Tratamentul și odihna de la Covasna, dar mai ales rugăciunile fraților și surorilor, mi-au ajutat foarte mult. Vremea se mai încălzise și toate mădularele începeau să se dezmorțească, numai piciorul bolnav rămânea mereu amorțit, deși nici el nu mă mai durea în acest fel de nesuportat cum mă chinuise de trei luni.
Pentru ziua când îmi voi încheia tratamentul la Covasna, tinerii care se adunaseră de Anul Nou hotărâseră o altă sărbătoare de acest fel la Comănești. Eu urma să mă opresc și să petrec și acolo iarăși o noapte binecuvântată cu ei. Ce seară și ce noapte scurtă și fericită a fost și această noapte de 23 martie!… Peste o sută de tineri frumoși și entuziaști sosiseră aici din toate părțile țării pentru seara și noaptea asta literară. Însetați și dornici după lumină, colaborare și lucru pentru Hristos.
În afară de ei, mulți frați și surori din localitate și din împrejurimi – care, cu tot secretul care s-a dorit păstrat în jurul acestei întâlniri, veniseră și ei – au umplut trei camere mari. Am procedat și aici ca la Sibiu, dar totul a fost mult mai cursiv și mai ordonat. Experiențele noastre din trecut ne sunt atât de folositoare în viitor, fiindcă noi învățăm mereu numai din munca noastră. Noi n-am avut de unde să învățăm niciodată și nici de la cine, fiindcă, iată, mergem mereu pe un drum pe unde n-am mai fost. De fiecare dată noi trebuie să căutăm căi și metode prin care să lucrăm și să putem lucra tot mai bine. Și de fiecare dată noi să trăim nu numai munca, ci și bucuria unor descoperiri. Pășim numai pe terenuri duhovnicești virgine și desțelenim ogoare pe unde n-a mai trecut, răscolitor, niciodată un plug evanghelic. Nici o lucrare din lume, cred că nu este nici atât de grea, dar nici atât de frumoasă ca asta de pionierat biblic. O, Doamne Dumnezeule, Tu Care știi cu cât tremur și cutremur facem acest lucru fericit și crâncen, Te rugăm, binecuvântează-l cu bucuria și răsplata din psalmul Tău care ne promite și ne asigură că „cei ce seamănă cu lacrimi vor secera cu cântări de veselie. Cel ce umblă plângând când aruncă sămânța se va întoarce cu veselie când își strânge snopii” (Psalmul 126, 5-6).
După rugăciunea și cântarea de început, fierbinte și înlăcrimată, iarăși am urmat rânduiala bună:
- cuvântul de considerații generale;
- o producție originală nouă, de la fiecare – contribuție obligatorie pentru oricare tânăr participant: poezie, cântare, scurt cuvânt de meditație evanghelică, eseuri, recitări, etc. Frumos, clar, scurt și o singură dată, ca să aibă loc toți…
- discuții, observații, critici și sugestii. Toate pe temele următoare: întâi ridicarea nivelului duhovnicesc personal și apoi ridicarea nivelului duhovnicesc al creației originale.
Într-un larg cuvânt evanghelizator, pornind de la Predica de pe Munte, de la Matei capitolul 5, s-a spus cum Mântuitorul nostru Și-a început Evanghelia Sa întâi pregătindu-și ucenicii cu care avea să lucreze și numai apoi trimițându-i la lucru. Tot așa este nevoie ca și noi să învățăm înainte de toate SĂ FIM! Cum să fim. Ce să fim. Cât să fim. Și apoi CUM SĂ FACEM. Ce să facem și cât să facem.
A fost un cuvânt adânc necesar și folositor fiecăruia dintre noi, dar mai ales tinerilor creatori, chemați să fie ucenici ai lui Hristos și trimiși în mijlocul lumii pentru a-L aduce pe Hristos la oameni. Și pe oameni la Hristos.
Aceasta a fost pentru toți cei prezenți – cam o sută de creatori și cam de două ori pe atâția de ceilalți… (…)
După acestea și după alte considerații presărate din timp în timp cu cântări și scurte alte cuvântări și declamări, s-a încheiat, cu o rugăciune de mulțumire Domnului, prima parte a întâlnirii noastre din seara aceasta de 23 martie de la Comănești. Era trecut de miezul nopții. Iar „cei chemați”, care participaseră doar pentru învățătură și petrecere la întrunirea noastră, trebuia să plece. Partea lor se încheiase. Acum urma partea mai intimă a noastră, cu cei special veniți aici pentru încă un pas mai departe în munca noastră de creație. Prima parte care cuprinsese adevăruri folositoare mai generale se încheiase. Urma partea a doua, cu celelalte mai intime și mai alese. Și i-am rugat să rămână pentru partea aceasta doar pe cei aleși, adică pe cei pe care îi privea direct cele ce urma să le discutăm și mai concret.
Erau în partea asta niște probleme mai directe, unele critici asupra unor poezii ori cântări, ori atitudini. Între noi mai mergeau acestea, dar între cei mai din afară de cercul și preocupările noastre nu se mai putea. Unii le-ar fi putut privi nepotrivite, alții nu le puteau înțelege și s-ar fi produs întristări… Dar, cu toate insistențele ca „cei chemați” să iasă, totuși n-a ieșit aproape nimeni. A trebuit să continuăm aproape cu aceleași trei camere pline stările noastre de vorbă toată noaptea. Subiectul era așa captivant și adevărurile comunicate erau atât de atrăgătoare și instructive pentru toți, încât nimeni n-ar fi dorit să le scape.
Traian Dorz, Istoria unei Jertfe, vol. IV, pag. 289