitor al religiei într-un autobuz – şi el spunea: „Cu lumea trebuie să cânţi, să râzi, să joci, că numai aşa mai dau şi ei ceva pentru biserică. Altfel rămâi singur…”.

Doamne, ce grozăvie, să faci învoială cu diavolul, ca să trăieşti bine în lume! Dar Iisus a zis: „Înapoia Mea, satano, căci iar este scris: «Numai Domnului să te închini şi numai Lui să-I slujeşti»”.

Şi chiar dacă am să mor sărac, nu voi ceda nimic din ce este sfânt şi nu voi primi o pâine nemuncită.

Hristos a biruit. Iadul se înfioară. Cerul se bucură.

Dar satana încearcă din nou, zicându-şi: „Poate că acest Iisus nu poate fi biruit cu lucruri pământeşti. El e un Om duhovnicesc, la El trebuie să aflu una din ispitele duhovniceşti. El e cu Cuvântul, cu Cuvântul să vin atunci şi eu, tot cu Cuvântul. Şi apoi diavolul L-a dus în Ierusalim şi L-a aşezat pe streaşina Templului şi I-a zis: „Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, aruncă-Te jos, căci este scris că El va porunci îngerilor Săi şi ei Te vor lua pe mâini, ca să nu-Ţi loveşti piciorul de vreo piatră”. Doamne, ce grozăvie! Diavolul vine cu Scriptura şi-L suie pe streaşina bisericii. Are el aşa putere să-i suie pe fiii lui Dumnezeu deasupra bisericii şi să le vorbească un adevăr din Scriptură, numai ca apoi să-i poată birui şi zdrobi. Aceste ispite sunt greu de biruit şi chiar de cunoscut. Poţi să crezi că la biserică, cu Scriptura, să fie un înger, nu un diavol. Şi diavolul era la luptă cu Iisus, la luptă cu Cuvântul. Auzi, frate? Zicea Părintele Iosif că diavolul predică din turnul bisericii despre încrederea în Dumnezeu. El va fi zis: „Tu eşti un om sfânt! Nu e nimeni ca Tine! Uite biserica pe care stai în ce formă zace. Uite, slujitorii ei sunt şi ei nişte oameni păcătoşi! Nu-i vezi? Şi cu toate acestea, în ei cred toţi, vin toţi, se închină toţi. Îi fi Tu adevăratul şi credinciosul Fiu, dar pe Tine nu Te ştie nimeni. Uite ce de lume adunată la Templu – şi se duc înapoi tot flămânzi şi goi. Fă Tu o minune, fă o săritură şi Te vor vedea mulţimile – şi Te vor admira, şi Te vor crede, şi vor veni la Tine când vor vedea cum îngerii Te iau pe mâinile lor şi Te păzesc!”.

Dar Iisus a zis: „Eu nu vreau să-Mi manifest credinţa Mea în acest fel. Eu cred şi dacă Tatăl nu trimite nici un înger, şi dacă-mi rup amândouă picioarele – nu am să mă laud că Eu am un dar, o credinţă, o descoperire deosebită de fraţii mei. Cară-te de aici, că-i scris: «Să nu ispiteşti pe Dumnezeul tău»”.

Hristos a biruit! Iadul se cutremură! Cerul cântă! „Şi diavolul s-a depărtat de la El pentru o vreme” (versetul 13).

Popa Petru (Săucani) la adunarea de la Săucani 1981