Cât s-a înstrăinat țara noastră de gândirea duhovnicească, ne este o dovadă mărturisirea unui preot din Covurlui. Este vorba despre părintele I. Carp, care în fiecare număr de duminică al ziarului “Acțiunea” din Galați are câte un articol despre starea vieții sufletești la noi. În numărul cu data de 22 ianuarie (1934) al acestui ziar , sfinția sa face niște mărturisiri care arată ce rău am ajuns cu credința noastră, chiar și la sate și cât e de făcut în această privință pentru a aduce o îndreptare.
Iată înseși cuvintele sfinției sale: “Niciodată vreun parohian nu mi-a deschis ușa ca să mă întrebe ceva despre învățătura cea mântuitoare a Domnului. Nici la biserică nu-i văd, nici cu Evanghelia în casă nu-i știu. De politică și de oameni politici m-au întrebat mulți, dar de Iisus și de programul Lui de mântuire a sufletului nu m-a întrebat nimeni!”
Ei, auziți! Nu-și mai bate nimeni capul cu gândirea creștinească, dar mintea li se frământă pentru treburile omenești și zarvele politicești. Poftele vieții de toate zilele, cu vrăjmășiile ei, acestea au câștigat inimile. Dovadă că oamenii te întreabă despre ele. Tăcere însă în jurul numelui lui Iisus. Parcă de El n-ar fi nici o nevoie să se mai vorbească!
Cu toate acestea, în mijlocul unei asemenea nepăsări, iată răsărind o veste nouă. Se ridică înaintea noastră un pâlc de oameni care nu te mai întreabă de altele, dart e întreabă despre Iisus. Mare și plăcută noutate!
Când ne plângem că nu se mai vorbește de Iisus, descoperim pe creștinii din acest pâlc, care vin către noi cu cartea lui Iisus în mână și ne întreabă din cuprinsul ei. Sunt fericiți că pot umbla cu ea, că au descoperit graiuri care vorbesc sufletului cum ei n-au simțit până acum.
Îi vezi umblând cu cartea și apoi viața lor luând altă înfățișare. Ei pierd gustul pentru deprinderile de mai nainte. Se învăpăiază de iubire către semenii lor. Doresc să-i facă și pe aceștia părtași la bucuria lor și-i aduc în adunările unde se vorbește despre Iisus.
De acolo înainte, ei nu au placer mai mare decât a se întâlni la biserică și acolo a asculta tot șirul slujbei, nu cu oboseală, nu cu mintea risipită, ci cu via urmărire a tot ce se face acolo. Apoi îi prinde plăcerea de a învăța rugăciunile și a le rosti în biserică ei înșiși.
S-a schimbat ceva în bine. Nu mai sunt toate așa precum le-a scris părintele Carp.
Aceștia sunt ostașii Domnului. Ei întreabă de Iisus și nu te mai întreabă despre politică. Să nu ne bucurăm de ei?
Ba să-i dorim și să-i înmulțim.
Arhimandritul Iuliu Scriban, Oastea Domnului, 1934, nr. 6, pag. 1