Fraţilor, m-a chemat aici fr. Leon în numele vostru şi al fraţilor din întreaga ţară. Şi iată, v-am ascultat. Dar nu m-a adus aici numai chemarea aceasta, ci am venit să mă vadă toţi şi să se convingă încă o dată toţi că nu aceste oase goale au făcut Oastea Domnului (aici Părintele Iosif îşi întinde spre arătare, două mânuţe goale, ca două surcele; toată adunarea plânge cu hohot), ci Oastea Domnului a făcut-o Domnul, prin revărsarea Duhului Sfânt. Eu am fost numai un vas umil şi slab de care Domnul S-a folosit în sfânta Sa lucrare. Iar dacă Oastea este Lucrarea lui Dumnezeu, ea va trăi.
Fraţilor, mă vedeţi atât de slab şi plângeţi. Dar nu plângeţi! Oastea Domnului nu trăieşte şi nu moare cu omul. Ci ea trăieşte şi biruie cu Domnul. Eu voi muri, dar Oastea va trăi şi va birui, pentru că ea este a Domnului Iisus Biruitorul.
Fraţilor, poate ziua plecării mele nu este departe. Dar în faţa plecării eu stau complet liniştit. Mulţumesc lui Dumnezeu că mi-a ajutat să-mi împlinesc, după putinţele omeneşti, însărcinarea ce mi-a dat-o în Oastea Lui. Mulţumesc lui Dumnezeu că mi-a ajutat să «ţin Cuvântul Vieţii» (Filip. 2, 16), Cuvântul Adevărului. Mulţumesc lui Dumnezeu că mi-a ajutat să suflu din trâmbiţă de câte ori s-a apropiat vreo primejdie de Mişcarea Oastei. De la început am arătat primejdia cea mai mare ce poate veni asupra Oastei: «litera legii», pentru că de la început Oastea a fost mereu pândită de această primejdie. De aceea eu v-am vestit mereu la Oaste pe Iisus cel Răstignit şi lucrarea Duhului Sfânt. Eu mulţumesc lui Dumnezeu că şi acum, pe urmă, mi-a ajutat să arăt lămurit prin foaia „Iisus Biruitorul” primejdia ce a venit asupra Oastei Domnului.
Fraţilor, eu nu sunt şi n-am fost niciodată contra Bisericii. Şi n-am greşit cu nimic contra învăţăturilor şi dogmelor Bisericii. Eu am luptat ca să avem Biserica cea vie, cea luptătoare, cea biruitoare, cea curată şi fără pată. Să avem Biserica primilor creştini. Eu sunt numai contra statutelor făcute prin o neînţelegere care ucide voluntariatul şi fiinţa Oastei şi stinge marea înviorare duhovnicească ce s-a pornit în ţara noastră.
Nu sunt şi n-am fost nici contra unei înţelegeri. Să se revină la Oastea cea dintâi, să se pună la punct toate chestiunile care privesc bunul mers al Mişcării şi atunci liniştea Oastei poate veni.
Fraţilor, ştiu că sunteţi întristaţi pentru oprirea foii „Iisus Biruitorul”. Ne doare pe toţi ruperea acestui telefon sufletesc, dar să ne resemnăm la voia Domnului. Noi am făcut intervenţie la Bucureşti, dar pe tot locul am aflat uşile încuiate. Domnul parcă spune: «Aşteptaţi intervenţia Mea, lăsaţi-Mă să lucrez Eu». Să ne rugăm neîncetat ca Domnul să ne-o redea când şi cum va voi El. Să facem rugăciuni speciale, zile de rugăciuni, pentru draga noastră foaie „Iisus Biruitorul”.
Fraţilor, acesta este examenul cel mare al Oastei. Domnul să ne ajute pe toţi să-l trecem cu bine şi pe acesta.
Fraţii mei iubiţi, mă simt foarte slăbit şi istovit. Stau la hotar între a mai rămâne sau a pleca…
Vă mulţumesc din tot sufletul meu pentru dragostea care v-a strâns din toate părţile ţării aici, lângă patul meu de suferinţă. Domnul Iisus să ne ajute la toţi să ne putem câştiga mântuirea scump-sufletului nostru, pentru ca să ne întâlnim pe urmă cu toţii în Ierusalimul cel ceresc, unde să trăim şi să ne bucurăm cu Domnul în vecii vecilor. Amin.
Pr. Iosif Trifa, Istoria unei Jertfe, vol. II, pag. 317
